"Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă! "...numai fapta bună săvârşită întru Hristos şi pentru Hristos are valoare mântuitoare.!"

 «Cine vreţi voi să promoveze valorile creştine şi naţionale?

Alte popoare ? să vină în mijlocul nostru să vorbească ?

Să vina alte popoare să ne facă nouă propaganda Evangheliei ? ... Cine vreţi voi, dacă noi nu suntem păstrătorii şi continuatorii acestor tradiţii de viaţă şi de credinţă? Cine vreţi să o facă ?

E o laşitate cum n-a mai fost niciodată.

Am zis, măi, o să bată dracii la noi de o să li se rupă bocancii şi o să li se umfle pumnii  bătând la noi, că am tăcut când trebuia să vorbim.

Şi trebuie să vorbim şi cu fapta şi mai ales cu cuvântul. »

 

 

Nu mă apuc să vorbesc mai mult de viaţa monahală că nici noi nu mai ducem, dar dorinţa este. Totdeauna e un pas înainte faţă de oameni : măcar nu televizorul, slujba de noapte, vrei nu vrei, te spovedeşti mai des, te lupţi cu tine, ai nişte mângâieri, că dacă n-ar fi dulceaţă în viaţa monahală nici noi n-am sta. Plus că sunt şi nişte taine pe care nu le discutăm noi aici şi dintotdeauna a fost aşa, ca dacă n-ar fi n-am mai sta nici noi acolo. Viaţa monahală este o viaţă mai aspră cu daruri mai bogate, sufleteşti. Le-ai spus, le-ai pierdut. Fapta bună dată în vileag, zero !!! Ai pierdut-o. Şi sunt, într-adevăr, nişte daruri, că altfel n-am putea să rezistăm în mănăstire dacă n-ar fi ceva mai mult decât banul şi decât femeia şi decât maşina şi decât orice altceva. Dumnezeu ne dă această dulceaţă, că altfel n-am putea să rezistăm. Omul nu poate sta prin puterile lui în mănăstire şi nici prin puterile lui nu poate duce căsnicie. Tot cu darul lui Dumnezeu. De aceea, comparaţi familia creştină cu restul familiilor şi comparaţi viaţa duhovnicească cu cealaltă şi atunci veţi vedea diferenţa. Ce alegem noi astăzi ? Eu n-am să vă vorbesc de ce voi găsiţi în cărţi, deja sunt o grămadă de cărţi..eu numai v-am trezit aşa, câteva aspecte pe care le cunoşteaţi să vă aduceţi aminte cum putem noi astăzi duce viaţa de familie ca să ne mântuim şi cum intrăm într-o mănăstire, dar ca să ne mântuim, nu să mă întrebe pe mine acum câte limbi străine cunoşti şi dacă ai permis auto Că acuma cam asta este, că restul...Nu mai e monahism centrat pe rugăciune şi pe isihie. Nu înseamnă că nu mai e monahism ! Ceasul de faţă cheamă la o mare misiune: să luptăm din toate puterile noastre, după puterile noastre ca Dumnezeu să ne dea mila şi să ne dea harul să rezistăm în condiţiile astea, efectim de mare ispitire, să menţinem cât se poate duhul acesta de evlavie şi de frică de Dumnezeu în noi şi din puţinul ăsta o să vedeţi că o să răsară mai mult. Trebuie să veghem la fiinţa bisericii în ceea ce priveşte viaţa ei duhovnicească şi a neamului nostru. Monahismul la noi a fost în mijlocul satului, la marginea satului. N-am avut pustnici pe care i-a durut în cot de ce se petrece în lume. Marii domnitori, marii voievozi cereau sfat la duhovnici şi divanul cuprindea arhierei, erau unşi de Biserică domnitorii noştri. Astăzi nu-ţi pune şcoala de...la noi n-a fost aşa : Biserica era centrul de viaţă creştinească şi românească. Astăzi ce rămâne de făcut ? Nu observaţi un atac la familie şi la monahism ? Nimeni nu se mai ocupă de educaţia noastră, în primul rând.

Marea problemă : Cine se ocupă în ţara asta concret de familia creştină ? Pe ici, pe colo...

Există un organism puternic de protecţie a familiei ? Nici pomeneală, frate ! Îs zeci de mecanisme şi de instituţii care să distrugă şi mai ales îţi vin din afară cu sila finanţările astea îmbătrânite de păcat...Sărmanii noştri tineri,  la ce sunt supuşi.

Sau concret, să se ocupe cineva de formarea unor călugări buni sau să scoată duhovnici ? Nici pomeneală, frate ! Ne luptăm şi noi cum putem. Nu-i o critică, e o realitate. Dar de ce să o ocolim ? În condiţiile astea ne mişcăm noi. Cea mare criză în educaţie.

Cine se ocupă de educaţia noastră în familie sau în viaţa duhovnicească ? De asta se văita şi Paisie Velicikovski, de aceea a scos un volum mare de carte, ca să fie sprijin duhovnicesc în vremuri  grele celor ce vor căuta să se mântuiască. Puneţi mâna şi citiţi ! Şi încă mai avem unde să ne închinăm, mergeţi şi întrebaţi ! Dumnezeu va lucra. E nevoie de lucrători, fraţii mei, mari creştini, tineri creştini capabili. Aţi văzut ce a însemnat un Petre Ţuţea în mijlocul intelectualilor creştini ? Le-a rupt gura la toţi !

Avem nevoie de intelectuali creştini activi, avem nevoie de mame creştine, de călugări buni, misionari şi lucrători Şi depinde acum, n-am luat monahismul la începuturi cum a fost. Problemele de   circumstanţă, că şi astea-s importante ... Alexandria, Antiohia, Tebaida, Valea Nilului, şi mai apoi Ierusalimul, Athosul, n-am luat astea ... am zis să vă aduc în prezent. Ce-i monahul astăzi ? Mers la oraş, vorbit la telefon, plimbat la bancă, dacă noi n-avem statut juridic si acte, te dă afară, nici nu exişti ! Ne  fondăm o instituţie laică şi-i cea mai mare pagubă a noastră şi nu avem protecţia pe care ar trebui s-o avem. Stai, măi frate !

Viaţa monahală e altceva. Nici pomeneală : scrie sponsori, scrie cu totul altceva acolo, nici măcar... Slab de tot, slab de tot, vă spun ! Şi câte altele ! Dar nu mă plâng vouă. Deci nimeni nu se mai ocupă concret, să ştiţi, nu se mai ocupă concret nici de viaţa de familie, nici de viaţa monahală. Rezultatele se văd. Ne zbatem noi să ne mai strecurăm. De aceea este atâta laşitate astăzi şi-n popor, şi-n mănăstire, adica şi în viaţa bisericească. E o mare laşitate.

Caracteristica ceasului de faţă e laşitatea, măi, care o să ne coste foarte scump.

 Păi, cine vreţi voi să promoveze valorile creştine şi naţionale? Alte popoare ? să vină în mijlocul nostru să vorbească ? Să vina alte popoare să ne facă nouă propaganda Evangheliei ? ... Cine vreţi voi, dacă noi nu suntem păstrătorii şi continuatorii acestor tradiţii de viaţă şi de credinţă? Cine vreţi să o facă ? E o laşitate cum n-a mai fost niciodată. Am zis, măi, o să bată dracii la noi de o să li se rupă bocancii şi o să li se umfle pumnii că o să tragă în noi, că am tăcut când trebuia să vorbim. Şi trebuie să vorbim şi cu fapta şi mai ales cu cuvântul.

