Suntem creştini şi nu urâm pe nimeni!
Suntem slabi şi expuşi tentaţiilor şi căderilor de tot felul, avem patimile şi păcatele noastre, suficiente motive pentru a fi îngăduitori cu orice suflet, dar toleranţa faţă de păcătos nu o confundăm cu tolerarea păcatului sau, mai grav, cu lărgirea conceptului de “normalitate” până dincolo de cuvântul lui Dumnezeu.
Toţi sfinţii care au lăsat cuvânt de învăţătură ne-au îndemnat să urâm păcatul, dar să-l iubim pe păcătos, să nu-l respingem sau să-l ostracizăm. Însă ce înseamnă a-l iubi? A-i încuraja căderea şi păcătoşenia sau a-l ajuta să caute vindecarea?
Numai înfierbântarea minţii unora a făcut posibilă aberanta situaţie actuală, în care se cere insistent unor societăţi întemeiate pe învăţătura şi morala creştină, să accepte şi să îmbrăţişeze chiar “căsătoriile” homosexualilor, lesbienelor şi a altor biete fiinţe dezorientate şi prinse în cursele satanei.
Orice părinte îmbunătăţit ar putea cu ochiul liber recunoaşte înşelarea în care se află aceşti ... [nu găsesc termen potrivit să-i calific!] oameni care se erijeaza în apărători ai “minorităţilor sexuale”, discriminaţi, chipurile, de majoritarii « încuiaţi » !!! Celor în cauză nu prea ai ce să le ceri, ei fiind bolnavi, dar celor care îi susţin cu asiduitate ? N-ar trebui să aibă mintea mai limpede decât ei ? Unde le este luciditatea ? Unde bunul-simţ ? Unde frica de Dumnezeu ? Unde ruşinea ? Dar conştiinţa, sădită în ei de Dumnezeu ca să-i apere de tot soiul devierilor de la ceea ce este firesc şi îngăduit de mila Lui oamenilor ?
Eu încă nădăjduiesc să nu fi sosit vremea în care să spunem negrului alb şi albului negru, în care să ne uităm îngroziţi la împăratul gol goluţ - care îşi întreabă supuşii dacă îi sunt frumoase hainele cele noi( !), croite de şarlatanul meşter al înşelăciunii – şi să-l asigurăm pe nefericitul dus de nas că nimeni nu are haine ca ale lui ! Că ar fi prea jalnică atâta minciună ! Că ne-ar degrada şi ne-ar lăsa goi, la rândul nostru, nu de haine, ci de minte şi de inimă. Şi cine ştie de se va mai găsi un copil nevinovat care să strige în gura mare :
« Împăratul e gol ! » ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu