Să nu rămânem indiferenţi, fraţi creştini!
Aflaţi cum puteţi ajuta urmărind un material video la adresa:
luni, 25 mai 2009
Pentru viaţa lui Bogdan!
Cuvânt înainte: Vrem să fim sclavi sau liberi?
Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic şi celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu şi nu ai Mamonei. Această carte este o sinteză a tuturor publicaţiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanţă deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creştinilor, în special ortodocşilor, informaţii necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate şi în toată viaţa noastră. Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea şi desfiinţarea lui Hristos din inima creştinului.
Întotdeauna au fost potrivnici creştinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forţelor întunericului din toate timpurile, a experienţelor îndelungate a celui rău şi vechi de zile, şi aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a fiinţei sale cu desăvârşire. Întotdeauna au fost şi creştini buni, şi creştini răi; întotdeauna au fost şi persecutori, şi preamăritori; au fost şi oameni care s-au sacrificat pentru această învăţătură frumoasă, creştin ortodoxă - pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăţie pe care o moşteneşte pământul nostru european sau bătrânul continent european - dar au fost şi denigratori şi trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos. Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălţat Biserica lui Hristos, pe care nici porţile iadului nu o vor putea birui.
Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneţi şi să luptaţi împotriva acestui sistem de înrobire desăvârşită atât a trupului, cât şi a sufletului. La ora aceasta, fiecare creştin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putinţă. Pentru că Sfinţii Părinţi şi canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învaţă despre existenţa unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovniceşti: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea şi toate celelalte fapte bune; pentru că viaţa aceasta este o luptă şi nu o şezătoare. Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuţi nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33).
Mărturisirea este, aşadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască şi suntem datori să ne apărăm în faţa celor care se ridică împotriva noastră şi a Bisericii lui Hristos, fără să aşteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos. Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să aşteptăm prilej de ascultare faţă de mai marii lumii acesteia. Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta. A asculta - în momentul acesta - când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă şi nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit şeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este şi sufletul acelui om.
Se vorbeşte că nu este acuma sfârşitul. Da! Şi eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiţi, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creştinismului, ci şi a umanităţii în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane şi fiecare creştin este dator să-şi pună viaţa pentru credinţa lui, pentru sufletul lui. Până acum a mai mers şi cu partidul, şi cu carnetul roşu; a mai mers şi cu carnetul portocaliu, şi cu carnetul galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate şi de viaţă. Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morţi sau vii? Dar preţul libertăţii şi al vieţii a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu şi va costa izvoare lacrimi şi râuri de sânge. Mărturiseşti pe Hristos, rămâi în credinţa Lui, nu-L mărturiseşti pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor şi Judecăţii lui Dumnezeu.
De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creştin să intre în arena cu fiare, cu fruntea aţintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre şi să se găsească fiecare pe poziţia de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.
Mulţi dintre credincioşi mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea”? Păi, în toată această situaţie nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viaţa de familie; a ne educa copiii noştri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să cunoască şi să trăiască credinţa noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedaţi! Mai bine să strigăm: „Loveşte, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viaţa cea veşnică. Plecaţi capetele voastre spre junghiere şi împotriviţi-vă fiarei apostate!
Ştiu că nu este uşor; am ajuns fii vlăguiţi ai acestui neam mult obidit, mult încercat şi mult prea trădat. Acum, peste românii noştri, vin şi greutăţile acestea financiare şi toate necazurile şi ne vindem şi pe un blid de linte. Pentru că aşa este firea noastră slabă şi neputincioasă şi needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înţelepciune şi a făcut oleacă de carte şi omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare şi de dragostea celuilalt. Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înţelepciunea lui şi a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoşi, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viaţa lui Ion Creangă, Făt Frumos şi a întregii noastre frumuseţi literare. Astăzi se uită în curţile europene pline de vile şi de cuvinte moarte şi participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe şi româneşti, la ferecarea credinţei şi a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.
Puterile noastre sunt slabe şi am rămas puţini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată şi din această stare de lucru, ca întotdeauna, şi să Îşi manifeste mila şi bunătatea Sa faţă noi! Avem mijlocitori pe sfinţii noştri martiri din închisorile comuniste, cei care şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu şi neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat şi au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.
Arhimandritul Justin Pârvu,
6 mai 2009, la pomenirea Sfântului şi Dreptului Iov, mult-răbdătorul
Sursa textului: http://www.razbointrucuvant.ro/
Sf. Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri
Luni[Fapte 17, 1-15 ; In. 11, 47-57] »Ce vom face, pentru că omul acesta săvârşeşte minuni ? » A şi găsit vină în Mântuitorul cărturăria iudeilor. Şi în zilele noastre cărturăria găseşte că suprafirescul nu are loc în Evanghelia lui Hristos : « Toate sunt bune, dar vedeţi că asta nu merge ». Şi amândouă cărturăriile şi-au dat mâna în hotărârile lor. Cea a iudeilor a hotărât : « Mai bine să moară un singur om », decât să piară toţi ; cealaltă a legiuit : "Să îndepărtăm suprafirescul, ca să păstrăm toate celelalte adevăruri evanghelice." Şi ce-a ieşit ? Cei dintâi au dus poporul la pierzare, iar ceilalţi au pierdut pe rând toate adevărurile creştineşti şi au rămas acum cu mai nimic. Domnul este piatra unghiulară a edificiului mântuirii ; aşijderea şi credinţa în suprafiresc este piatra unghiulară a întregului edificiu al adevărului de Dumnezeu insuflat. Mântuitorul Însuşi în Ipostasul Său este Cununa suprafirescului, iar în Biserică este Izvorul lui nesecat. Cel care se atinge de acest punct se atinge de pupila ochiului lui Dumnezeu.
"Poveste" pentru părinţi
Suntem creştini şi nu urâm pe nimeni!
Suntem slabi şi expuşi tentaţiilor şi căderilor de tot felul, avem patimile şi păcatele noastre, suficiente motive pentru a fi îngăduitori cu orice suflet, dar toleranţa faţă de păcătos nu o confundăm cu tolerarea păcatului sau, mai grav, cu lărgirea conceptului de “normalitate” până dincolo de cuvântul lui Dumnezeu.
Toţi sfinţii care au lăsat cuvânt de învăţătură ne-au îndemnat să urâm păcatul, dar să-l iubim pe păcătos, să nu-l respingem sau să-l ostracizăm. Însă ce înseamnă a-l iubi? A-i încuraja căderea şi păcătoşenia sau a-l ajuta să caute vindecarea?
Numai înfierbântarea minţii unora a făcut posibilă aberanta situaţie actuală, în care se cere insistent unor societăţi întemeiate pe învăţătura şi morala creştină, să accepte şi să îmbrăţişeze chiar “căsătoriile” homosexualilor, lesbienelor şi a altor biete fiinţe dezorientate şi prinse în cursele satanei.
Orice părinte îmbunătăţit ar putea cu ochiul liber recunoaşte înşelarea în care se află aceşti ... [nu găsesc termen potrivit să-i calific!] oameni care se erijeaza în apărători ai “minorităţilor sexuale”, discriminaţi, chipurile, de majoritarii « încuiaţi » !!! Celor în cauză nu prea ai ce să le ceri, ei fiind bolnavi, dar celor care îi susţin cu asiduitate ? N-ar trebui să aibă mintea mai limpede decât ei ? Unde le este luciditatea ? Unde bunul-simţ ? Unde frica de Dumnezeu ? Unde ruşinea ? Dar conştiinţa, sădită în ei de Dumnezeu ca să-i apere de tot soiul devierilor de la ceea ce este firesc şi îngăduit de mila Lui oamenilor ?
Eu încă nădăjduiesc să nu fi sosit vremea în care să spunem negrului alb şi albului negru, în care să ne uităm îngroziţi la împăratul gol goluţ - care îşi întreabă supuşii dacă îi sunt frumoase hainele cele noi( !), croite de şarlatanul meşter al înşelăciunii – şi să-l asigurăm pe nefericitul dus de nas că nimeni nu are haine ca ale lui ! Că ar fi prea jalnică atâta minciună ! Că ne-ar degrada şi ne-ar lăsa goi, la rândul nostru, nu de haine, ci de minte şi de inimă. Şi cine ştie de se va mai găsi un copil nevinovat care să strige în gura mare :
« Împăratul e gol ! » ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
