Iată omul lui Dumnezeu ! - IV -

« Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă »

***

Naşterea Părintelui Nicolae

Acest preot evlavios şi vrednic de cinste s-a născut în insula Naxos. Părinţii lui erau destul de înstăriţi, având o moşie a lor şi, în cuprinsul ei, o bisericuţă închinată Sf. Nicolae. De mic copil, el mergea aici la orice oră s-ar fi întâmplat, intra pe ascuns în biserică, îşi punea un cearşaf pe el şi cânta tot ce ştia, ca un copilaş ce era. Într-o seară târziu a trecut un om pe lângă bisericuţă şi a auzit psalmodia. Dintr-o curiozitate firească, coborî de pe animalul său, ca să vadă ce se întâmplă, şi îl văzu pe Părintele Nicolae – pe atunci, precum am spus, un copilandru – cântând.

Odată, Părintele Nicolae ne povestea întâmplări legate de vârsta copilăriei sale. Printre altele ne spuse că, într-o seară de iarnă, pe când stăteau lângă sobă, i-a zis tatălui său : « Tată, în clipa aceasta s-a scufundat corabia noastră « Evanghelistria », lângă Constantinopol ». Tatăl nostru, cuprins de frică, i-a spus mamei : « Femeie, ce spune copilul ? ». Şi într-adevăr, în clipa aceea se scufundase corabia noastră ...». Şi ca să ne alunge presupunerea că ar avea darul mai-înainte-vederii, ne spunea, vorbind asemenea unui copil mic, căci nu avea deloc dinţi : « Toţi copiii cei mici au darul mai-înainte-vederii ».

Hirotonia lui

Când a murit tatăl său, el era în vârstă de nouăsprezece ani. Mama sa l-a luat împreună cu o soră şi au mers la Atena, care, după cum ne spunea, începea de la Acropole şi ajungea până la Maica Domnului Vlassaros.

S-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. A trăit cu soţia sa foarte puţin, până ce a dobândit un copil. După aceea a fost hirotonit diacon în Biserica Schimbării la Faţă din Placa Atenei, la 28 iulue 1879. După cinci ani, a fost hirotonit preot în Biserica Proorocului Elisei, în 1884. Am omis să spun că, după hirotonia sa întru diacon, şi-a împărţit averea cu sora sa. N-a trecut mult timp, când, un compatriot al său l-a rugat sa facă milă cu el, pentru că se afla în primejdia să-şi piardă averea din pricina datoriilor. Iar el îndată, ca un împreună-pătimitor ce era, şi-a pus averea sa amanet, ca să-l mântuiasca pe aproapele, până ce acela i-a luat-o de tot şi astfel Părintele s-a liniştit. Eliberat, aşadar, de grijile lumeşti, s-a dăruit în întregime, trup şi suflet, vieţii marilor nevoitori ai pustiului, petrecând în mijlocul mult-zgomotosului oraş Atena.

Îl vede pe Sfântul Panteleimon

Mai întâi a fost preot slujitor la Biserica Sf. Panteleimon din cartierul Lumea Nouă. Parohia lui era alcătuita din treisprezece familii. Pe întreaga durată a slujirii sale aici, l-a cercetat un preot fără parohie, care îl rugase sa îl lase să slujească împreună cu el ; iar Părintele Nicolae, ca un om bun ce era, l-a primit cu tot sufletul. Dar acel preot s-a înţeles cu epitropii de atunci ai Bisericii Sf. Panteleimon şi l-a alungat, trimiţându-l la Biserica Sfântului Ioan din strada Bouliagmenis(a « Vânătorului », cum se numea atunci). Parohia acestei biserici era compusă din opt familii, iar plata preotului era o bucata de carne de vită la Lăsatul de Sec sau la Naşterea Domnului. Dar asta nu-l deranja nicidecum, căci el avea ca rânduială postul. Îi era destul să aibă biserică unde să slujească. Totuşi, aceasta izgonire din Biserica Sf. Panteleimon i-a pricinuit o mare durere sufletească. Într-o seară, plecând de la Sfântul Ioan spre casă, plângea pe drum. Locul pe unde mergea atunci era pustiu. Când, deodată, iată că vede în drum un tânăr voinic care îi spuse :

- De ce plângi, Părinte ?

- Plâng, fiule, pentru că m-au alungat de la Sfântul Panteleimon.

- Nu te mâhni, Părinte, căci eu voi fi mereu cu tine.

- Dar cine eşti tu, fiule ? îl întrebă el.

- Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă, i-a răspuns acela, şi a dispărut îndată dinaintea lui.

Această vedenie a povestit-o el însuşi unei surori din obştea lui.

Monahia Marta, « Sfântul Nicolae Planas – ocrotitorul celor căsătoriţi », Editura Evanghelismos, 2008, pp. 35-38