Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 20 ianuarie 2010

"...nu este locul cel ce se arată, ci felul voinţei."




« Cuviosul Chiriac sihastrul, cel ce strălucea în lavra cea veche a lui Suca, cu faptele bune după Dumnezeu, şi la 70 de ani s-a împodobit în aceeaşi lavră cu faptele monahiceşti, lepădându-se de lume la tinereţe, în chinovia marelui Eftimie, a petrecut împreună cu moştenitorii lui multă vreme. Apoi, învăţând cu dinadinsul toată petrecerea şi vieţuirea marelui Eftimie, cele mai multe din povestirile spuse în această scriere mi le-a predat mie, între care şi aceasta mi-a povestit:
doi fraţi ai lavrei, anume Maron şi Climatie, pregătindu-se după înţelegere, voiau a se duce pe furiş noaptea din lavră, fără binecuvîntarea sfântului. Dar i s-au descoperit cele despre dânşii; căci a văzut pe diavol punându-le frâu şi îi atrăgea în cursă purtătoare de moarte; dar îndată i-a chemat şi sfătuindu-i, le-a vorbit multe despre răbdare, spunându-le că pretutindeni este trebuinţă de luptă, cu ajutorul lui Dumnezeu ori şi unde suntem; pentru că şi Adam fiind în rai, a călcat porunca lui Dumnezeu, iar Iov a păzit aceasta, fiind în gunoi. Apoi la această sfătuire a adăugat, zicând:
"Că nu se cade a primi gândurile cele rele, care seamănă întristare ori urâciune, pentru locul în care suntem şi către cei împreună locuitori ori trândăvie sau mutarea în alte locuri sfătuiesc; ci se cuvine a ne trezi în tot ceasul şi a ne abate mintea de la meşteşugirile diavolilor, ca nu prin mutare, să se dezlege canonul nostru; pentru că sadul răsădindu-se adeseori, nu poate rodi, asemenea şi monahul nu face rod, mutându-se din loc în loc. Deci, dacă cineva încearcă a face bine în locul în care este şi nu poate, să nu creadă că în altă parte poate să-l facă; pentru că nu este locul cel ce se arată, ci felul voinţei.
Dar, spre adeverirea celor zise, ascultaţi o povestire a unor bătrîni egipteni, care mi-au povestit-o mie:
Era un frate care şedea într-o chinovie a Egiptului şi se supăra adeseori; deci, a ieşit din chinovie şi s-a dus într-un loc deosebit, gândind că neavând cu cine să se tulbure, va înceta de la dânsul patima mâniei; dar într-una din zile umplând paharul cu apă şi punându-l jos, s-a răsturnat, apoi umplînd pe al doilea şi al treilea, iarăşi s-au răsturnat; deci, fratele fiind batjocorit de diavol, s-a mâniat pe pahar şi l-a sfărîmat".
Acest cuvânt zicând, Climatie, prin ispita diavolească, a râs, iar bătrânul luând-aminte cu îndrăzneală, a zis:
"Te-ai batjocorit nebuneşte de diavol, frate, şi cu nepricepere te-ai pornit. Către plâns te-am chemat şi tu acum râzi; nu ai auzit pe Domnul mustrând pe cei ce râd, iar pe cei ce plâng, fericindu-i? Deci, cunoaşte că este nebunie monahului a grăi ceva, ori de a se porni afară de cuviinţă, ori a îndrăzni; pentru că părinţii hotărăsc că îndrăzneala este rea şi născătoare a tuturor patimilor".
Zicând acestea sfântul şi întorcându-se de la Climatie, a intrat în chilia sa cea mai dinăuntru; iar Climatie căzând îndată cu faţa în jos, era cuprins de tremur şi de frică; apoi Domeţian minunându-se de cuvenita blândeţe a sfântului părinte, cum şi de asprime, adunând pe unii din părinţii cei cinstiţi, i-au adus înăuntru, împreună cu Maron, rugându-se pentru Climatie.
Atunci marele Eftimie, supunându-se rugăminţilor părinţilor, a ieşit şi a sculat pe cel ce zăcea acolo; apoi, cu puterea Sfintei Cruci i-a vindecat tremurarea, încetând şi scrâşnirea dinţilor. Deci, făcându-l sănătos, a dat şi sufletului datoria:
"De acum înainte, ia aminte la tine cu dinadinsul şi nu defăima dumnezeieştile cuvinte şi învăţăturile părinţilor; fă-te cu totul văzător, după cum şi despre heruvimi ai auzit; că aşa este datoria monahului, ca în tot locul a se privi pe sine-şi şi neadormit a avea ochiul sufletului către păzirea sa, ca unul ce călătoreşte în mijlocul curselor deasupra".
Cu asemenea învăţături înfruntându-i şi sfătuindu-i, iar pe ceilalţi întărindu-i şi cu pilda înfricoşându-i, i-a liberat în pace.

"Dumnezeu voieşte mai bine ascultarea decât jertfa; iar neascultarea moarte lucrează"



Din viaţa Sfântului Eftimie cel Mare
Atunci era în lavră un oarecare asian de neam, cu numele Auxenţiu, care fiind rugat de econom să ia slujba dobitoacelor, n-a primit, fiind dat pentru acea slujbă; deci, neascultând, economul a făcut pe preoţii Ioan şi Chirion să roage pe Auxenţiu să primească slujba; dar el n-a primit nici după rugămintea acestora.

Sosind sâmbăta, economul a spus marelui egumen cele despre Auxenţiu, după care trimiţând să-l cheme, i-a zis marele Eftimie:     "Ascultă-mă, fiule, şi primeşte slujba".
Iar el a răspuns:
"Nu pot, cinstite părinte, pentru că sunt trei lucruri care mă opresc a săvârşi aceasta: întâi, neobişnuinţa şi neştiinţa limbii de aici, al doilea, frica desfrânării, şi al treilea, ca nu cumva prin o slujire ca aceasta să nu mai pot şedea în chilie liniştit".
Marele Eftimie a zis:
 "Rugăm pe Dumnezeu a nu se vătăma de nici una din acestea; pentru că Dumnezeu nu este nedrept a uita ascultarea ta, mai ales ştiind că din porunca şi frica Lui slujeşti robilor Săi, după tăria dată de la El; deci, ascultă pe Domnul, care a zis: Nu am venit a Mă sluji cineva, ci a sluji Eu; şi nu fac voia Mea, ci voia Tatălui celui ce M-a trimis.
Acestea zicând, iar Auxenţiu încăpăţînându-se, n-a ascultat. Atunci, răstindu-se preablândul Eftimie, a zis:
"Noi, o! fiule, te-am sfătuit ceea ce socotim a-ţi fi de folos, iar tu rămânând în nesupunere, vei vedea care este plata neascultării".
Deci, îndată, Auxenţiu fiind cuprins de un cutremur, a căzut la pământ şi părinţii cei de faţă rugau pe marele Eftimie pentru dânsul. Iar bătrânul a zis către dânşii:
"Acum înaintea ochilor voştri s-a împlinit cuvântul dumnezeiesc, care zice: tot cel rău care ridică cuvinte împotrivă, Domnul trimite asupra lui înger nemilostiv".
Dar fiind mult rugat de părinţi, preamilostivul bătrân, apucând de mână pe Auxenţiu, l-a ridicat; apoi pecetluindu-l cu semnul Crucii, l-a făcut sănătos. Atunci Auxenţiu se ruga de iertăciunea greşelilor trecute şi pentru întărirea celor ce vor să fie. Şi îi zise sfântul:
"Mare este plata supunerii, de vreme ce Dumnezeu voieşte mai bine ascultarea decât jertfa; iar neascultarea moarte lucrează".
Şi făcând rugăciunea pentru dânsul, l-a binecuvântat; şi aşa Auxenţiu a primit slujba cu bucurie şi cu osârdie. »