Holocaustul roşu în România( II )

Un rol decisiv în acest proces l-au jucat organele de represiune(« Securitatea » - adânc infiltrată şi condusă de KGB – Miliţia, trupele speciale ale armatei, mână în mână cu aparatul de conducere al partidului, şi organele de justiţie), mult ajutate în munca lor de cei circa 450.000 de informatori ai securităţii, la o populaţie de 20.000.000 de locuitori în acel moment.  Aparenţa de legalitate a unor acte juridice destinate a trimite la moarte « elita ţării », au asigurat-o teribilele « Tribunale ale poporului ». Sentinţele acestora nu aveau uneori niciuo valoare şi nu dădeau nicio certitudine condamnatului la închisoare, lichidarea lui fizică fiind posibilă ulterior, oricând !(n.a. – « trenul morţii » organizat de Nikolski şi  Teleman Ambrus de la Timişoara, soldat cu 16 morţi, vorbeşte în acest sens). De o neomenie şi un sadism inimaginabil şi necomparabil în orizontul torţionar comunist românesc se înscriu experienţele de la Piteşti, Gherla, Suceava etc., despre care în 1995 s-au dat publicităţii unele documente privind aşa-zisa « reeducare », temă asupra căreia vom reveni.

Aprecieri cantitative şi semnificative statistic referitoare la această perioadă sunt puţine şi credibilitatea lor este discutabilă, date fiind « antecedentele » autorilor. Astfel, se afirmă că la cererea lui Ceauşescu, o estimare făcută de Securitate(n. A. Adică de făptaşi !) arată că numai în perioada 1948-1952, în închisorile şi în lagărele de concentrare ale securităţii au pierit peste 80.000 de arestaţi politici ». Urmând etapele operaţiei de sorginte KGB-istă « Gayaneh »(privind lichidarea opoziţiei autohtone), aceeaşi sursă citată dă câteva  repere cantitative : 15.000 de arestări(15 mai 1948) din cadrul legionarilor, 3.000 ofiţeri ai Armatei Române, câteva zile mai târziu, 2.000 de membri marcanţi  ai principalelor partide politice PNŢ, PNL, 400 preoţi catolici şi ortodocşi(la 1 ianuarie 1951), 350 de conducători evrei(ianuarie 1953). Vom reveni ulterior asupra ţăranilor şi deportaţilor.

Execuţiile au început prin uciderea aşa-zişilor « criminali de război », au continuat cu unele crime aparent izolate şi cu înăbuşirea în sânge a primei demonstraţii anticomuniste din ţările ocupate de sovietici, desfăşurate de ziua Regelui Mihai, la 8 noiembrie 1946, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti, după care au urmat nenumărate  arestări, mai ales în rândurile elevilor şi studenţilor participanţi.

Simultan, a început şi acţiunea de arestare şi adesea de ucidere, prin executare sau ca urmare a condiţiilor îngrozitoare ale detenţiei, a membrilor partidelor politice democratice, iar din 1948 – după instaurarea republicii populare, deci după preluare  în întregime a puterii – descinderile nocturne soldate cu arestarea, în cea mai mare parte a cazurilor, cu totul lipsită de temei,  a mii şi mii de oameni, dintre care foarte mulţi nici măcar nu au fost judecaţi pentru vreo vină – fie ea şi înscenată -, ci au primit aşa-zisele « pedepse administrative » sau au putrezit luni şi ani în închisori, fără a li se spune de ce şi în baza cărei legi.

~ Un greu tribut de sânge l-a plătit şi ţărănimea României. Astfel, într-un document-studiu consacrat tragediei colectivizării în România( începută în 1949, şi care a lovit 12.000.000 de ţărani liberi şi proprietari de pământ şi a dus la mitralierea unor sate întregi, nimicite apoi cu tunurile şi prin atacuri de aviaţie), autorul estimează că, în rândurile ţărănimii, numărul morţilor s-a ridicat la 30.000, cifra referindu-se numai la cei lichidaţi în timpul colectivizării forţate, nu şi ulterior, prin deportare[...] Procentul înalt de colectivizare  în România(90%, deci identic cu Bulgaria şi RDG, dar diferit de URSS – cu 100% -, şi mai mare  faţă de Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, cu cifre  de 50-70%, explică şi amploarea operaţiei de deportare(precedată de arestări) estimată la un minimum de 50.000-200.000 pentru perioada 1949-1960, sau mai plauzibil a 2.000.000 de ţărani din rândul cărora 200.000 au murit în detenţie sau lagăre de muncă forţată.

Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 128-129.

Foto:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Deport%C4%83rile_%C3%AEn_B%C4%83r%C4%83gan

Holocaustul roşu în România( I )

Holocaustul roşu în România

Pe cât de numeroase sunt scrierile memorialistice despre realităţile închisorilor şi lagărelor, pe atât de  puţine sunt estimările cantitative privind exterminările  datorate regimului comunist din România. In acest sens, putem spune că există, potrivit informaţiilor  culese de noi, un singur studiu statistic conţinând date concludente şi demne de crezare privind genocidul la care a fost supus poporul român  după 23 august 1944. Proiectul de valoare istorică şi morală inestimabilă al Memorialului de la Sighet şi al unui Centru internaţional de studii, crearea Fundaţiei « Memoria"(şi a publicaţiei cu acelaşi nume), realizarea serialului « Memorialul durerii »(prezentat la televiziunea română) şi sesiunile de comunicări ştiinţifice de la Sighet, ajunse, în 1996, la cea de-a  treia sesiune, au dat un impuls remarcabil  culegerii şi prelucrării  datelor legate de crimele comuniste din România, al căror beneficiar – în parte cel puţin – este autorul acestei cărţi.

Sistematizând în mod cronologic materialul documentar de care dispunem, putem deosebi următoarele etape în desfăşurarea « holocaustului roşu » sau « genocidului comunist » în România :

~ Primul moment l-a reprezentat  inexistentul armistiţiu(în realitate, « o capitulare fără condiţii ») de la 23 august 1944, soldat cu luarea ca prizonieri şi deportarea a circa 180 000 de soldaţi şi ofiţeri români în lagărele « Gulagului sovietic »; cu excepţia câtorva mii, care au revenit  după ani de zile în ţară, ceilalţi au pierit fără urmă, oficial fiind declaraţi dispăruţi(n.a. - arhivele  fostului KGB nu sunt încă deschise românilor şi fostul guvern şi preşedintele neocomunist al României nu au avut nici dorinţa şi nici interesul de a face lumină în acest trist capitol). O ultimă apariţie editorială, având caracter de mărturie a unui supravieţuitor, descrie secvenţe  emoţionale individuale ale propriei tragedii, una din cele 180.000  consumate atunci. Trebuie să menţionăm că, după datele Comisiei  Române de Armistiţiu..., numărul prizonierilor, civili şi militari, deportaţi de sovietici imediat după 23 august 1944 se ridică numai la 100.000. « Calitate » acestei comisii ca şi mulţimea surselor de referinţă care pledează pentru cifra de 180.000 ne face să dăm mai multă credibilitate  acestora din urmă. Recent, în mlaştina râului Bălţi, din Basarabia, a fost descoperit un alt osuar românesc, ce conţine scheletele a peste 50.000 de soldaţi români ; [Mihai Vicol, Un « Katyn » românesc – România Liberă Internaţională, Nr. 340/ 04.08.1996] este vorba de unităţi ale Armatei Române  care, în vara anului 1944, a trebuit să constituie o primă linie de rezistenţă împotriva ofensivei Armatei Roşii. Luaţi în mare parte prizonieri, au fost băgaţi într-un lagăr constituit ad hoc, la marginea râului menţionat, iar cei care au rezistat foamei,  frigului şi umezelii, au fost împuşcaţi în ceafă. Puţinii supravieţuitori prin evadare au relatat, după căderea imperiului sovietic(după 1991) tragedia consumată, care, fără exagerare, poate fi încadrată drept Katyn-ul românesc. Sondajele făcute în mlaştină, în 1992, au confirmat existenţa a zeci de mii de schelete, la locul indicat de martori oculari.

