În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Astăzi prăznuim pe Sfântul Duh. Ce ştim noi despre El ? Am auzit cuvinte minunate, de rugăciune, despre El ieri, în Duminica Sfintei Treimi, dar să ne gândim la numele ce I se dă în Sfintele Evanghelii, « Mângâietorul »[...]. El este cu adevărat Mângâietorul, Cel Care ne consolează de despărţirea de Hristos, Care ne consolează ca pe nişte orfani ce suntem, tânjind să fim cu Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, şi Care ştie că, atâta timp cât suntem în trup – după cuvintele Sfântului Apostol Pavel - suntem despărţiţi de El. Dar pentru ca El să fie cu adevărat Mângâietorul, consolarea noastră, trebuie să devenim mai întâi conştienţi de faptul că suntem despărţiţi şi aceasta este prima întrebare pe care trebuie să ne-o punem : Suntem conştienţi de aceasta sau trăim în înşelare, iluzionându-ne că noi suntem în Dumnezeu şi Dumnezeu este în noi şi că nimic altceva nu ne mai este necesar? Cât de mult ne este încă necesar !
El este, de asemenea, Cel Care, ca Mângâietor, ne dă putere, puterea de a trăi în ciuda despărţirii[de Hristos], putere să stăm tari şi să fim împlinitorii Voinţei, împlinitorii poruncilor lui Dumnezeu, Cel Care ne dă vigoare sufletească, voinţă tare şi forţa de a făptui. Dar toate acestea, încă o dată, numai dacă ne îndreptăm spre El şi Îi chemăm : Vino ! Vino şi Te sălăşluieşte întru noi ! Curăţă-ne ! Fii nu numai Mângâietorul, ci şi puterea noastră.
În cele din urmă, El este Cel Care ne dăruieşte, încă de pe acum, bucuria de a ştii cât de aproape suntem, în ciuda a ceea ce pare a fi o distanţă infinită între Dumnezeu şi noi, Cel Care, cu suspine negrăite, îi vorbeşte lui Dumnezeu din adâncurile fiinţei noastre, ... fiind noi poporul lui Hristos, fraţii şi surorile Lui în omenire – şi acestea sunt chiar cuvintele Lui -, fiind noi copiii Tatălui. O, bucuria, minunea şi demnitatea acestei calităţi! Şi mai ales răspunderea acestei calităţi, de copii ai lui Dumnezeu...
Dacă ne gândim la lumea noastră care este într-o măsură aşa de mare străină de Dumnezeu, Duhul este deja începutul vieţii veşnice. Prezenţa Lui este un fapt decisiv. El loveşte în stâncă asemenea mării, El înfrânge rezistenţele. El este bucuria veşniciei care ne bate la uşă, insinuându-se în vieţile noastre, reamintindu-ne de Dumnezeu, Tatăl nostru, de Hristos, Mântuitorul nostru şi de măreţia şi demnitatea noastră înaintea lui Dumnezeu, arătându-ne că toate sunt cu putinţă în Hristos Care ne întăreşte.
Haideţi să prăznuim cu responsabilitate şi cu recunoştinţă această sărbătoare. Şi fie ca Duhul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, să vină şi la noi – poate ca un foc care să ne aprindă şi care să ne facă asemeni Rugului Aprins sau să ne atingă asemenea vocii line pe care Profetul a auzit-o în pustia în care era Dumnezeu, în tăcuta Lui smerenie, în dăruirea Lui către noi, în dragostea Lui pentru noi. Amin.
Mitropolitul Antonie de Suroj