Există tineretul acestei ţări care poartă pe umeri viitorul naţiei româneşti ; aidoma, la ora actuală este într-un mare semn de întrebare. Voi nu observaţi treaba aceasta, că nu mai decidem asupra noastră ? Şi ori America, ori Comunitatea Europeană. Voi nu observaţi treaba asta ? Şi ce ne vor mântuirea? Da` nici pomeneală, frate! Şi să gândim foarte bine ! Deci, stai domnule, nu criticaţi !

Eşti chemat să spui public : E un atac la credinţă şi la fiinţa neamului nostru. Nu vedeţi Ardealul invadat, nu vedeţi alte şi altele câte rele vin peste noi, fuga asta la ecumenism ! Şi noi trăim dezbinaţi în mijlocul nostru. Deci, domnule, nu critic, dar mai întâi să fim noi uniţi între noi şi pe urmă mă ocup eu  şi cu alţii ! Eu întâi să mă îngrijesc de familia mea şi pe urma să mă îngrijesc şi de alţii !

 « Ni se cere  iar o jertfă, fratele meu ! »

« ...adevărata iubire cheamă la martiraj, la suferinţă ! »

« ...în momentul în care iubeşti o persoană, se naşte în tine nevoia de a te sacrifica pentru ea, dar în sens creştin.

N-ai cum să nu munceşti, n-ai cum să nu te rogi, n-ai cum să nu cânţi,

n-ai cum să nu nădăjduieşti. »

 

 

Deci, voi nu vedeţi lucrurile acestea ? Şi dacă nu le dăm noi, cine vreţi să ne dea soluţii ? Tineretul la ora actuală are vreo formaţie care are vreun cuvânt de spus? Există vreo tipăritură care să-i definească? Nici pomeneală! ASCOR.! ASCOR, nu spun eu ce este! ASCOR-ul e aşa... e frişca aia de post pe la prăjiturile alea, care nici gust de frişcă, nici nimic, ...există şi atât ! Ce ? Hai, măi, să fim serioşi ! La marile probleme cu care ne confruntăm, trebuia să fie meeting în toată ţara atunci! Nu acceptaţi prostia asta, nu votaţi asta! Nu vrem conducători străini, nu vrem banii ... sau constituţia, să nu mai vorbim!

Păi, ce amestec are sărbătoarea religioasă cu “votaţi constituţia”? ...Mai întâi să punem mâna de la mână să înţelegem bine creştinismul, şi pe urmă să ne vindem comunismului. Nu mai avem ! O să culegem consecinţele. Ăştia-s anii, fraţii mei ! Ăştia-s anii! Şi atunci, şi atunci, ce? Ori vitejia aceasta ca să iei iniţiativă – n-o avem, n-o avem, din păcate – ori atunci o mare răbdare să avem, dar tot pe fond creştin.  

Suntem chemaţi la un exerciţiu sau la un examen de mare răbdare. Dar pe fond de rugăciune, de post, numai asta mai poate să schimbe. De ne vom pune în genunchi la icoanel, de vom zăbovi la altare.

Din care poziţie Hristos l-a învins pe drac ? Când a potolit furtuna ? Când a tămăduit demonizaţii? Când era răstignit pe cruce. Din poziţia răstignit l-a făcut praf pe drac şi a biruit moartea!

Să ne ştim însuliţaţi şi noi de tot felul de patimi. Să nu cedăm nici din poziţia asta de crucificaţi. Şi abia când te crucifici, te asemeni celui crucificat, şi abia atunci când te răstigneşti cu Hristos, vei învia cu Hristos ! Ni se cere  iar o jertfă, fratele meu, nu cu furca, nu cu parul ; ar trebui să fie un pic cu stiloul, cu cuvântul, cu tot...Nu este, nu este, măi ! Nu este !

