« când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor,
dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur.
Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea,
fie ei creştini sau turci musulmani »
Dreptul Arsenie din Capadocia s-a născut prin 1840 în Farasa/ Varasio, din Kephalochori, unul din cele şase sate creştine din regiunea Farasa a Capadociei. Părinţii săi erau oameni bogaţi în virtute şi fapte bune. Aveau doi băieţi : Vlasios şi Teodor(Sf. Arsenie). De la o vârstă fragedă, ei au rămas orfani şi au fost crescuţi de o mătuşa a lor, sora mamei lor. Tânărul Teodor a fost salvat în chip minunat în tinereţea sa de Sfântul Gheorghe. Această minune a influenţat mult vieţile celor doi copii. Vlasios L-a slăvit pe Dumnezeu în felul său, mai târziu devenind profesor de muzică bizantină, în timp ce Teodor a devenit monah. Continuând să crească, Teodor s-a mutat la Nigde şi apoi la Smirna, ca să-şi continue studiile.
Oraşul Farasa din Capadocia în prezent
Când era de 20 de ani, Teodor s-a dus la Sfânta Mănăstire a Înaintemergătorului Flavianon, iar mai târziu a fost tuns monah şi a primit numele Arsenie. Din păcate, nu avea mult timp pentru isihie, deoarece pe vremea aceea era mare nevoie de învăţători, iar Mitropolitul Paisie II l-a hirotonit diacon şi l-a trimis la Farasa ca să-i înveţe scrisul pe copiii sărmani.. Desigur, aceasta s-a făcut în taină, cu mii de precauţii, ca turcii să nu afle. La 30 de ani, a fost hirotonit preot în Caesarea cu rangul de arhimandrit şi binecuvântarea să devină duhovnic.
Aşa a început lucrarea sa duhovnicească să crească şi să se extindă. Cu puterea Duhului Sfânt care i-a fost dată, Dumnezeu vindeca sufletele şi trupurile oamenilor în suferinţă. El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani. Pentru sfinţi nu are nicio importanţă, deoarece ei văd în fiecare persoană icoana/ chipul lui Dumnezeu cizelată cu multă dragoste. Fără număr sunt minunile pe care sfinţii le-asu lucrat cu harul lui Dumnezeu. Femei însărcinate năşteau copii, după ce el le citea o rugăciune şi le dădea o bucată de hârtie pe care le scrisese rugăciuni alcătuite de el. Sfinţii citeau evanghelia peste capetele celor bolnavi, în diferite împrejurări, pentru orbi, muţi, paralitici, posedaţi, iar ei se făceau bine imediat ce se încheia citirea. Mulţi creştini, dar şi turci au fost vindecaţi după ce au luat pământ din faţa uşilor chiliei lui, amestecându-l cu apă şi bând acest leac, crezând că vor fi tămăduiţi , iar credinţa pe care ei au avut-o în Sfântul Arsenie a lucrat minunea. Desigur că niciodată n-a primit bani pentru aceasta. Spunea mereu : « credinţa noastră nu este de vânzare »...
Aşa a început lucrarea sa duhovnicească să crească şi să se extindă. Cu puterea Duhului Sfânt care i-a fost dată, Dumnezeu vindeca sufletele şi trupurile oamenilor în suferinţă. El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în cei pe care îi întâlnea, fie ei creştini sau turci musulmani. Pentru sfinţi nu are nicio importanţă, deoarece ei văd în fiecare persoană icoana/ chipul lui Dumnezeu cizelată cu multă dragoste. Fără număr sunt minunile pe care sfinţii le-asu lucrat cu harul lui Dumnezeu. Femei însărcinate năşteau copii, după ce el le citea o rugăciune şi le dădea o bucată de hârtie pe care le scrisese rugăciuni alcătuite de el. Sfinţii citeau evanghelia peste capetele celor bolnavi, în diferite împrejurări, pentru orbi, muţi, paralitici, posedaţi, iar ei se făceau bine imediat ce se încheia citirea. Mulţi creştini, dar şi turci au fost vindecaţi după ce au luat pământ din faţa uşilor chiliei lui, amestecându-l cu apă şi bând acest leac, crezând că vor fi tămăduiţi , iar credinţa pe care ei au avut-o în Sfântul Arsenie a lucrat minunea. Desigur că niciodată n-a primit bani pentru aceasta. Spunea mereu : « credinţa noastră nu este de vânzare »...
Icoana Sf. Arsenie rugându-se la sfinţirea apei
Chilia sa, mică neîmpodobită, era situată în lumea întreagă. El trăia în lume, dar aşa fel că trăia şi în afara lumii. La aceasta, mult îl ajutau cele două zile de post, miercurea şi vinerea, când rămânea închis în chilie, rugându-se. Aceasta i-a adus mult spor duhovnicesc, pentru că-i binecuvânta lucrarea celorlalte zile. Patru ore stătea în genunchi rugându-se pentru neamul său, pentru oamenii care îi fuseseră încredinţaţi lui Arsenie, robul lui Dumnezeu. Marea lui sensibilitate către Tatăl Ceresc nu-i îngăduia să facă niciun rău creaţiei. Mai ales animalelor. Niciodată nu mergea atât de mult încât să ostenească bietul animal care îl purta, ci îi dădea răgaz de odihnă. Prefera să meargă pe jos, şi în picioarele goale. Avea în minte exemplul Domnului Hristos, Care niciodată n-a mers călare, cu o singură excepţi – şi spunea - “Eu care sunt mai rău decât un măgar, cum pot să mă aşez pe spinarea lui?”
Îşi ascundea virtuţile de ochii oamenilor şi ca să fugă de laudele lor, se refugia în unele “;excentricităţi”. Se prefăcea sever, furios, iritabil, repezind pe unele femei, care din dragoste sau recunoştinţă faţă de el voiau să-l ajute, să-i facă de mâncare sau să-i trimită mâncare. Obişnuia să-i spună credinciosului său prieten şi cântăreţ Prodromos:
“Dacă aş fi vrut să fiu slujit de femei, mă făceam preot de mir şi nevasta mea mi-ar fi slujit. Călugărul care e slujit de femei nu e călugăr...”
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu