Iubirea noastră pentru păcat
[...] Ah, cât de multe sfaturi şi îndemnuri la virtuţi avem în scrierile Proorocilor, ale Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi şi cât de des auzim poveţele învăţătorilor duhovniceşti ! Însă cât de puţini sunt cei care îi ascultă, cât de puţini sunt cei care se mântuiesc ! Iar la rău nu ne trebuie mulţi învăţători : un singur diavol şopteşte şi păcătosul este gata să îl asculte ! Dar însăşi firea noastră cea iubitoare de păcat îl îndeamnă pe fiecare la păcat, iar prietenia cu cei păcătoşi ce nu-i învaţă ? Şi adeseori se întâmplă ca un om să devină pentru altul un diavol, ce îl învaţă la tot răul. Iar cine ajunge să se obişnuiască cu păcatul şi cine se înrudeşte cu el, acela nu se mai teme de Dumnezeu şi nu îi este frică să săvârşească fapte potrivnice lui Dumnezeu. Să ne păzim să nu ne obişnuim cu păcatele şi să ne ridicăm cât se poate de repede din căderea în păcat. Căci dacă cineva cade o dată în vreun păcat de moarte şi nu se ridică imediat prin pocăinţă, acela va cădea uşor în păcat şi a doua oară şi a treia oară, repetându-l, va îndrăzni să facă şi alte păcate mai grele. Aşadar, este de ajuns să păcătuieşti prima dată : cine a păcătuit o dată, acela nu se mai teme să repete păcatul...Iar pricina acestei îndrăzneli la păcate este faptul că la prima lui cădere, omul nu s-a grăbit să se ridice prin pocăinţă[...]
Dar pentru că păcătosul nu se grăbeşte să facă pocăinţă, păcatele se repetă şi i se întâmplă după cuvântul înţeleptului Solomon : Când vine cel nelegiuit, vine şi defăimarea şi, odată cu ruşinea, şi batjocura(Pilde 18, 3), ceea ce înseamnă : atunci când păcatul îi intră în obicei, lui nu îi pasă de mântuirea lui, nu se mai teme de Dumnezeu. El se aseamănă atunci cu omul care s-a prăbuşit din înălţime în prăpastie, dar nu mai are de ce să se ţină, cade în adânc şi se sfărâmă. Iată, aşa şi păcătosul care cade din viaţa bineplăcută lui Dumnezeu, dacă nu se sprijină imediat prin pocăinţă, începe să cadă din păcat în păcat şi îi va fi foarte greu, deşi este cu putinţă, să se ferească de păcat, pentru că îl atrage spre păcat deprinderea păcătoasă, care la el s-a transformat în ceva natural şi face parte din firea lui ; aşadar, nu te lenevi să faci pocăinţă pentru păcatul tău, omule căzut ! Nu te lenevi, căci altfel vei cădea în prăpastia răului şi vei pieri ! »
Din volumul « Cum să ne mântuim ? »(partea I), ierom. Ioan Iaroslav, publicat la Editura « Credinţa strămoşească », paginile 284-285.
Sursă : http://www.miriamturism.ro/jurnal-de-pelerinaj-rostov-sf-dimitrie-de-rostov-si-sf-avramie.php
