Predică a Sfântului Ioan de Kronstadt la Naşterea lui Hristos

Cuvântul S-a făcut trup

Cuvântul S-a făcut trup: Fiul lui Dumnezeu, cel veşnic asemenea lui Dumnezeu-Tatăl şi Duhului Sfânt, a devenit om – întrupându-se de la Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria. O, minune ! O, uimitoare, grozavă şi mântuitoare taină!

Cel ce nu are început  primeşte început după omenitate; Cel fără de trup primeşte trup. Dumnezeu s-a făcut om, neîncetând să rămână Dumnezeu. Cel de Neatins a devenit tangibil tuturor, în chip de rob smerit.

De ce şi cu ce scop s-a arătat asemenea pogorâre din partea Creatorului  către făpturile sale pieritoare – către om, care, din propria lui voie a căzut/ s-a  îndepărtat de la Dumnezeu, Creatorul său ?

A fost ca urmare a unui suprem, negrăit sentiment de milă faţă de făptura Sa din partea Stăpânului, Care n-a mai putut îndura să vadă întregul neam omenesc - pe care El, la geneză, l-a înzestrat cu daruri minunate – robit de diavol şi astfel hărăzit suferinţei şi chinurilor veşnice.

 Şi Cuvântul S-a făcut trup!... ca să ne preschimbe pe noi, făpturi pământeşti, în făpturi cereşti, să-i facă sfinţi pe păcătoşi; ca să ne ridice din stricăciune la nestricăciune, de la pământ la cer; din robia păcatului şi a diavolului – la slăvita libertate a fiilor lui Dumnezeu; de la moarte – la nemurire, ca să ne facă  fiii lui Dumnezeu şi să ne aşeze împreună cu El pe Tron, ca pe copiii Săi de viţă regească.

O, nemărginita milă a lui Dumnezeu! O negrăita înţelepciune a lui Dumnezeu ! O, mare minune, uluind nu numai mintea omului, ci şi pe a îngerilor !

Să-L lăudăm pe Domnul! Prin venirea  Fiului lui Dumnezeu în trup pe pământ, prin dăruirea de Sine ca jertfă pentru păcătosul neam omenesc li se dă celor care cred binecuvântarea Tatălui Ceresc; înlocuind blestemul rostit de Dumnezeu la început; sunt înfiaţi şi primesc promisiunea moştenirii vieţii veşnice. La omenirea văduvită din cauza păcatului, se întoarce din nou Tatăl Ceresc, prin taina naşterii din nou, adică prin Botez şi pocăinţă. Oamenii sunt eliberaţi de sub stăpânirea chinuitoare şi aducătoare de moarte a diavolului, de sub robia păcatului şi a patimilor de tot felul.

Firea omenească este îndumnezeită din mila nemărginită a Fiului lui Dumnezeu; şi păcatele omului sunt curăţite;  cele pângărite sunt sfinţite. Suferinzii sunt vindecaţi. Celor umili li se dăruiesc cinstea şi slava nesfârşită.

Cei din întuneric sunt luminaţi  cu lumina sfântă a harului şi a raţiunii.

Mintea omenească primeşte puterea raţională a lui Dumnezeu – « noi avem gândul lui Hristos"(1Cor. 2, 16), spune Sf. Ap. Pavel. Inima omenească primeşte inima lui Hristos. Ceea ce este pieritor devine nemuritor. Cei goi şi răniţi de păcat şi de patimi sunt împodobiţi cu slava cea dumnezeiască. Cei care flămânzesc şi însetoşează sunt îndestulaţi cu hrănitorul şi întăritorul de  suflet Cuvânt al lui Dumnezeu şi cu Preacuratul Trup şi Sfântul Sânge al lui Hristos. Cei nemângâiaţi primesc mângâiere. Cei prădaţi  de diavol au fost - şi continuă să fie - eliberaţi.

Ce se cere de la noi, o, fraţilor, ca să ne folosim  de tot harul adus nouă de sus prin venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu ? Ceea ce este necesar, în primul rând, este credinţa în Fiul lui Dumnezeu, în Evanghelie, ca învăţătură mântuitoare dată de sus, o adevărată pocăinţă pentru păcate şi îndreptarea vieţii şi a inimii; comuniune în rugăciune şi în Sfintele Taine; cunoaşterea şi împlinirea poruncilor lui Hristos. Necesare sunt şi virtuţile: smerenia creştină, înfrânarea, fecioria şi curăţia, simplitatea şi bunătatea inimii.

Să aducem, fraţi şi surori, aceste virtuţi ca un dar Celui Care S-a născut pentru noi şi a noastră mântuire, să I le aducem în loc de aurul, tămâia şi smirna pe care i-au adus-o Magii, ca Unuia Care, fiind  Împărat, Dumnezeu şi Om, a venit să moară pentru noi. Aceasta va fi, din partea noastră, jertfa cea mai bineplăcută lui Dumnezeu şi Pruncului Iisus Hristos.

Amin

Sursa: http://www.orthodox.net/nativity/nativity-sjok-2.html

Icoana: : www.episcopiaslatinei.ro/.../comment-page-1/

Fragment din Scrisoarea pastorală a Î. P. S. Teofan la Sărbătoarea Naşterii Domnului - Iași, anul mântuirii 2009

„Glasul îngerilor a vestit păstorilor la Betleem că S-a născut Mântuitor Hristos Domnul şi, prin aceasta, viaţa lor s-a schimbat. Nu mai considerau sărăcia şi poziţia lor umilă în societate ca un blestem, ca o neşansă a vieţii lor. Steaua a arătat înţelepţilor magi drumul către Betleem. Întâlnirea cu Hristos la Betleem aduce bogaţilor magi lumina cunoaşterii Adevărului. Simt că Hristos este Adevărul, că Adevărul îi face liberi. Spre casa lor se întorc pe altă cale. Veniseră pe drumul zbuciumului lăuntric, al îndoielilor de tot felul, al frământării trăită intens la fiecare pas. Se întorc la casa lor pe drumul bucuriei ce o dăruieşte aflarea Adevărului, pe drumul certitudinii că Hristos este Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa.

 Păstorii de altădată au ascultat glasul îngerilor: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Magii au urmat direcţia indicată de stea şi au înţeles rostul existenţei lor. Are, oare, românul de azi, fie el om obişnuit sau responsabil în viaţa economică ori politică a ţării, sau intelectual de clasă, tăria, curajul, smerenia să asculte glasul Scripturii, al Sfinţilor Părinţi, să urmeze drumul arătat de Biserică?”

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

***

Întreaga Scrisoare Pastorală la:

http://www.harrdelos.com/2009/12/scrisoarea-pastorala-ip-s-teofan-la.html

Pastorala P.S. Sebastian

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi mila de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi, Preacuvioase Maici, Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Sărbătorim în fiecare decembrie Naşterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatăl (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adică „icoana” Sa. Şi n-am fi avut astăzi decât o cunoaştere foarte limitată despre Dumnezeu-Părintele, dacă nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Său întrupat (Mt. 11, 27 si Lc. 10, 22), pogoâarea Sa pe pământ dând Dumnezeirii un chip şi o icoana şi făcându-ne accesibilă, astfel, calea ce duce la îndumnezeire. De aceea, a respinge chipul şi icoana Sa înseamna a refuza comuniunea cu El.

Acest lucru se cere afirmat cu tărie într-o vreme în care chipul, adică icoana şi celelalte însemne creştine – expresii şi reprezentari ale comuniunii sfinte – sunt atacate cu o agresivitate de neînţeles într-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranţa. Vă amintiţi, însă, de aşa numitul „război al icoanelor” de acum trei ani, când unii compatrioţi de-ai noştri au cerut – culmea, tocmai „în numele democraţiei” -, expulzarea icoanelor din şcoli, iar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminarii, în virtutea aceleiaşi „democraţii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteţi la curent, apoi, cu recenta decizie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminată prezenţa crucifixelor în şcolile din Italia? Nu vi se pare că am mai văzut clişeele acestea? Ba da… însă în „era dictaturii comuniste”, când ne erau prigonite însemnele şi manifestările religioase de către un regim care, cel puţin, îşi asuma pe faţă ideologia atee.

De data aceasta, surpriză!? Avem de-a face cu o toleranţă dusă până la fanatism… şi, cine ar fi crezut că şi toleranţa îşi poate avea fanaticii ei?… Multa vreme, personal am considerat ca cel mai mare rău al libertăţii greşit înţelese este „cultivarea” nepăsării şi a indiferentismului religios. Constat însă că „cineva” şi-a pierdut cu totul răbdarea şi bate din picior nemulţumit de ritmul prea lent (?!) al secularizării şi descreştinării. Pe cine, oare, deranjează sfintele icoane şi crucifixele? Intr-o lume care cultivă cu insaţietate „imaginea” prin televiziune şi internet, pe cine supară „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autorităţilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor în şcoli, ridicolă? Sau este, de fapt, aceeaşi obsesie a Revoluţiei Franceze care tocmai a dezbrăcat uniforma stalinistă pentru a-şi pune, de data aceasta, papionul european?

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul!

Am crezut, în decembrie ‘89, că democraţia înseamnă inclusiv libertate religioasă şi, pentru aceasta, am consimţit cu toţii la toleranţă. De aceea, consider că avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentările creştine, sub pretextul unei „toleranţe intolerante”, să ne întrebăm dacă nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-craţie”, iar nu cu o democraţie autentică?! Pentru că, dacă imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune şi internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adică icoanele, de ce sunt intolerabile? Dacă marşurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea păcatelor împotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Si dacă prostituţia şi drogurile se cer, până şi de către cea mai înaltă instituţie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoacă mai mult pervertirea firii omului şi pierderea echilibrului fiinţei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstraţiile neruşinate şi sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degrabă de doctor decât de legi speciale? Şi ce afectează mai mult coeziunea familiei şi sănătatea spirituală a unui popor – afişarea însemnelor religioase, ori dezincriminarea şi liberalizarea prostituţiei şi a drogurilor, fie ele şi uşoare?

Dragii mei!

Cred că a venit vremea să ne întrebăm şi să căutăm cu toţii un răspuns cât se poate de clar la întrebarea: Pe cine deranjează simbolurile noastre creştine în Europa, câtă vreme ele sunt vechi de 2000 de ani, iar popoarele ei s-au născut toate pe rând în cristelniţa sfântului Botez şi a Mirungerii creştine? Cu ce impietează o identitate, mai sigură şi decât vârsta însăşi a naţiunilor creştine europene? Cine are interes să schimbe prematur istoria şi cultura bâtranului continent, mai înainte ca acesta să agonizeze singur, sub spectrul secularizarii şi descrestinarii ce îi pândesc avide ultimele zvâcniri de spiritualitate?

De aceea, la o zi sfânta ca cea de astăzi, în care sărbatorim mai bine de 2000 de ani de când „Cuvantul S-a facut trup şi S-a sălăşluit între noi…” (In. 1, 14) ca Icoană şi Chip al Tatălui, nu ne ramâne decât să ne rugăm şi să luptăm ca Binele să se arate, ca totdeauna de altfel, mai puternic decât răul; ca tot ce avem mai sfânt şi mai valoros în noi să nu poată fi niciodată răpus de o logică cel putin stranie, a unei democraţii interpretată într-un mod halucinant. Să ne păstrăm cu sfinţenie însemnele religioase, obiceiurile şi datinile sfinte, pentru ca tăvălugul globalizării să nu ne poată înghiţi tot ceea ce a mai rămas creştinesc şi românesc în noi – credinţa şi cultura străbună.

Să ne rugăm Dumnezeului întrupat, şi pentru aceasta zugrăvit în icoane şi reprezentat prin însemne sfinte, să ne păzească de toţi duşmanii credinţei şi culturii noastre, aşa cum a fost păzit şi Pruncul Sfânt de mânia celor ce au vrut să-I ia viaţa încă de la Naşterea Sa. Să sărbătorim Crăciunul creştineşte şi româneşte, bucurându-ne de tot ceea ce am moştenit de la strămoşi şi împărtăşind fiilor şi urmaşilor noştri tezaurul acesta sfânt al unei istorii şi tradiţii de doua ori milenare!

Al vostru către Domnul rugător, † SEBASTIAN,
EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/2009/12/21/pe-cine-deranjeaza-simbolurile-crestine-sa-ne-pastram-cu-sfintenie-insemnele-religioase-obiceiurile-si-datinile-sfinte/

Vom muri şi vom fi liberi!

Vom muri sau vom fi liberi!

REVOLUŢIA  FĂRĂ  METANOIA NU ÎNSEAMNĂ MAI NIMIC!

DOAR HRISTOS - ADEVĂRUL  NE VA ELIBERA!

Foto: http://www.martiri.ro/poze_revolutie.html

Fecioara logodită

« Pe Hristos se cade să-L iubeşti mai mult decât pe mamă şi pe tată,

mai mult decât pe soţie şi copii, mai mult decât pe fraţi şi pe surori şi

chiar mai mult decât pe tine însuţi ! »

Vedem în lume că fecioarele logodite devin miresele bărbaţilor lor. Tot aşa şi sufletele creştine, binecredincioase, se logodesc prin botez cu Mirele Ceresc, cum spune Apostolul către creştini : « Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să va înfăţişez lui Hristos, fecioară neprihănită »(2 Cor. 11, 2). Taina aceasta mare este ! Este mare şi de nepătruns cu mintea. Cinste, slavă şi vrednicie mai mare ca aceasta nu există, ca sufletul omului să se logodească şi să devină  mireasa Împăratului Ceresc, Fiului lui Dumnezeu, « împodobit cu frumuseţea mai  mult decât fiii oamenilor »(Psalm 44, 5). Cine poate pricepe şi cerceta iubirea de oameni a lui Dumnezeu ? Cine poate grăi despre nobleţea, cinstea, slava şi vrednicia sufletului creştin, care s-a logodit cu Mirele Ceresc ? Ia aminte la aceasta, suflete al meu! Adu-ţi aminte, creştine, că şi sufletul tău este logodit mireasă Acestui Mire preaslăvit !

După cum vedem, mireasa îl iubeşte numai pe mirele ei şi  numai aceluia îi face pe plac. Tot aşa şi sufletul creştin trebuie să-L iubească numai pe Hristos, Mirele  lui, şi numai Lui să-I facă pe plac. Nu-i place mirelui acea mireasă care se poartă cu dragoste faţă de alt iubit, de aceea o părăseşte. Tot aşa se întoarce Hristos de la sufletul creştin care arată dragoste faţă de lume şi de păcat, acestora făcându-le pe plac.

O, cât de grav păcătuieşte înaintea lui Hristos un asemenea suflet ! Cât de nerecunoscător şi de neruşinat se poartă ! Ce mare  este nenorocirea  lui dacă el, întoarcându-se de la preadulcele şi preaiubitul Mire Ceresc, se îndreaptă spre dragostea necurată şi scârboasă a păcatului şi a lumii ! Creştine, te rog, ia aminte: nu te-ai întors şi tu oare de la Mântuitorul  tău Hristos spre păcat şi spre lume ?  Oare nu iubeşti altceva la fel sau – ceea ce este şi mai rău – chiar mai mult decât pe El ? Pe Hristos se cade să-L iubeşti mai mult decât pe mamă şi pe tată, mai mult decât pe soţie şi copii, mai mult decât pe fraţi şi pe surori şi chiar mai mult decât pe tine însuţi(Matei 10, 37-39. Aceasta aşteaptă de la tine, pentru că El aşa te-a iubit, încât S-a dat ca jertfă pentru tine.

Priveşte ce frumoase sunt cerul, soarele, luna şi stelele şi celelalte creaturi ale Lui ! Dar pentru nici una dintre ele nu a binevoit El aşa, ca pentru sufletul tău. Vezi cât de mult te-a cinstit El, de ce cinste şi  slavă s-a învrednicit sufletul tău ![...]

Ascultă şi tu, suflete al meu, ascultă glasul Mirelui tău Hristos şi doreşte după bunătăţile  Sale prea frumoase şi preasfinţite :  « Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului. » (Psalm 72, 24-27). Înjositoare îţi este, suflete, al meu, dragostea îndreptată spre păcat, spre lume şi spre iubirea de sine necuviincioasă. Iubeşte numai pe Cel ce te iubeşte, pe Iisus ; doreşte-L numai pe Cel ce te doreşte ; năzuieşte şi apropie-te numai de Cel ce te caută pe tine ! Fii împreună pătimitor cu Cel ce a pătimit pentru tine ; fii trezvitor dimpreună cu Cel ce ţi-a purtat de grijă ; fii curat dimpreună cu Cel curat ; fii iubitor dimpreună cu Cel iubitor ; fii blând dimpreună cu Cel blând ; fii smerit dimpreună cu Cel smerit ; fii răbdător dimpreună cu Cel îndelung răbdător ; fii milostiv şi milosârd dimpreună cu Cel milostiv ! Fereşte-te să te îndepărtezi de El în această viaţă, ca şi în veacul viitor să fii unit împreună cu El. Iar mie bine îmi este a mă alipi de Domnul !

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk 

Icoana:

http://users.thess.sch.gr/xariskuts/Agiografia1.htm