„Iertarea adevărată şi desăvârşită a păcatelor are patru trepte, una mai înaltă decât cealaltă.
Prima treaptă este a urî păcatul din inimă, când îţi aduci aminte de el, pentru frica ce încă o ai de a nu cădea iarăşi în el, de a nu te îndulci de el şi de a nu te pleca iarăsi spre el.
A doua treaptă mai înaltă decât aceasta este a-ţi aduce aminte de păcatele tale, fără patimă, fără dulceaţă, fără întristare sau urâciune.
A treia treaptă, şi mai înaltă, este când omul îşi aduce aminte de păcatele lui şi se bucură şi slăveşte pe Dumnezeu, pentru mulţimea faptelor bune ce le-a câştigat, prin darul cel dumnezeiesc şi prin pocăinţă.
Iar a patra treaptă şi cea mai de sus, este a scoate cu totul din inima înţelegerile cele pătimaşe ale păcatului şi a le uita într-atâta, încât să nu mai poată năpădi asupra ta.
Treapta cea dintâi ne-o arată Marele Vasile. Căci fiind întrebat cum se adevereşte sufletul pe deplin că i-a iertat Dumnezeu păcatele, răspunde: „Sufletul se încredinţează de iertarea păcatelor dacă se va vedea pe sine în starea celui ce a zis: „Nedreptate am văzut si m-am scârbit” Şi Avva Isaac Sirul, fiind întrebat, răspunde la fel, că va cunoaşte cineva că a luat iertarea păcatelor lui atunci când va simţi în sufletul său că le-a urât desăvârşit, din inimă.”(Notă de subsol: Tot acesta a zis un cuvânt vrednic de pomenire: „Nu când săvârşim păcatul suntem păcătoşi, ci când nu-l urâm pe el şi nu ne căim de el.”(Epistola IV))
Treapta a doua ne-o arată Nichita Serreul, al Iracliei. Pentru că făcând scolii la Cuvântul Sf. Grigorie Teologul de la Paşti: „Măcar ca Toma de ai fi rămas ca ceilalţi ucenici, încredinţează-te semnelor cuielor”, şi iar zice: „iar de nu acestora, cel puţin să te încredinţeze pomenirile păcatelor celor vechi ce se închipuiesc împrejurul minţii, fără de patimă(Adică a înviat cuvântul faptei bune celei din tine). Iar pomenire nepătimaşă este închipuirea celor de mai înainte făcute, fără dulceaţă sau întristare, închipuire care nu are urme de răni, căci s-a ajuns la nepătimire. Şi cel ce nu a pătimit acestea, nu crede nici pe altul, precum Toma. Deci pomenirile păcatului sunt închipuiri, iar păcatele sunt cuie, care pătrund pe cei ce cad. Drept aceea, când vei putea să-ţi aduci aminte de păcate fără patimă, atunci crede că a înviat cuvântul întru tine în acest fel.
A treia treaptă o aflăm în Lavsaicon, la viaţa lui Macarie celui de mai curând. Căci acesta fiind întrebat odată de se mai întristează, când îşi aduce aminte de uciderea pe care a făcut-o fără voie, când era tânăr, a răspuns că nu, ci mai ales se bucură, nu pentru păcatul uciderii, ci pentru că el s-a făcut pricină pentru a se pocăi şi a câştiga o mulţime de fapte bune. Şi acum slăveşte pe Dumnezeu şi mulţumeşte bunătăţii Lui, fiindcă şi pe cele ce sunt din fire rele, le preface de multe ori şi le face pricini de bunătăţi. Cum a prefăcut uciderea făcută de Moise în Egipt în pricină de bine. Căci ducându-se din pricina ei în pustie, s-a învrednicit a se face văzător de Dumnezeu. Pentru aceasta şi Apostolul a zis: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine”(Romani 8, 28). Pe care tâlcuindu-l fericitul Augustin a zis: „Că celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, le ajută de multe ori la fapta bună chiar şi răutăţile şi păcatele”.
Iar treapta a patra ne-o arată Sf. Teodor Efeseanul . Acesta în capitolul 11 zice: „Câte am lucrat cu împătimire, pomenirile acestora îl tiranizează pe suflet. Iar când aducerile aminte, cele cu împătimire, s-ar şterge cu totul din inimă, încât nici să nu mai năvălească asupra ei, atunci se arată semnul de iertare a păcatelor celor de mai înainte.” La fel zice şi Sf. Maxim: „Prooroci mincinoşi sunt gândurile care micşorează păcatele şi spun că s-a făcut iertarea lor. Aceste gânduri sunt lupi răpitori în haine de oi, pe care le vom cunoaşte din roade. Căci de vreme ce mintea noastră se mai strică de păcate, încă nu am dobândit iertarea lor, fiindcă încă n-am făcut roade de pocăinţă. Iar roadă de pocăinţă este nepătimirea sufletului. Iar nepătimirea este ştergerea păcatelor. Deci neavând încă desăvârşita nepătimire, ci uneori supărându-ne de patimi, iar alteori nesupărându-ne, nu vom primi gândurile care ne spun nouă de iertarea păcatelor.”
Vezi, frate, cum se câştigă pocăinţa cea adevărată? Vezi cu ce osteneli şi sudori se dobândeşte adevărata iertare a păcatelor?”
Icoana de la:
