Sfântul Nectarie de la Optina(trecut la Domnul pe 29 aprilie 1928)
În 1876, Nicolae(mai târziu numit Nectarie) a sosit la Optina, în pădure, cu o boccea pe umeri, neconţinând nimic altceva decât o copie a Noului Testament. Mulţi ani mai târziu, sfinţitul părinte îşi amintea primele impresii de la Optina : « Doamne ! Cât de frumos era, soarele inundând zona la răsărit, şi florile ! Întocmai ca în Rai ! ». Nicolae a fost primit chiar de Bătrânul Ambrozie şi primul său dialog cu acest mare înţelept i-a produs o impresie atât de puternică încât i-a rămas în memorie până la sfârşitul vieţii. Bătrânul Ambrozie(Zertsalov) a devenit părintele său duhovnicesc.
Fiind în pustie(sihăstrie), învăţătorii Bătrânului Nectarie l-au binecuvântat, după zece ani de studiu exclusiv al literaturii duhovniceşti, să citească şi autori profani/ literatură seculară şi să studieze ştiinţele seculare, în mod clar cu scopul ca el să dobândească acele cunoştinţe necesare în ajutorul duhovnicesc pe care urma să-l dea sufletelor neliniştite ale inteligenţiei/ intelectualilor, spre a-i conduce pe calea mântuirii. El a studiat ştiinţele, matematica, istoria, geografia şi literatura clasică, atât rusă, cât şi străină. Aşa că el le vorbea vizitatorilor săi despre Puşkin şi Shakespeare, Milton şi Krilov,Spengler şi Hegart, Blok, Dante, Gogol, Tolstoi şi Dostoievski. În singurele sale ore de odihnă, după masă, cerea să i se citească tare din Puşkin, basme ruseşti sau ale Fraţilor Grimm.
Stareţul Nectarie a devenit un apropiat al lui Constantin Leonti Bolotov, un învăţat care s-a călugărit şi trăia la Optina, acesta obişnuind să-i citească operele sale originale Bătrânului. El a studiat pictura cu acest cărturar şi pe parcursul întregii vieţi a manifestat un interes viu faţă de pictură, prin schiţe le proprii de icoane şi urmărirea noutăţilor tematice şi tehnice în materie de pictură. De exemplu, schiţa icoanei Buneivestiri realizată de el a fost făcută în ultimul an al vieţii sale la Optina.
Având talent la pictură, această artă era deosebit de dragă Stareţului Nectarie. El obişnuia să spună : « În mod obişnuit, arta picturii este în declin. Pe vremuri, înainte de a începe o pânză, un pictor se pregătea – atât exterior, cât şi interior. Înainte să se aşeze la lucru, îşi pregătea cele necesare, pânza, culorile, pensulele etc... şi apoi picta nu doar câteva zile, ci ani de zile, uneori o viaţă întreagă, ca pictorul Ivanov la pânza « Arătarea lui Hristos înaintea poporului ». În zilele acelea se creau mari capodopere. Astăzi pictorii lucrează în grabă, fără gândire şi simţire...De exemplu, când pictezi o pânză duhovnicească, este necesar ca lumina să emane din interiorul îngerului mai degrabă decât să cadă peste el . »
Stareţul îşi dorea foarte mult să se picteze o icoană a Naşterii Lui Hristos. « E necesar ca lumea să-şi amintească acest eveniment uriaş. La urma urmei, s-a întâmplat o singură dată în istorie !... Păstorii sunt înveşmântaţi în haine..., cu lumina în faţă şi cu spatele la privitori. Şi lumina nu trebuie să fie albă, ci uşor aurie, să umple spaţiul – nu ca raze sau fascicule – şi doar colţurile îndepărtate ale tabloului ar trebui să fie întunecate, ca să ne reamintească nouă ca era noapte. Ca să se vadă clar că această frumuseţe nu este umană, ci cerească şi nu din lumea aceasta”, adăuga Bătrânul.”