~ După ocuparea ţării de către Armata Roşie, care a costat un număr ce nu va fi niciodată cunoscut de oameni simpli ucişi de soldaţii sovietici fără motiv sau pur şi sumplu pentru a-i prăda de bunuri sau pentru a le viola nevestele şi fetele, după aşa-zisele « alegeri libere » din 1946(cu ocazia cărora comuniştii strecuraţi prin sate au ucis o serie întreagă de membri ai partidelor istorice) şi mai ales după acapararea totală a puterii de către comuniştii români protejaţi de cizma sovietică, în România s-a dezlănţuit teroarea roşie, care s-a abătut, practic, asupra tuturor straturilor sociale ale populaţiei.

Florin Mătrescu, Holocaustul roşu (Crimele comunismului internaţional în cifre), Bucureşti 2008, paginile 127-128

Foto : http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=3093

http://rafaeludriste.blogspot.com/2009/03/memorialul-patimilor-romanesti.html

Sfântul Arsenie Capadocianul, prăznuit pe 10 noiembrie(II)

Locuitorii din Farasa spuneau: “în ţara noastră, noi n-am ştiut niciun doctor, ci alergam la Hagiefendi[aşa îl numeau pe Sf. Arsenie]. În Grecia am aflat de doctori, dar când le spuneam altora despre asta li se pare ciudat...”

Printre alte daruri, îl avea şi pe cel  profetic. Îi spusese Domnul că vor pleca spre Grecia, iar asta se va întâmpla pe 14 august 1924, prin schimbul de populaţie. Şi-a cunoscut mai dinainte moartea şi că se va petrece pe o insulă...

[Înainte de plecare, Sf. Arsenie s-a grăbit să boteze pe toţi copiii nebotezaţi. Pe unul din aceştia le-a cerut părinţilor să-l numească Arsenie în loc de Christos, numele bunicului copilului. Apoi a spus profeţind : « Voi vreţi să puneţi un copil la picioarele bunicului său, eu cum să nu vreau să-mi pun un monah la picioare ? ». Aşadar, cum menţionează Cuviosul Paisie Aghioritul în cartea sa despre Sf. Arsenie, ori a întrevăzut că va deveni monah într-o zi, ori a lăsat o moştenire spirituală nepotului său. Ambele cazuri arată că era un om sfânt.].

 Icoana Sfântului Arsenie Capadocianul

Trei zile înainte de adormirea sa, Panaghia a venit la el şi l-a purtat împrejurul Muntelui Athos, la bisericile pe care el îşi dorise atât de mult să le vadă, dar nu putuse, şi i-a spus că în trei zile se va afla în faţa Domnului, pe Care îl iubea aşa de mult şi căruia i se dăruise întreg.
A adormit pe 10 noiembrie 1924. 

[În 11 februarie 1986 el a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică]

« Părintele Arsenie a mărturisit adevărata Ortodoxie cu viaţa lui ortodoxă. Şi-a mortificat trupul prin asceză din dragostea sa arzătoare faţă de Dumnezeu şi a preschimbat suflete cu harul lui Dumnezeu. A crezut din inimă şi a vindecat pe mulţi, credincioşi şi necredincioşi. Puţine vorbe, multe minuni. A trăit multe şi a ascuns multe trăiri. În interiorul învelişului său dur, ascundea un rod duhovnicesc dulce. Un tată aspru cu sine, dar  foarte iubitor cu copiii săi. Nu i-a bătut niciodată cu legea... Ca slujitor al CeluiPreaînalt, el n-a ...pământul, iar ca administrator al Sfintelor Taine, a strălucit deasupra lumii.”(Bătrânul Paisie din Sfântul Munte) (http://elderpaisios.com/Books/Authored/arsenios_book.htm)

Biografia completă şi minunile(care sunt foarte multe) Sf. Arsenie au fost adunate de Cuviosul Paisie Aghioritul  şi publicate de Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din Suroti(fondată de Cuviosul) cu titlul: Sfântul Arsenie Capadocianul. Moaştele Sf. Arsenie se află în biserica închinată lui în Mănăstirea Sântului Ioan, unde lucrează în continuare multe minuni.

Cuviosul Paisie în faţa Sfântului Cap făcător de minuni al Sfântului Arsenie, ocrotitorul şi călăuza sa spirituală

(http://www.agiosarsenios.com/images/Agioi&Gerontes/agiosarsenios/IMAGE0006.JPG)
Când Sf. Arsenie întâlnea o situaţie care cerea rugăciuni ce nu existau în cărţi, el folosea de obicei un psalm ca rugăciune şi binecuvântare. Mai jos, o traducere a Psaltirii de către Sf. Arsenie :

http://www.voskrese.info/spl/arsenios.html.

Sfântul Arsenie să mijlocească pentru noi !

Sf. Arsenie alături de patria sa, Farasa din Capadocia şi locul în care se află sfintele sale moaşte, biserica sa din Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, Suroti(http://www.pigizois.net/agioi/arsenios_kapadokis/arsenios_kapadokis.jpg)

Απολυτίκιον Ήχος γ' Θείας πίστεως

Βίον ένθεον, καλώς ανύσας, σκεύος τίμιον, του Παρακλήτου, ανεδείχθης θεοφόρε Αρσένιε, και των θαυμάτων την χάριν δεξάμενος, πάσιν πάρέχεις ταχείαν βοήθειαν. Πάτερ όσιε Χριστόν τον Θεόν ικέτευε δωρήσασθαι ημίν το μέγα έλεος.

(http://www.agiosarsenios.com/Agioi&Gerontes/agiosarsenios/apolitikion.htm)

Apoliticonul Sf. Arsenie Capadocianul pe glasul trei

Te-ai luptat să duci o viaţă inspirată de Dumnezeu, ai devenit un vas sfinţit al Sfântului Duh, purtătorule vde Dumnezeu, Arsenie, şi ţi s-a dat darul facerii de minuni, oferind tu orişicui ajutorul tău, sfânt Părinte al nostru, te rugă, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 (http://www.agiosarsenios.com/English/dismissal%20hymn.htm)

Cu rugăciunile Sfântului Arsenie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Amin !

Sursa : http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/11/st-arsenios-righteous-of-cappadocia.html

Sfântul Arsenie Capadocianul, prăznuit pe 10 noiembrie(I)

« când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor,

dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur.

Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea,

fie ei creştini sau turci musulmani »

Dreptul Arsenie din Capadocia s-a născut prin 1840 în Farasa/ Varasio, din Kephalochori, unul din cele şase sate creştine din regiunea Farasa a Capadociei. Părinţii săi erau oameni bogaţi în virtute şi fapte bune. Aveau doi băieţi : Vlasios şi Teodor(Sf. Arsenie). De la o vârstă fragedă, ei au rămas orfani şi au fost crescuţi de o mătuşa a lor, sora mamei lor. Tânărul Teodor a fost salvat în chip minunat în tinereţea sa de Sfântul Gheorghe. Această minune a influenţat mult vieţile celor doi copii. Vlasios L-a slăvit pe Dumnezeu în felul său, mai târziu devenind profesor de muzică bizantină, în timp ce Teodor a devenit monah. Continuând să crească, Teodor s-a mutat la Nigde şi apoi la Smirna, ca să-şi continue studiile.

