Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 20 august 2009

Constantin Stahi – Apă sfinţită, 1882


Sursa: http://orthodoxos.net/

Iată omul lui Dumnezeu ! - IV -

« Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă »

***

Naşterea Părintelui Nicolae

Acest preot evlavios şi vrednic de cinste s-a născut în insula Naxos. Părinţii lui erau destul de înstăriţi, având o moşie a lor şi, în cuprinsul ei, o bisericuţă închinată Sf. Nicolae. De mic copil, el mergea aici la orice oră s-ar fi întâmplat, intra pe ascuns în biserică, îşi punea un cearşaf pe el şi cânta tot ce ştia, ca un copilaş ce era. Într-o seară târziu a trecut un om pe lângă bisericuţă şi a auzit psalmodia. Dintr-o curiozitate firească, coborî de pe animalul său, ca să vadă ce se întâmplă, şi îl văzu pe Părintele Nicolae – pe atunci, precum am spus, un copilandru – cântând.

Odată, Părintele Nicolae ne povestea întâmplări legate de vârsta copilăriei sale. Printre altele ne spuse că, într-o seară de iarnă, pe când stăteau lângă sobă, i-a zis tatălui său : « Tată, în clipa aceasta s-a scufundat corabia noastră « Evanghelistria », lângă Constantinopol ». Tatăl nostru, cuprins de frică, i-a spus mamei : « Femeie, ce spune copilul ? ». Şi într-adevăr, în clipa aceea se scufundase corabia noastră ...». Şi ca să ne alunge presupunerea că ar avea darul mai-înainte-vederii, ne spunea, vorbind asemenea unui copil mic, căci nu avea deloc dinţi : « Toţi copiii cei mici au darul mai-înainte-vederii ».

Hirotonia lui

Când a murit tatăl său, el era în vârstă de nouăsprezece ani. Mama sa l-a luat împreună cu o soră şi au mers la Atena, care, după cum ne spunea, începea de la Acropole şi ajungea până la Maica Domnului Vlassaros.

S-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. A trăit cu soţia sa foarte puţin, până ce a dobândit un copil. După aceea a fost hirotonit diacon în Biserica Schimbării la Faţă din Placa Atenei, la 28 iulue 1879. După cinci ani, a fost hirotonit preot în Biserica Proorocului Elisei, în 1884. Am omis să spun că, după hirotonia sa întru diacon, şi-a împărţit averea cu sora sa. N-a trecut mult timp, când, un compatriot al său l-a rugat sa facă milă cu el, pentru că se afla în primejdia să-şi piardă averea din pricina datoriilor. Iar el îndată, ca un împreună-pătimitor ce era, şi-a pus averea sa amanet, ca să-l mântuiasca pe aproapele, până ce acela i-a luat-o de tot şi astfel Părintele s-a liniştit. Eliberat, aşadar, de grijile lumeşti, s-a dăruit în întregime, trup şi suflet, vieţii marilor nevoitori ai pustiului, petrecând în mijlocul mult-zgomotosului oraş Atena.

Îl vede pe Sfântul Panteleimon

Mai întâi a fost preot slujitor la Biserica Sf. Panteleimon din cartierul Lumea Nouă. Parohia lui era alcătuita din treisprezece familii. Pe întreaga durată a slujirii sale aici, l-a cercetat un preot fără parohie, care îl rugase sa îl lase să slujească împreună cu el ; iar Părintele Nicolae, ca un om bun ce era, l-a primit cu tot sufletul. Dar acel preot s-a înţeles cu epitropii de atunci ai Bisericii Sf. Panteleimon şi l-a alungat, trimiţându-l la Biserica Sfântului Ioan din strada Bouliagmenis(a « Vânătorului », cum se numea atunci). Parohia acestei biserici era compusă din opt familii, iar plata preotului era o bucata de carne de vită la Lăsatul de Sec sau la Naşterea Domnului. Dar asta nu-l deranja nicidecum, căci el avea ca rânduială postul. Îi era destul să aibă biserică unde să slujească. Totuşi, aceasta izgonire din Biserica Sf. Panteleimon i-a pricinuit o mare durere sufletească. Într-o seară, plecând de la Sfântul Ioan spre casă, plângea pe drum. Locul pe unde mergea atunci era pustiu. Când, deodată, iată că vede în drum un tânăr voinic care îi spuse :

- De ce plângi, Părinte ?

- Plâng, fiule, pentru că m-au alungat de la Sfântul Panteleimon.

- Nu te mâhni, Părinte, căci eu voi fi mereu cu tine.

- Dar cine eşti tu, fiule ? îl întrebă el.

- Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă, i-a răspuns acela, şi a dispărut îndată dinaintea lui.

Această vedenie a povestit-o el însuşi unei surori din obştea lui.

Monahia Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », Editura Evanghelismos, 2008, pp. 35-38

David si Goliat(film - 1960) - II -

video


Sf. Prooroc Samuel

- Nu sunt eu rege ? Priveşte, Samuel ! Stau înaintea ta pe tronul lui Israel.

- Domnul a spus : « Mi-am găsit un rege ».

- Altul ?

- O, Saule, n-a fost printre copiii lui Israel altul mai bun ca tine ! Când erai mic şi neînsemnat, n-am adunat eu pe căpeteniile triburilor lui Israel şi în faţa lor te-am uns rege ? De ce, atunci, ai început să faci rău ?

- Am respectat legile, am împlinit ritualurile.

- Eşti un răzvrătit în inima ta, Saule. Ai făcut o insurecţie împotriva lui Dumnezeu şi pentru că L-ai respins, acum şi El te respinge ca rege.

- Samuel, dacă am păcătuit, dacă am încălcat poruncile lui Dumnezeu - şi am făcut-o ! - e pentru că m-am temut de popor şi i-am ascultat glasul.

- Samuel, cine este el ? Cine este acel om care va fi rege în Israel după mine ?

- Domnul mi-a spus : « Nu privi la statură !», pentru că Domnul vede altfel decât oamenii. Unul cu inima curată.

- Cine e ?

- Mi s-a dat să ung un rege care va fi ales din Bethleem şi duhul Domnului va fi peste el din acea zi.

- Cine este omul acela ?

- N-am venit să-ţi spun profeţia, ci să-ţi spun « La revedere ». Domnul s-a depărtat de la tine. Un duh rău te chinuieşte. Nu voi mai veni la tine, Saul, dar plâng pentru tine.


Continuare pe YouTube!

http://www.youtube.com/watch?v=j6IMwNrwSkE&feature=related

David si Goliat(film - 1960)

video

Sf. Prooroc Samuel

Israel a fost înfrânt în luptă şi chivotul legii a fost luat de filistini, de aceea poporul credea că Domnul l-a părăsit în lunga perioadă de când profetul Samuel îl unsese pe Saul să le fie rege. Dar duhul Domnului plecase de la Saul. Încă o dată filistinii îşi adunaseră oştirile să lupte, 30000 de care şi 6000 de călăreţi, soldaţi cât întinderea deşertului, în timp ce israeliţii nu aveau nici săbii, nici suliţe, numai pluguri.

- Cine este acesta ?

- E Samuel, profetul.

- Omul acela bătrân în zdrenţe e Samuel ?

- E singurul om de care Saul se teme.

...

- Maiestate, profetul Samuel vine la curte !

...

- Samuel, până acum ai rămas străin de curtea noastră ! Îţi urăm : Bun venit !

- Cine e omul acela ?

- Este căpitanul ... Numele lui e Abner.

- Saul l-a făcut consilierul său la curte.

- Şi aceia sunt fiii lui Saul ?

- Jonathan, Işvi şi Işboşet.

- Fiii săi ! Fiii săi !

- Când am condus[pe Israel], mi-am făcut fiii judecărori, căci am fost judecătorul acestei ţări în toate zilele vieţii mele, dar fiii mei n-au urmat căile Domnului, ci au luat mită ca să facă judecată nedreaptă. Şi bătrânii lui Israel au venit la mine şi mi-au zis :

- Dă-ne un rege să ne judece, cum au toate neamurile, un rege. M-am rugat Domnului şi El mi-a zis :

- Poporul lui Israel nu te-a defăimat pe Tine, ci pe Mine. M-au nesocotit pe Mine, Domnul Dumnezeu, ca să slujească alor dumnezei[la idoli], ... deci trebuie să aibă un rege să-i conducă ", aşa a grăit Domnul către mine în adâncul inimii mele. Şi v-am spus aceste cuvinte tuturor celor care îmi cereaţi un rege şi apoi v-am spus : « Acest rege vă va lua fiii şi îi va face slujitorii lui pentru a alerga înaintea carelor sale şi îi va trimite să-i secere grânele, să-i poarte războaiele, şi vă va lua ţarinile şi viile ca să le dea slujitorilor lui. Şi veţi striga îngreunaţi din cauza regelui vostru. ». Dar n-au vrut să mă asculte. « Nu...nu... vrem împărat ,cum au şi celelalte neamuri, un rege care să ne judece şi să lupte în războaie pentru noi».

Domnul mi-a şoptit la ureche : « Voi trimite un om din seminţia lui Veniamin şi îl vei unge pe el rege peste poporul lui Israel ca să-l scape din robia filistinilor. ».

- Saule, când te-am văzut, Domnul mi-a spus : « Iată omul care va conduce poporul Meu! ».

- Samuel, din tot poporul lui Israel, tu eşti cel mai iubit... noi...

- Noi îl cinstim pe Samuel, dar ultimul dintre Judecătorii lui Israel n-a convocat întreaga curte doar ca să ne spună vechea poveste pe care o ştim atât de bine.

- Saule, îţi voi spune ceea ce nu ştii ; îţi voi spune ce mi-a grăit Domnul aseară.

- Lăsaţi-ne singuri !

- Vorbeşte !

- Slava lui Israel a pierit pentru că i-a fost luat Chivotul Legii.

- În regatul meu toţi sunt conştienţi că Chivotul Legii se află în mâinile duşmanilor. A fost un sacrificiu necesar şi inevitabil, ca sa facem pace cu filistinii.

- Saul, când Chivotul Legii a fost luat de la tine, Dumnezeu a luat regatul lui Israel din mâinile tale.

- Nu-l băgaţi în seamă, Maiestate ! Samuel a trecut de vârsta înţelepciunii prooroceşti.

- O, într-adevăr ! Şi totuşi, aseară Domnul mi-a grăit din nou.

- Lasă-ne !

- Samuel, ce ţi-a spus Domnul ?

- Domnul a spus : « Îmi pare rău că l-am făcut pe Saul rege, pentru că nu-Mi mai urmează Mie şi mi-a călcat poruncile ». Aşa a grăit Domnul şi m-a îndurerat şi am plâns toată noaptea. Şi Domnul mi-a răspuns:

- Cât timp va mai sta Saul pe tron, ştiind că Eu nu-L mai vreau rege peste Israel ?

Sf. Teofan: "Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului"

Joi[II Cor. 4, 1-6 ; Mt.24, 13, 28]. « Dar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui ». Nu oricine rabdă se va mântui, ci acela care rabdă pe calea Domnului. Pentru asta e viaţa de aici, ca să răbdăm ; orice om rabdă ceva şi rabdă până la sfârşit. Răbdarea însă nu este de folos dacă omul nu rabdă pentru Domnul şi pentru Sfânta Lui Evanghelie. Păşeşte pe calea credinţei şi a poruncilor evanghelice ; prilejurile de a dovedi răbdare se înmulţesc, însă răbdarea începe să aducă cununi şi, fiind mai înainte stearpă, devine acum roditoare. Cu câtă orbire ne împresoară vrăjmaşul, încât ne face să socotim răbdarea pentru Dumnezeu grea şi de nesuferit, iar răbdarea cu care împresoară el pe cei robiţi patimilor o arată ca fiind uşoară şi necostând nimic, în vreme ce e mult mai grea şi mai lipsită de bucurie decât răbdarea celor ce se luptă cu patimile şi se împotrivesc vrăjmaşului ! Iar noi suntem orbi şi nu vedem asta...Ne ostenim, răbdăm şi ne sleim de puteri pentru vrăjmaşul, spre pieirea noastră.

Iată omul lui Dumnezeu ! - III -



Femeia care a vrut să-l încerce

O femeia, din cele ce au curiozitatea diavolească de a-i pune la incercare pe sfinţi, din dorinţa de a afla un motiv pentru a alcătui un pamflet la adresa preoţiei, atunci când a auzit de virtuţile Părintelui Nicolae, s-a hotărât să-l încerce. Într-o zi merse la biserica lui şi îi spuse : « Părinte, să vii acasă la mine şi să-mi faci patruzeci de Paraclise, deoarece am mari probleme familiale. Te voi aştepta în fiecare după-amiază ». « Cu plăcere, fiică », i-a răspuns Părintele. Apoi i-a luat adresa şi în ziua următoare a mers acolo. I-a făcut Paraclisul şi la sfârşit i-a dat zece drahme[o sumă de nimic, dat în bătaie de joc]. Părintele i-a luat fără să spună nimic. « Şi mâine te aştept », îi spuse femeia. « Cu plăcere », a repetat Părintele. A mers şi a doua oară, mort de oboseală şi bătrân cum era, şi a făcut iarăşi Paraclisul, iar ea i-a dat tot zece drahme. I-a luat si pe aceştia blândul şi nevinovatul Părinte. Lucrul acesta s-a repetat de patruzeci de ori. Aceea dădea de fiecare dată câte zece drahme, iar sfinţia sa nu înceta să mearga în fiecare zi. La sfârşit, femeia a căzut la picioarele lui cu zdrobire şi i-a cerut iertare pentru ispitire, spunându-i : « Sfinţia ta eşti cu adevărat preotul exemplar al ascultării şi al datoriei ». (pp.49-50)


Liturghiile lui

Timp de cincizeci de ani a liturghisit zilnic de la ora 8 dimineaţa şi până la ora 15, fie că era înzăpezire, fie că erau vremuri tulburate. Nici în timpul invaziei anglo-francezilor din 1917, n-a întrerupt şirul Liturghiilor. La ora 14 slujea în bisericuţele Acropolei, situate în locuri strâmte, care aveau numai o uşiţă, prin care intra soarele înăuntru, făcând sa curgă din belşug transpiraţia pe sfinţitele veşminte are adevăratului lucrător al viei lui Hristos.


Postirile lui

În fiecare zi mânca numai seara, iar în toate posturile mânca numai fără untdelemn. Ţinea şi postul Sfintei Cruci, pe care îl începea de la 1 septembrie şi îl termina la 14 septembrie. De asemenea, îl postea şi pe cel al Sfinţilor Arhangheli, de la 1 la 8 noiembrie. Cu prilejul sărbătorilor mari, cânta Paraclisele lor până în ziua Odovaniei. Ca duhovnic, nu era aspru în a da canon prin postire. Numai când era vorba de sine era foarte aspru. Într-o zi i-am dat o ciocolată şi i-am spus că nu este de dulce. A luat-o în mână, a privit-o cu atenţie şi apoi mi-a spus:

- Ca să fiu mai sigur, ia-o înapoi! (pp. 39-40)

Sursa icoanei:

http://i41.servimg.com/u/f41/11/61/74/35/nikola11.jpg