Pe vremea când păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoana împotriva creştinilor, trăia în cetatea Iconiei o fecioară cu numele Parascheva, de neam bun şi frumoasă la chip. Părinţii ei fiind dreptcredincioşi, au crescut-o cu bună învăţătură, deprinzând-o cu sfânta credinţă şi cu paza poruncilor lui Dumnezeu. Apoi părinţii ei s-au dus la Domnul, lăsând pe fericita lor fiică tânără şi cu multă avere. Ajungând Parascheva la vârsta desăvârşită, urma credinţa şi faptele părinţilor ei. Averea nu o întrebuinţa pentru împodobire şi desfătarea tinereţii, ci pentru îmbrăcarea celor goi, pentru hrănirea flămânzilor şi pentru ospătarea străinilor. Iar ea, nebăgându-i în seamă pe peţitorii care o căutau pentru a se însoţi cu dânsa, s-a făcut mireasă a Mirelui celui fără de moarte, a Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Născut, al Cărui preasfânt nume în toate zilele îl mărturisea. Înaintea oamenilor, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevărului. Şi dintre aceştia, unii credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, iar cei care nu credeau, cu defăimare o ocărau pe Sfânta Parascheva. Dar ea cu îndrăzneală le grăia lor cuvântul lui Dumnezeu şi mustra deşertăciunea neînsufleţiţilor idoli. Şi necredincioşii cetăţeni, nesuferind să audă de la dânsa acest lucru, au prins-o, au bătut-o şi au aruncat-o în temniţă.
În acea vreme a venit în Iconia un ighemon, trimis acolo de împăratul Diocleţian ca să-i ucidă pe creştini. Cetăţenii au venit la acesta şi i-au zis: “Luminate ighemoane, este în cetatea aceasta o fecioară care crede în Iisus Hristos cel răstignit şi face vrăji prin care pe mulţi oameni i-a întors de la jertfele zeilor noştri şi nu încetează a huli pe zeii noştri şi pe împărat. Dar noi, auzind porunca împărătească, ca toţi cei ce nu se închină zeilor să fie chinuiţi, am prins pe această fecioară şi o ţinem în temniţă”.
Auzind acestea, ighemonul a poruncit să fie adusă sfânta fecioară înaintea judecăţii sale. Când se îndrepta sfânta muceniţă spre judecată, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei şi i s-a făcut faţa luminoasă, încât toţi care priveau la dânsa se minunau şi ziceau: “Vedeţi că nu este întristată, ci mai mult se luminează”. În timp ce stătea muceniţa la judecată, ighemonul privea spre dânsa şi se mira de podoaba şi de frumuseţea ei şi a zis către cei care erau de faţă: “În deşert aţi bârfit-o pe această fecioară preafrumoasă, pentru că nu este cu dreptate a pierde această frumuseţe strălucită, asemănătoare cu chipul soarelui”. Şi a zis către dânsa: “Spune-ne numele tău, fecioară”. A răspuns sfânta fecioară: “Sunt creştină şi roabă a lui Hristos”. Iar judecătorul a zis: “Vederea frumuseţii tale mă îndeamnă spre blândeţe, iar cuvintele care ies din gura ta îmi tulbură mintea şi inima, că nu voiesc să aud nişte cuvinte ca acestea”.Iar sfânta a răspuns: “Stăpânitorul, Cel ce judecă cu dreptate, se bucură auzind dreptatea, iar tu, auzind adevărul cel grăit de mine, te-ai mâniat”. Iar ighemonul a zis: “Pentru aceea mă mânii, că nu-mi răspunzi la ceea ce te întreb! Eu te-am întrebat de numele tău, iar tu îmi răspunzi altceva”. A răspuns sfânta: “ Mai întâi mi se cade să îţi spun numele vieţii veşnice, şi după aceea să-ţi spun şi numele vremelnicei vieţi. Deci ţi-am spus mai întâi numele vieţii veşnice, că adică sunt creştină şi roabă a lui Hristos, iar numele vremelnicei vieţi, cel dat de părinţii mei, este Parascheva, că în ziua Paraschevi m-am născut”, - căci Paraschevi la elini se numeşte ziua a cincea(vineri).
Apoi ighemonul s-a mâniat şi a poruncit să fie rupte hainele de pe ea şi să fie bătită cu vine de bou. Fiind bătută, sfânta nici o vorbă nu scotea, numai striga cu inima către Hristos, cerând în chinuri ajutor de la Dânsul. Ighemonul, cruţându-i frumuseţea, pentru că se aprindea de dragoste pentru dânsa, a poruncit să înceteze bătaia şi cu blândeţe a început a vorbi către dânsa: “Cruţă-ţi fecioria şi tinereţile tale, nu-ţi pierde floarea cea frumoasă a tinereţilor tale, jertfeşte zeilor şi vei fi vie, căci de mare cinste te vei învrednici la noi”. Iar ea nu răspundea nimic şi pentru acest lucru necăjindu-se ighemonul, a zis: “Mie nu-mi răspunzi, fiică rea de neam creştinesc?” Atunci ea l-a scuipat pe ighemon în faţă, iar acesta înfuriindu-se, a poruncit să fie spânzurată de un lemn şi cu unghii de fier să i se rupă fără milă carnea şi cu asprime să-i strujească rănile. Şi i-au sfâşiat trupul până la oase.
Apoi, socotind judecătorul că va muri degrabă, căci abia mai sufla, a luat-o de pe lemn şi a aruncat-o în temniţă, unde, zăcând fără glas şi abia vie, din pricina cumplitelor răni, la miezul nopţii a intrat la dânsa un înger, având pieptul şi umerii săi încinşi în chipul crucii cu brâu de aur şi ţinând în mâini uneltele patimilor lui Hristos, crucea, cununa cea de spini, suliţa, trestia, buretele, şi i-a zis: “Scoală-te, fecioară, părtaşă a patimilor lui Hristos, pentru că sunt trimis ca să te cercetez, şi ţi-am adus uşurare durerilor taleprin uneltele patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Vezi cinstita cruce şi cununa cea de spini a dumnezeiescului Mire, vezi suliţa cu care a fost împuns în coasta cea dătătoare de viaţă, trestia care a adus lumii iertare, şi buretele care a şters păcatul lui Adam: deci scoală-te, căci te vindecă pe tine Hristos Domnul”. Şi îndată s-a sculat muceniţa ca din somn şi, apropiindu-se îngerul care i s-a arătat, a şters cu buretele toate rănile sfintei şi tot trupul ei a devenit întreg şi sănătos, iar frumuseţea ei era mai luminoasă decât cea dintâi. Atunci ea a sărutat uneltele patimilor lui Hristos, precum şi pe cel care i s-a arătat ei şi slăvea pe Dumnezeu. După aceasta, acel înger care i se arătase s-a făcut nevăzut.
Dar intrând sfânta în capiştea în care erau o mulţime de idoli, s-a rugat adevăratului Dumnezeu şi apoi, apucând de picior pe zeul Apollo, i-a zis: “Ţie îţi grăiesc, neînsufleţitule, şi tuturor idolilor celor care sunt la fel cu tine, ; aşa vă porunceşte Domnul meu Iisus Hristos, să cădeţi toţi la pământ şi să vă faceţi ca nisipul!” Şi îndată, după cuvântul sfintei, toţi idolii au căzut la pământ şi s-au risipit ca nisipul. Atunci tot poporul a ieşit din capiştea idolească, strigând: “Mare este Dumnezeul creştinilor!”
Văzând necuraţii preoţi sfărâmarea şi pierderea zeilor lor, au mers la ighemon, plângând şi zicând, : “O, ighemoane, ţi-am spus noi ca să tai pe vrăjitoarea aceasta, căci înşeală toată cetatea noastră. Iar tu nu ne-ai ascultat pe noi; iată acum a sfărâmat cu vrăjile sale pe zeii noştri”. Atunci ighemonul umplându-se de mânie, a întrebat-o cu asprime pe sfântă, zicându-i: “Cu ce farmece faci aceste lucruri?” Iar sfânta a spus: “În numele Domnului nostru Iisus Hristos am intrat în capiştea zeilor voştri şi m-am rugat Domnului meu zicând: “Arată-Te mie, Mântuitorul meu, cel ce mi-ai dăruit viaţă!”. Atunci mi s-a arătat Domnul şi Dumnezeul meu, iar zeii tăi, când L-au văzut pe Dumnezeul meu, s-au cutremurat de frică şi, căzând la pământ, s-au sfărâmat, în felul acesta arătând că singuri lor nu-şi pot ajuta cu nimic, apoi cum vor putea ajuta altora?”
Atunci a poruncit ighemonul iarăşi să fie spânzurată pe lemn şi cu făclii aprinse să-i ardă coastele. În timp ce sfânta era spânzurată şi arsă, a suspinat şi a zis către Dumnezeu: “Ziditorule a toată făptura şi Purtătorule de grijă, Tu celor trei tineri le-ai răcorit cuptorul cel arzător, Tu pe Întâia Muceniţă Tecla din foc ai izbăvit-o, mântuieşte-mă şi pe mine, nevrednica, din mâinile celor care mă chinuiesc”. Atunci îndată s-a pogorât îngerul, s-a atins de făclii şi s-a aprins un foc foarte mare, încât mulţi dintre cei fără de lege au ars, iar poporul striga: “Mare este Dumnezeul creştinilor!” Şi mulţime de popor a crezut în Iisus Hristos.
Judecătorul, văzând răzvrătirea din popor şi temându-se să nu se scoale împotriva lui, a poruncit ca degrabă s-o taie cu sabia pe sfântă. Iar când sfintei i-a fost tăiat capul, unii au auzit glasuri coborâte din ceruri zicând: “Bucuraţi-vă, drepţilor, că muceniţa Parascheva s-a încununat”. Apoi luând sfântul ei trup, l-au îngropat cu cinste în casa ei. Şi asctfel această bună fecioară şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus la Mirele ei, ducând sângele său în loc de untdelemn, şi se odihneşte acum cu fecioarele cele înţelepte în cămara lui Hristos. Iar a doua zi, ieşind nelegiuitul ighemon la vânat, dintr-o dată s-a speriat calul lui şi l-a aruncat într-o vale, unde căzând s-a rostogolit şi s-a zdrobit trupul lui, încât şi-a dat ticălosul său suflet.
Iar sfântul şi cinstitul suflet al Sfintei Muceniţe Parascheva este în mâinile lui Dumnezeu. Cu cinstitele ei moaşte se fac multe tămăduiri bolnavilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci. Amin.