Oraşul Farasa din Capadocia în prezent

(http://www.agiosarsenios.com/images/Agioi&Gerontes/agiosarsenios/IMAGE0007.JPG)

Când era de 20 de ani, Teodor s-a dus la Sfânta Mănăstire a Înaintemergătorului Flavianon, iar mai târziu a fost tuns monah şi a primit numele Arsenie. Din păcate, nu avea mult timp pentru isihie, deoarece pe vremea aceea era mare nevoie de învăţători, iar Mitropolitul Paisie II l-a hirotonit diacon şi l-a trimis la Farasa ca să-i înveţe scrisul pe copiii sărmani.. Desigur, aceasta s-a făcut în taină, cu mii de precauţii, ca turcii  să nu afle. La 30 de ani, a fost hirotonit preot în Caesarea cu rangul de arhimandrit şi binecuvântarea să devină duhovnic.
Aşa a început lucrarea sa duhovnicească să crească şi să se extindă.  Cu puterea Duhului Sfânt care i-a fost dată, Dumnezeu vindeca sufletele şi trupurile oamenilor în suferinţă. El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani. Pentru sfinţi nu are nicio importanţă, deoarece ei văd în fiecare persoană icoana/ chipul lui Dumnezeu cizelată cu multă dragoste. Fără număr sunt minunile pe care sfinţii  le-asu lucrat cu harul lui Dumnezeu. Femei însărcinate năşteau copii, după ce el le citea o rugăciune şi le dădea o bucată de hârtie pe care le scrisese rugăciuni alcătuite de el. Sfinţii citeau evanghelia peste capetele celor bolnavi, în diferite împrejurări, pentru orbi, muţi, paralitici, posedaţi, iar ei se făceau bine imediat ce se încheia citirea. Mulţi creştini, dar şi turci au fost vindecaţi după ce au luat pământ din faţa uşilor chiliei lui, amestecându-l cu apă şi bând acest leac, crezând că vor fi tămăduiţi , iar credinţa pe care ei au avut-o în Sfântul Arsenie a lucrat minunea. Desigur că niciodată n-a primit bani pentru aceasta. Spunea mereu : « credinţa noastră nu este de vânzare »...

Icoana Sf. Arsenie rugându-se la sfinţirea apei

(http://www.agiosarsenios.com/images/Agioi&Gerontes/agiosarsenios/IMAGE0011.JPG)

Chilia sa, mică neîmpodobită, era situată în lumea întreagă. El trăia în lume, dar aşa fel că trăia şi în afara lumii. La aceasta, mult îl ajutau  cele două zile de post, miercurea şi vinerea, când rămânea închis în chilie, rugându-se. Aceasta i-a adus mult spor duhovnicesc, pentru că-i binecuvânta lucrarea celorlalte zile. Patru ore stătea în genunchi rugându-se pentru neamul său, pentru oamenii care îi fuseseră încredinţaţi lui Arsenie, robul lui Dumnezeu. Marea lui sensibilitate către Tatăl Ceresc  nu-i îngăduia să facă niciun rău creaţiei. Mai ales animalelor. Niciodată nu mergea atât de mult încât să ostenească bietul animal care îl purta, ci îi dădea răgaz de odihnă. Prefera să meargă pe jos, şi în picioarele goale. Avea în minte exemplul Domnului Hristos, Care niciodată n-a mers călare, cu o singură excepţi – şi spunea -  “Eu care sunt mai rău decât un măgar, cum pot să mă aşez pe spinarea lui?”

Îşi ascundea virtuţile de ochii oamenilor şi ca să fugă de laudele lor, se refugia în unele “;excentricităţi”. Se prefăcea sever, furios, iritabil, repezind pe unele femei, care din dragoste sau recunoştinţă faţă de el  voiau să-l ajute, să-i facă de mâncare sau să-i trimită mâncare. Obişnuia să-i spună credinciosului său prieten şi cântăreţ Prodromos:

“Dacă aş fi vrut să fiu slujit de femei, mă făceam preot de mir şi nevasta mea mi-ar fi slujit. Călugărul care e slujit de femei nu e călugăr...”

Sursa:

http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/2009/11/st-arsenios-righteous-of-cappadocia.html