Comoditatea aceasta, lipsa de educaţie, lipsa de iniţiativă ne omoară sufleteşte pe toţi. Ne ia somnul şi-n biserică, pentru că tu nu ai exerciţiul rugăciunii de acasă, măi ! D-aia   stai îmbrăţişat cu nevasta pe stradă, că tu te pupi cu ea când nu trebuie acasă, măi ! D-aia nu mai este. Şi consecinţele cine să le vadă ? A doua oară nu Se mai întrupează Hristos. E prezent în Duhul Sfânt şi prin poruncile Sale se caută ; nu mai vine cu altă Evanghelie ! Deci trebuie să revenim la repere. De vom îngenunche, de ne vom ruga, vom birui din poziţia de răstigniţi. Economic, financiar, militar, şi aşa mai departe, pe toţi cei ce vor să năvălească peste biserica şi ţara aceasta. De nu vom proceda aşa, dispar şi familia creştină, şi monahismul ! E uşor să faci teoria monahismului şi a familiei, dar noi trebuie să asigurăm sănătatea acestei familii şi acestui monahism, prin faptele şi prin viaţa noastră.

Domnule, am cunoscut un călugăr, l-am văzut eu, domnule, efectiv avea gura uscată, de trei ore făcea rugăciuni ! L-am văzut eu, domnule, am mers eu la ei. Am văzut ce mănâncă, am văzut cum stau, am văzut. Am fost la ei la Sihla. Am văzut cum se roagă. Era ud aici, că s-o rugat pentru bolnavi, pentru ţară, pentru neam, pentru deşteptarea acestui popor sădit pe moaşte de eroi şi sfinţi şi de martiri. S-a rugat...l-am văzut eu acolo.

Am văzut, săraca femeie, nu piere creştinismul la noi în ţară, şi soţ beţiv şi vai de capul ei ! Nimic, săraca, în genunchi, şi lovită, şi bătută, şi a căzut cu copilul. N-a avortat, bolnavă să moară! N-a vrut să cedeze. Prin ăştia rezistă ţara şi prin ăştia , într-adevăt, a rezistat întotdeauna, prin oamenii de faptă. Hristos n-a intrat tuns, frezat, ras şi bărbierit în rai, ci cu rugăciune!

Sluga nu-i mai mare ca Stăpânul ! Dacă nu ne pregătim şi nu avem dragoste pentru Hristos – mă, adevărata iubire cheamă la martiraj, la suferinţă ! « Nu, eşti cam revoluţionar. Eşti cam virulent. » Nu! Nu în sensul ăsta de răzvrătit, ci în sensul dragostei de Hristos: în momentul în care iubeşti o persoană simţi nevoia, se naşte în tine nevoia de a te sacrifica pentru ea, dar în sens creştin. N-ai cum să nu munceşti, n-ai cum să nu te rogi, n-ai cum să nu cânţi, n-ai cum să nu nădăjduieşti.

Puterea iubirii naşte în suflet astfel de lucruri.

Văzând că noi nu suntem  nebuni, [...] ne vor considera pe noi nebuni şi ne vor ucide chiar. Trăim în vremurile acestea în care lumea a cam înnebunit. Ori de câte ori omul se îndepărtează de Dumnezeu, înnebuneşte, pentru că nu are harul Duhului Sfânt în el, ci duhul satanei, şi atunci asta este problema. Iată ce avem de făcut: să nu uităm cumva, cât trăim, să străpungem veacul acesta cu credinţa aceasta că numai în Hristos putem să ne mântuim. Şi închei! Ceea ce v-am spus până acum e numai o provocare. Vă spun: familia nu este doar o temă pe care am învăţat-o şi am luat nota zece. E numai o provocare!

 

"Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă."

 "Care este scopul vieţii creştine ? 

Dobândirea Duhului Sfânt, şi în căsnicie, şi în viaţa monahală. 

Desăvârşirea asta înseamnă : dobândirea harului Duhului Sfânt. 

