"Trebuie să mă duc şi să arăt lumii întregi că sunt creştin. Asta nu-i ceva ce trebuie să ascunzi. Pot să ascund metaniile pe care le fac acasă, posturile, pe care le ştiu numai eu şi Dumnezeu, dar să mă duc la biserică e o fală a mea, e ca o mândrie. Mă duc şi arăt omenirii întregi că sunt creştin-ortodox."
« Să fii curios să înveţi cele duhovniceşti, nu curios faţă de cele lumeşti. Acelea nu ne interesează pe noi, că sunt politice. Politicanu ne trebuieşte nouă. Noi suntem oameni duhovniceşti, capii sufletelor atâtor oameni. Vedeţi ? Suntem curioşi să învăţăm Adevărul, pentru că oricât de înţelept ai fi, dacă nu citeşti sfintele cărţi, învăţăturileSfinţilor Părinţi, de la Sfinţii Apostoli, de la Sfinţii Prooroci, de-acum eşti slab. Acolo să fim curioşi. Cât se poate să le învăţăm pe acelea, că sunt adevărul adevărat. Cele lumeşti, politice nu ne sunt de folos nouă, Ortodoxiei.
Noi avem drumul nostru, pentru că Sfinţii Părinţi spun : « Poilticienii totdeauna sunt mincinoşi. Una-ţi vorbesc şi alta fac. ». C-aşa-i politica – cum să te convingă pe tine să te înşele, şi dacă nu poate, de-acuma cu războiul. De aceea noi, persoanele bisericeşti, să nu ne amestecăm mult cu cele lumeşti, adică să fim curioşi ce s-a întâmplat în războiul cutare, ce-au vorbit între dânşii aceia care s-au bătut şi altele. Acestea-s lucrurile lor, dar noi să citim tot ceea ce ne învaţă Biserica, că avem multe, multe cărţi duhovniceşti care ne pot povăţui spre Adevăr. Nu-i alt adevăr pe faţa pământului decât Biserica. Numai Mântuitorul nu face greşeală şi numai El spune adevărul. Numai Biserica spune adevărul, oamenii politici spun întotdeauna minciuni.”
Stareţul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos
În duminica a şaptea după Paşti Biserica Ortodoxă pomeneşte pe cei 318 sfinţi părinţi care au participat la Sinodul I Ecumenic.
Sinodul s-a deschis oficial la Niceea, in 20 mai 325 si a durat pana la 25 august acelasi an.
La sedinta deschiderii oficiale si la cea de inchidere a asistat insusi imparatul Constantin cel Mare. Sedintele oficiale ale Sinodului s-au tinut in sala de receptie a palatului imperial din Niceea, sub presedintia episcopilor Eustatiu al Antiohiei (324-330) si Alexandru al Alexandriei (313-328).
Parintii intruniti la Niceea au respins invatatura lui Arie si au condamnat-o.
Între cei 318 se aflau nume mari de părinţi ca: Sf. Nicolae din Mira Lichiei, Sf. Spiridon al Trimitundei, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Epifanie al Salaminei, Cuv. Pafnutie cel Mare,…etc, mulţi dintre ei purtând pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale persecuţiilor.
"Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi”(Ps.59, 13)
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
« Ajutorul meu de la Domnul..."
Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu !
Persoane interesate
Faceți căutări pe acest blog
Acatistul Sfintei Ecaterina
Catapeteasma Bisericii de la Aiud
Sfinţii Mărturisitori din închisori
Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!”
Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.(Pr. A Boca)
Sf. Acoperamant
Sf. Apostoli
Sfânta Cruce
Sf. Ioan Botezătorul
Sfinţii Arhangheli
Sfântul Spiridon al Trimitundei - Vecernia
Cuviosul Paisie
" Domnul Dumnezeu, PreaMilostivul, să vă binecuvinteze, Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să va umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în ceruri cu drepţii să vă primească ! Binecuvintează, Doamne, pe robii tăi aceştia şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor. Binecuvintează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo un colţişor de rai le dăruieşte, că binecuvântat eşti în veci. Amin !"
"Dumnezeu te urmăreşte cu iubirea Sa îndurerată, în orice ţară te-ai duce. Iubirea e ca Dumnezeu: nu are hotare."(Pr. Arsenie Boca)
*** „…aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”
***
« Dragostea este suprema răspundere pentru altul » (Pr. Dumitru Stăniloae)
***