Următorii 20 de ani au fost un amestec de linişte monahală şi conferinţe, trei ani de misionarism în estul Africii şi alţi trei ani în India, unde a lucrat îmrpeună cu comunitatea ortodoxă a Părintelui Lazarus Moore. Arhimandritul Sofronie i-a cerut să fie stareţă a unei mănăstiri de maici din Anglia, dar ea a refuzat – una dintre puţinele ocazii în care a refuzat să răspundă chemărilor la slujire care în mod repetat o smulgeau tăcerii şi solitudinii ei, din ce în ce mai preţuite.
În 1979 i s-a dat în folosinţă un apartament din Atena care în următorii zece ani a devenit cunoscut discipolilor ei ca “Sălaşul îngerilor”. Aici îşi petrecea o jumătate de zi în rugăciune, neprimind pe nimeni, şi cealaltă jumătate sfătuind şi vindecând valuri de vizitatori. În ultimii ei ani, s-a mutat la o sihăstrie în Egina, apoi în Leros, unde a primit marea schimă în 1991 şi a adormit cu pace anul următor.
Biografia sa include o serie uimitoare de minuni: o vindecare completă de maladia Hodgkin în ultimul stadiu, regenerarea după operaţia de cataractă, o călătorie în afară de trup/ în duh pe Muntele Sinai, pentru a numi numai câteva – dar, aşa cum mi-a spus una dintre fiicele sale duhovniceşti, cea mai mare minune pentru cei ce au cunoscut-o, a fost prezenţa ei şi dragostea ei pentru toţi. Cum scrie Monahia Gavrilia, “întreaga viaţă a Maicii Gavrilia, viaţă care a fost un imn închinat Domnului, a devenit, mulţumită Lui, o ardere de tot, un Holocaust oferit dragostei Lui ».
Dulceaţa şi receptivitatea caracterului Maicii Gavrilia erau hrănite de o asceză tainică, dar constantă, de conştiinţa rigorii poruncilor lui Hristos(Am fost avertizat de afirmaţia ei că religia creştină « este pentru cei foarte puţini aleşi ». După standardele de care se ţinea ea, sunt foarte departe de a fi unul dintre aceia). Chiar dacă nu ezita să-i slujească pe alţii, ea simţea puţinătatea slujirii ei. Când trăia la Mănăstirea Noul Ierusalim din Grecia(1967, în vârstă de 69 de ani), ea le oferea tratamente de fizioterapie gratuite rezidenţilor de la Azilul rusesc de bătrâni. Ea scria :
« Îţi poţi imagina bucuria mea de a fi aici şi a-i îngriji pe toţi aceşti bătrâni...Glumesc şi râd şi le văd feţele întristate schimbându-se. Ce păcat că totul este pasager... Doar dacă bucuria vine din interiorul lor – adică din Izvorul ei – doar atunci durează. Imediat ce plec, este ca şi cum n-aş fi împărţit niciodată cu ei acea bucurie a Lui. Aici înţeleg cuvintele lui Hristos : « Bucuria Mea v-o dau vouă : nu cum o dă lumea... ».
« Îţi poţi imagina bucuria mea de a fi aici şi a-i îngriji pe toţi aceşti bătrâni...Glumesc şi râd şi le văd feţele întristate schimbându-se. Ce păcat că totul este pasager... Doar dacă bucuria vine din interiorul lor – adică din Izvorul ei – doar atunci durează. Imediat ce plec, este ca şi cum n-aş fi împărţit niciodată cu ei acea bucurie a Lui. Aici înţeleg cuvintele lui Hristos : « Bucuria Mea v-o dau vouă : nu cum o dă lumea... ».
Viaţa Maicii Gavrilia a şters deosebirea pe care deseori o facem noi între rugăciune şi slujire, contemplare şi acţiune. Ea nu avea teorii despre Biserică, societate, viaţa creştină sau orice altceva. Singurul ei « program » era să iubească cu acea dragoste care se naşte din deplina lepădare de sine, lăsarea în voia lui Hristos şi din făptuirea a ceea ce dragostea aceasta îţi dictează. Uneori, ea se poate exprima în « acţiune socială », alteori în isihie. Dar diferenţa este insesizabilă pentru că Izvorul este acelaşi.
Una dintre cele mai valoroase componente ale cărţii « Asceta iubirii » este luminoasa colecţie de Apoftegme. Nu găsesc un final mai potrivit decât să le citez pe prima şi pe ultima dintre ele :
« Orice loc poate deveni un loc al Învierii, dacă smerenia lui Hristos devine modul nostru de a trăi »;
« Haideţi să tăcem ! ».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu