Prin multe nevoinţe ni se cade nouă a intra în împărăţia Domnului, zice Sfântul Pavel, învăţătorul neamurilor. Cu el împreună, tot aşa ne spune şi acest iubit ucenic al lui Iisus, Ioan feciorelnicul, zicînd: Eu sînt Ioan, fratele şi părtaşul vostru în necazuri. Aceeaşi împreună glăsuire este potrivită şi iubitului ucenic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cel din mânăstirea Pecersca, adică al lui Ioan Feciorelnicul, ce este de neam rusesc şi care se mai numeşte "mult pătimitor", pentru că a pătimit cu adevărat multe necazuri. El şi-a avut fecioria logodită Mirelui cel ceresc, precum singur şi-a mărturisit viaţa sa cea mult chinuită, fiind aproape de moarte, pentru o nevoie ca aceasta. De multe ori venea la acel cuvios, care se închisese într-un loc strîmt, din peştera Cuviosului Antonie, şi acolo îşi petrecea toată viaţa sa. Un frate ce se lupta cu ispita diavolească spre pofta cea trupească, acela se ruga de sfânt ca să se roage Domnului pentru uşurarea patimii lui.
Cuviosul Ioan îi grăia: "Frate, îmbărbătează-te, că are să ţi se întărească inima. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte căile Lui, că Acela nu te va lăsa în mîinile vrăjmaşilor tăi, nici te va da spre vînare dinţilor lor". Acel frate i-a răspuns: "Părinte, să mă crezi, că dacă nu-mi vei da uşurare, apoi nu mă voi odihni, ci voi trece din loc în loc". Cuviosul Ioan i-a zis: "De ce voieşti să te dai spre mâncare vrăjmaşului, şi să te asemeni omului, care stă aproape de prăpastie? La acela venind vrăjmaşul, deodată îl aruncă jos şi căderea lui va fi atît de cumplită, încît nu poate să se mai scoale; iar de vei petrece aici în sfânta mînăstire, vei fi asemenea cu omul ce stă departe de prăpastie. Pe acela, oricât s-ar osteni vrăjmaşul să-l tragă, nu-l va putea să-l înduplece. Astfel, Domnul, prin răbdarea ta, te va scoate din groapa patimilor şi din tina necurăţiei. Dar ascultă-mă frate, să-ţi spun ce mi s-a întâmplat în tinereţile mele. Şi el a început să-şi spună cu de-amănuntul toată viaţa sa astfel.
Cînd am venit în această sfântă mânăstire Pecersca şi cînd am început a mă osteni după rânduiala sfîntului chip îngeresc şi călugăresc, am pătimit multe ispite de desfrânare şi nu ştiu ce nu răbdam pentru mântuirea mea. Câte două şi uneori câte trei zile petreceam nemâncat, iar de multe ori şi toată săptămâna nu gustam nimic, cu multă sete mă omoram şi privegheam în toate nopţile. Astfel am petrecut trei ani, într-o pătimire rea ca aceea; dar nici aşa n-am aflat odihnă. Atunci m-am dus în peştera Cuviosului Părintelui nostru Antonie şi petreceam ziua şi noaptea, rugîndu-mă lângă mormântul lui. Odată am auzit glasul cuviosului către mine: "Ioane, Ioane, ţi se cade să te închizi aici în peşteră şi, prin nevedere şi prin tăcere, să ţi se uşureze războiul. Atunci Domnul te va ajuta cu rugăciunile cuvioşilor Săi.”
Drept aceea, eu din ceasul acela m-am închis aici în acest loc strâmt şi chinuitor în care petrec de treizeci de ani şi abia acum câăva vreme am aflat odihna, căci toţi anii mă luptam cu patimile şi cu gândurile cele trupeşti. Eu am petrecut ani cu asprime, mai întîi cu postul şi cu privegherea obosindu-mi trupul; apoi, neştiind ce să fac şi neputînd să rabd războiul cel trupesc, am socotit să vieţuiesc gol şi să pun fiare grele pe trupul meu. Astfel, de atunci până acum mă obosesc de răceală şi de roaderea fierului; iar când toate acestea nu-mi erau destule, am făcut un alt lucru: am săpat o groapă adâncă până la umeri şi, sosind zilele sfântului post al Paştelui, am intrat în groapă şi mi-am împresurat tot trupul cu ţărână, încât numai capul şi mîinile le aveam libere. Aşa am petrecut tot postul înghesuit de pământ, neputând a mă mişca cu trupul, dar nici aşa n-a încetat pornirea trupească şi aprinderea poftelor; căci vrăjmaşul diavol îmi făcea înfiorări, voind să mă gonească de acolo.
Meşteşugirea acestuia am simţit-o astfel: picioarele mi s-au aprins în fundul gropii, încât şi vinele se zgârciseră într-însele; oasele trosneau, văpaia ajunsese până la pântece, iar mădularele îmi ardeau. Eu însă nu băgam de seamă acea cumplită durere, ci mă bucuram cu sufletul; căci mi se fereau de întinăciune şi voiam mai bine să ard în focul acela pentru Domnul, decât să ies din groapă, batjocorit de diavol. Tot în acel timp am văzut un balaur foarte înfricoşat şi cumplit, suflând în văpaie şi arzîndu-mă cu scântei; acela voia să mă înghită. Lucrul acesta l-a făcut în mai multe zile, voind să mă gonească. Deci, sosind noaptea cea purtătoare de lumină a Învierii lui Hristos, a năvălit deodată asupra mea acel cumplit balaur, mi-a înghiţit capul şi mâinile în gura lui şi mi-a ars părul de pe cap şi din barbă, precum mă vezi acum. Eu, fiind cu capul în gâtul acelui balaur, am strigat din adîncul inimii mele: "Doamne, Dumnezeule, Mîntuitorul meu, pentru ce m-ai lăsat? Miluieşte-mă Stăpâne, că Tu Însuţi eşti iubitor de oameni! Mântuieşte-mă pe mine păcătosul, Unule fără de păcat, izbăveşte-mă de spurcăciunea fărădelegilor mele, ca să nu mă leg de lanţurile vicleanului în veci! Mântuieşte-mă de înghiţirea vrăjmaşului acesta, că răcneşte ca un leu, voind să mă înghită! Ridică puterea Ta şi vino să mă mântuieşti; fulgeră fulgerul Tău şi-l goneşte, ca să se stingă de la faţa Ta!" Când am săvârşit rugăciunea, îndată a strălucit o lumină dumnezeiască ca fulgerul, şi acel cumplit balaur s-a stins. Cu darul lui Dumnezeu de atunci nu l-am mai văzut.
După aceea am auzit şi glasul Domnului către mine: "Ioane, Ioane, iată ţi s-a trimis ajutor; de acum să iei aminte de tine, ca să nu pătimeşti ceva mai rău în veacul ce va să fie!" Eu, închinându-mă, am zis: "Doamne, de ce m-ai lăsat a fi astfel muncit?" Răspuns-a mie, grăindu-mi: "După puterea răbdării tale s-a lăsat asupra ta, ca să te arăţi curat ca aurul; pentru că mai presus de putere, Dumnezeu nu dă ispite omului, ca nu cumva, slăbind, să fie batjocorit de şarpele cel viclean, ci ca un Stăpân înţelept, robilor tari şi puternici le încredinţează lucruri mari şi grele, iar celor neputincioşi şi slabi, proaste şi uşoare. Aşa să înţelegi şi de războiul poftei trupeşti, pentru care tu singur te rogi pentru tine; însă mortului, celui ce este lîngă tine, să te rogi ca să te uşurezi de patima desfrânării; căci acesta a făcut mai mult decît Iosif şi poate să ajute celor ce pătimesc foarte tare de o patimă ca aceasta". Eu, neştiind numele unui mort ca acela, am început a striga: "Doamne, miluieşte-mă cu rugăciunile acestui cuvios! Apoi m-am înştiinţat că acela era Moise ungurul. Atunci a venit spre mine o lumină negrăită, în care sînt şi acum, netrebuindu-mi lumânare ziua şi noaptea. Asemenea şi toţi cei ce vin la mine, se satură de o lumină ca aceasta şi văd la arătare mângâierea mea, care m-a luminat în noaptea Învierii, pentru nădejdea luminii ce va să fie".
Astfel, Cuviosul Părintele nostru Ioan, sfârşindu-şi mărturisirea mult chinuitei sale vieţi, s-a întors spre cel pătimaş şi i-a mai zis: "Dar noi, frate, singuri ne-am pironit mintea spre iubirea trupească; de aceea Dumnezeu trimite patimi asupra noastră cu dreapta Sa judecată, fiindcă niciodată n-am făcut roade vrednice de pocăinţă. Deci, frate, îţi zic aceasta: să ne rugăm Cuviosului Moise, că el îţi va ajuta ţie! Atunci s-a rugat împreună cu pătimaşul şi, luând un os din moaştele Cuviosului Moise, l-a dat lui zicând: "Lipeşte acest os pe trupul tău". El, făcând aceasta, a simţit îndată că i s-a stins aprinderea, i-a încetat săltarea şi i s-au omorât toate patimile desfrânării în trupul lui; şi de atunci nu i se mai făcea lui supărare.
Deci sfântul şi pătimaşul au dat laudă lui Dumnezeu, că l-au preamărit în viaţa sa prin curăţie. Apoi Cuviosul Părintele nostru Ioan, în puţină vreme după mărturisirea chinurilor sale celor multe, în 18 zile ale lunii iulie, şi-a dat duhul în mâinile Domnului, ca să împărăţească cu El. Sfintele lui moaşte, care izvorăsc tămăduiri, stau şi pînă acum nemişcate, ca un stîlp de tărie în faţa vrăjmaşului, acolo unde mai înainte s-a îngropat singur până la umeri, pe cînd se nevoia.
Cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Ioan, al cărui cinstit trup, ca al celui ce a biruit patima trupească prin multă chinuire, s-a făcut stâlp în casa lui Dumnezeu, să ne fie şi nouă a ne povăţui pe pământul ceresc cel făgăduit, ca şi cu o lumină şi o umbrire a stâlpului care este aproape de Moise. În acele locuri care sunt vrednice celor de la piept - adică pruncilor, nu altora, ci ca celui de la pieptul lui Hristos, aşa şi acestui feciorelnic Ioan, adică cu darul şi cu slava Celui în Treime slăvit, Căruia se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa textului şi a icoanei :
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsiul/vsiul.html
http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/07/st-john-much-suffering-of-kiev-caves.html
.jpg)