 Sfântul Serafim de Sarov, ştiţi ce viaţă deosebită a avut, sfânt din viaţă, făcator de minuni,  mare Stareţ făcător de minuni;  de 12 ori a văzut-o pe Maica Domnului în timpul vieţii sale, astea-s mari mângâieri, fraţilor! Şi spune el:  Dar, vai, nici toţi cei din mănăstiri nu se vor mântui ! Ca să vezi că problema mântuirii e foarte serioasă. Citeşte viaţa Mântuitorului Hristos din Evanghelie, citeşte viaţa Maicii Domnului, la trei ani a intrat în Sfânta Sfintelor... Citeşte vieţile Sfinţilor Apostoli, măcelăriţi, bătuţi, sfârtecaţi, cum au trăit şi cum au murit ! Citeşte vieţile tuturor sfinţilor ca să vezi cât de serioasă este problema mântuirii. La mine nu e chiar aşa ! Domnule, problema mântuirii este foarte serioasă. Citiţi viaţa lui Hristos şi a Maicii Domnului şi a sfinţilor ca să vedeţi cât de serioasa este problema mântuirii ! Câtă luptă a monahilor şi a monahiilor şi aşa mai departe. Cât de serioasă este problema mântuirii sufletului ! Noi credem că n-o să fie chiar aşa. Nu-i de glumit. Serafim de Sarov, marele nevoitor, mare văzător cu duhul, mare Stareţ, sfântul spune chiar şi ce mănăstiri – şi ce viaţă era la 1800... nu motorul cu aburi, nu pompa cu injecţie, nu video, nu... viaţa aia alb-negru. Dar vai, nici cei toţi din mănăstiri nu se vor mântui ! Păi el punea problema : şi chiar aşa printre orfanele mele de la Diveev nu se vor mântui toate. Păi cum, dacă tu eşti duhovnicul meu şi ştii nu intervii ? Nu intervine cu sila. Până şi Hristos n-a intervenit direct :  Iuda, pune punga la loc, ce, nu ţi-e ruşine, măi ? Pune punga acolo ! N-a intervenit. Dar ce, nu-i ştia gândul? Nu face silă. Şi nici cu păgânii n-a făcut silă. A înviat Hristos, a umblat prin cetăţi, L-au văzut cinci sute ...Citiţi Evanghelia, au înviat morţii...Nici atunci n-a făcut silă. Ce-ai zis, măi jidane, că dacă nu cobor de pe Cruce... ?   Îţi trag una acuma! Nici nu i-a băgat în seamă. Niciun gând de răzbunare n-a avut. Domnule, vreau sa înţelegeţi bine maniera creştină, maniera ortodoxă de abordare ! Nici nu i-a băgat în seamă pe ăştia, nici atunci. Unde s-a dus? La ai Lui. N-a făcut silă

N-a făcut silă. Nici sfântul Serafim de Sarov!... Dar vai, veţi vedea, la nuntă nu intră nimeni cu sila. Dar a spus ce e de făcut, a stat ore întregi, L-au avut viu şi lucrător. Iată, fratele meu, şi spune El, în pilda celor zece fecioare – şi cu asta vreau să închei – cinci erau înţelepte, cinci erau nebune ! Referitor la comentariul ei, majoritatea au spus că untdelemnul din candelă însemna, de fapt, faptele bune. Nu-i adevărat ! Eu, sărmanul Serafim spun ca fecioria pe care o aveau – că erau fecioare – e o mare faptă bună ! Atenţie ! Eu cred – zice – că n-au avut harul Duhului Sfânt ! Că el asta spune : Care este scopul vieţii creştine ? Dobândirea Duhului Sfânt, şi în căsnicie, şi în viaţa monahală. Desăvârşirea asta înseamnă : dobândirea harului Duhului Sfânt. De nu l-ai dobândit, degeaba în mănăstire, degeaba în familie !

