« Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. »
***
« Prietenul sincer este întotdeauna prieten.
Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit,
dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă,
atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund. »
***
« Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire.
Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt,
chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima »
2) Dacă omul priveşte înlăuntrul inimii sale şi cugetă la starea lui lăuntrică, atunci îşi vede sărăcia duhovnicească, mai rea decât cea materială, căci nu va găsi nimic în sine decât nenorocire, ticăloşie, păcate şi întuneric. Nu va găsi credinţa vie şi nemincinoasă, rugăciunea adevărată şi din inimă, recunoştinţa sinceră şi nefăţarnică, dreptatea, iubirea, curăţia, bunătatea, milostivirea, blândeţea, răbdarea, odihna, liniştea, pacea şi celelalte bunătăţi duhovniceşti. Aşa de sărac şi necăjit este omul! Iar dacă cineva deţine vreo comoară, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la sine însuşi. Ea se datorează harului dumnezeiesc, iar nu puterii proprii. De aceea comoara duhovnicească este numită de cuvântul lui Dumnezeu : rodul Duhului Sfânt. « Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, ctredinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia »(Gal. 5, 22-23)
Să ne cunoaştem, creştine, sărăcia duhovnicească şi să căutam la Hristos comoara cea duhovnicească, la Cel Care « bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim »(2 Cor. 8, 9).
Nu avem credinţă sinceră ; să căutam, dar, să ne îmbogăţim credinţa : « Doamne ! Ajută necredinţei mele »(Marcu 9, 24).
Nu avem rugăciune adevărată ; să o căutăm, dar, la El, ca să ne înveţe prin Sfântul Său Duh să ne rugăm : « Doamne, învaţă-ne să ne rugăm »(Luca 11, 1).
Nu ştim cum să mulţumim sincer şi din inimă ; să cerem şi aceasta de la El, ca să ne înveţe să-I mulţumim şi să-L proslăvim.
Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogăţii duhovniceşti ; să batem, dar, la uşa milostivirii Sale, ca să ne deschidă vistieria Sa cerească. Pentru toate acestea ne-a poruncit să ne rugăm şi toate acestea a făgăduit să ni le dăruiască.
« Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla ; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide »(Matei 7, 7-8)
« Pleacă, Doamne, urechea Ta, şi mă auzi,că sărac şi necăjit sunt eu »(Psalm85, 1).
« Caută spre mine şi mă miluieşte, după judecata Ta, faţă de cei ce iubesc numele Tău »(Psalm 118, 132).
« Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea, spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu ! – zice Domnul »(Is. 66, 2).
« Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor. Să se scrie aceasta pentru neamul ce va să vină”(Psalm 101, 18-19.
3)Omul este sărac, pentru că nu are prieteni adevăraţi şi sinceri. Adevărata dragoste nu poate să fie decât reciprocă, într-un singur cuget şi cu deplină înţelegere. Rară este dragostea în fiii oamenilor. Iar viclenia, şiretenia, minciuna şi făţărnicia se află aproape în toţi. « S-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciune a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. »(Psalm 11, 1-2). Unul înşală, altul minte, al treilea şi al patrulea fac la fel, deci trebuie să ne păzim şi să ne temem de oricine. Inima omului este "mai vicleană decât orice şi foarte stricată "(Ier. 17, 9).
De se întâmplă să avem prieteni care mai apoi devin vrăjmaşii noştri, aflăm astfel că ei au fost prieteni mincinoşi. Prietenul sincer este întotdeauna prieten. Avem mulţi prieteni când suntem fericiţi – aceştia sunt ca umbra pe timpul însorit, dar când se ascunde strălucirea fericirii noastre şi ziua bunăstării noastre se întunecă, atunci ei ca umbra se îndepărtează de la noi şi se ascund.
Din aceasta înţelegem limpede că prietenia lor a fost mincinoasă. Adevărata dragoste întotdeauna este alături de cei iubiţi – şi în fericire, şi în nefericire. Din unul, ea face doi, pentru că unde este unul, acolo se află şi celălalt, chiar dacă nu întotdeauna cu trupul, însă întotdeauna cu inima. Prieten adevărat este cel care nu ne părăseşte la necaz. Aşadar, caută-ţi un asemenea prieten cu atât mai mult astăzi, când oamenii învaţă până şi cum să înşele, cum să ademenească, să batjocorească şi să se clevetească unul pe altul.
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată(paginile 453-454)
Sursa foto : http://egophobia.50webs.com/16/imagini.html
O tema deosebit de bine aleasa, lasand constiinta sa vorbeasca in mine am gasit mai multe rani nevindecate, problema milosteniei are rezolvarea in inima noastra, daca mai reusim sa o deschidem.
RăspundețiȘtergereAm gasit in "PROLOAGELE DE LA OHRIDA" ale Sfantului Nicolae Velemirovici, in vol.II, pag. 334, o cugetare foarte frumoasa despre milostenie.
RăspundețiȘtergereDe ce n-o scrieti la comentarii si pentru noi?
RăspundețiȘtergereSper sa incapa.
RăspundețiȘtergere" Cugetare
Milostenia nu trebuie sa o facem cu aroganta si in mindrie, ci mai curind cu smerenie, socotind ca cel caruia ii dam este cineva mult mai sus decit noi. Oare nu Domnul a zis: "Intrucit ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut(Matei 25:40)? Sfintul Teofan Marturisitorul a avut inca de copil o minte luminata de Hristos. Odata el a vazut pe drum un copil ca si el care murea inghetat de frig. El si-a scos repede hainele lui, L-a ifasurat in ele pe copil si l-a readus la viata, si a ajuns gol la casa lui. Parintii lui uimiti l-au intrebat unde ii sint hainele, iar fiul le-a raspuns: "L am imbracat pe Hristos." De aceea a si primit el har de la Hristos, si a ajuns sa fie pustnic mare, facator de minuni, si purtator de chinuri pentru Hristos. Deseori noi oamenii cind facem milostenie, fie in numele nostru, fie in numele altuia, cadem prada unui sentiment de superioritate care, de indata ce se iveste in inima, distruge tot binele pe care l-am facut. Cand unui cersetor ii vom da ca unui cersetor iar nu ca lui Hristos Insusi, atunci vom cadea neaparat in dispret fata de acel cersetor [cumplita hula] si in mandrie. Si atunci ce folos vom avea din milostenia fata de cersetor, daca ne vom preainalta pe noi insine si vom dispretui omul? Caci virtutea nu mai este virtute atunci cind se amesteca cu viciul, tot asa cum laptele nu mai poate fi lapte daca s-a amestecat cu gaz sau cu otet."
Domnul sa va rasplateasca milostenia duhovniceasca facuta!
RăspundețiȘtergere