Şi fiţi atenţi ce interesant ! Cam cum vine asta, l-a întrebat chiar ucenicul. Fratele meu, numai fapta bună săvârşită întru Hristos şi pentru Hristos are valoare mântuitoare. Celelalte fapte bune rămân bune în sinea lor, dar nu-s mântuitoare. Fecioarele aveau, într-adevăr,  votul fecioriei, dar nu pentru Hristos şi de aceea nu le-a fost lor de folos. Fiţi atenţi ce lucru interesant ! Şi vine şi-l citează pe Sfântul Antonie cel Mare. Ştiţi că spune că nu începutul căii îl mântuieşte pe om, că mulţi încep bine şi la sfârşitul căii lor de nevoinţă pierd, termină în pierzare. Trei voinţi sunt în om.

 Voia lui Dumnezeu, cea desăvârşită, care una este să faci binele de dragul lui Dumnezeu şi sa ai şi plata lui. Dumnezeu vrea să faci binele pentru El – asta-i fapta desăvârşită : pentru El să săvârşeşti binele. Ai Lui suntem. Tot darul desăvârşit şi toată darea cea bună de sus este, pogorând de la Tine, Părintele Luminilor ! E conştiinţa mea. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava ! Deci, bun, înaintea Ta mă mişc. Asta-i voia cea dumnezeiască. Pururea lauda Lui în gura mea. Nu există bine făcut decât cu harul lui Dumnezeu. Fără Tine noi nu putem să facem nimic. Noi ne conformăm. Tot binele pe care îl fac, cu voia Ta şi spre slava Ta şi spre lauda lui Dumnezeu fac, spre măririle Tale !

Voia a doua : voirea, voia omului, care îndeamnă pe om să facă binele de dragul binelui.[...]

Voia satanei – să nu faci deloc fapta bună – ascultaţi aici, cu faptele ne mântuim, credinţa fără fapte e moartă ! Şi la faptele astea se refereau. Deci voia Domnului care este ? Să faci binele de dragul Lui, voia omului, să faci binele de dragul binelui, asta-i voia lui libersă faci bine sau nu , iar voia satanei, să nu faci binele deloc sau să faci fapta bună, dar cu îngâmfare. Sau să faci fapta bună din dragul binelui şi atât, pentru fapta în sine. Exact ca Diogene Laertes care  urmărea virtutea de dragul virtuţii, el nu credea în înviere, nu ştia nimic de Dumnezeu, el făcea schema aia de dragul virtuţii cu  să n-am treabă cu nimeni... Mă împac pentru binele omenesc, nu o faci pentru mântuire. Măi, pentru Hristos o faci. Deci numai fapta buna săvârşită întru numele lui Hristos are valoare mântuitoare. Restul ...nu mă cert cu tine, o faptă bună, da nu pt Histos că tu eşti om întru Hristos şi eşti făcător de pacela mântuire nu-mi ajută.

Deci, fapta bună rămâne bună în sine, dar   n-are valoarte mântuitoare decât dacă este săvârşită pentru Hristos. Iată de ce fecioria nu le-a ajutat, că nu era feciorie pentru Hristos. Nici căsătoria, nici monahismul, dacă nu e trăit pentru Hristos, n-are valoare mântuitoare. Poţi să faci minuni ; toţi guru, toţi profesorii, toţi deştepţii în sine... Dar pe urmă au picat. N-au valoare mântuitoare. Dar cât bine fac, dar şi aceştia, sunt fraţii noştri întru Hristos, sectarii, nici ei nu beau, nu fumează, nu vorbesc urât... Ce rău vezi tu la ei ? Dar tu nu vezi binele pe care ar trebui să-l vezi la ei..

D-aia vreau să vă spun şi frăţiilor voastre : noi pentru Hristos trăim, prin El ne împlinim şi dorim să ne unim cu El ! Asta este esenţa  vieţii în familie şi în mănăstire. Deci din dorinţa unirii cu Hristos. De-asta nici păgânii nu se mântuiesc. Îmbătrânesc şi nu cunosc lucrurile elementare şi nu trăiesc. Mulţi vin or de frica iadului, alţii se duc ori că n-au ce mânca pe-acasă, alţii, văzând că le-a trecut vârsta de măritat se duc : Ştiţi, părinte, eu sunt fecioară, sunt cutare ... E darul lui Hristos să săvârşeşti binele. Ai lui suntem, ne-a răscumpărat cu scump sângele Său ! Cu conştiinţa acestei apartenenţe şi a acestei destinaţii noi străpungem viaţa aceasta.

Singurii care pot să se bucure de darul Duhului Sfânt sunt creştinii dreptmăritori. Ştiţi ce înseamnă credinţă dreaptă ? Măi, dreaptă nu înseamnă aşa(sinuoasă) ! Nu te abaţi de la linia dreaptă. Nu te abaţi ! Păi dacă este dreapta credinţă, să rămână în doctrina şi în dogma bisericii noastre şi în Sfinţii noştri.

Dar sunteţi cam mult pentru ecumenism. Sunt pentru Biserica Apostolică Sobornicească. Aici să ne întâlnim şi să ne unim în ecumenicitate, nu cu alte intervenţii. Deci nu suntem respingători, ci venim la tradiţie. Şi eu trebuie să mă silesc, lasă-mă, nu mă bat cu dogma, că nu asta mântuieşte, sau doctrina, ci modul nostru de viaţă creştinesc. Iată cu ce trebuie să ieşim noi în faţă : cu răbdarea creştină, cu rugăciunea creştină, era bine şi cu curaj creştin, cu martiraj creştin, era frumos cu câte alte şi alte virtuţi creştine. Harul nu se pogoară cu sila[...] Siliţi-vă cât se mai poate într-o ţară unde încă mai este icoană, cât încă nu se incinerează la scară largă morţii noştri, cât încă nu s-au pus restricţii. D-aia vă spun şi nu mi-e frică să vă spun. Dacă mi-ar fi frică să vă spun, la ce  mai ţin căpăţâna asta pe umeri, să văvestesc ce ?

S-a acceptat. Aţi văzut foarte bine, luna asta, în conducerea ţării,   un management străin, străin şi de neam, şi de lege şi de credinţă! Şi-o să vină şi cu sinagoga lui şi cu moscheea lui şi cu ce mai vine el acolo. Să veghem până nu vin! Să ne rugăm la Dumnezeu să-i înţelepţească şi p-ăia de sus, din toate părţile, şi pe noi, cei de jos, ca nu cumva să vedem ce nu s-a mai văzut niciodată. Va mai fi un război, profeţit, măi. Nu poţi să dai tu profeţia laoparte. Sunt ani grei. Nu vreau să vă sperii, dar greu [...]

Dacă Dumnezeu a rânduit ca noi astăzi să existăm, astăzi vrea să ne mântuim. Prin noi lucrează Dumnezeu. Prin tine, omule, frate, prin sufletul tău... De aceea avem nevoie de un creştinism autentic, viu care să facă mai mult pentru Evanghelie, mai mult pentru Hristos, mai mult pentru sănătatea familiei, mai mult pentru monahism într-adevăr autentic. Nu există altă cale. Şi încă îşi recrutează Dumnezeu oamenii şi în familie şi în viaţa monahală, din tineretul acestui popor. Încă suntem o putere din care se resursează întreaga Europă. Şi o văd mai bine ăştia din afară decât noi.

Nu vă  slăbănogiţi cu firea, nu vă împuţinaţi cu inima, căutaţi numărul, căutaţi esenţa, căutaţi adevărul. Unul singur pe scara blocului dacă se roagă, să se roage, şi contează pentru toţi. Unul singur din familie, unul din şcoală, doi din mănăstire, şi tot contează.(Min. 60.00)

Fragment din conferinta cu tema: “Căsătoria şi Călugăria – două căi spre mântuire”, în care invitat este Ieromonahul Amfilohie Brânza de la Mănăstirea Diaconeşti, Bacău.

http://www.trilulilu.ro/gheorghe312/c3a0658d6c5be2

Foto de la : http://hristosesteortodox.wordpress.com/