Gherontissa Gavrilia(1897-1992) – “ardere de tot pentru dragostea Lui”

(Articol de John Brady, apărut în Communion, ziar al Frăţiei “Orthodox Peace”)

Lista sfinţilor pe care i-a dat secolul al XX-lea include câţiva care au dus o viaţă publică – aşa cum au fost Martirii imperiali ai Rusiei – şi nu puţini care s-au silit să trăiască “ascunşi cu Hristos în Dumnezeu”. Sf. Siluan de la Muntele Athos ar fi putut trece prin lume fără vreo urmă dacă Dumnezeu nu l-ar fi trimis pe Arhimandritul Sofronie să-i consemneze faptele vieţii spre folosul nostru. Asemenea, Monahia Gavrilia(+1992), fără îndoială o sfântă, deşi necanonizată încă de Biserică, a trăit numai ca să-i slujească lui Dumnezeu şi să-L iubească pe El în smerenie – “nu ca să existe”, cum spunea chiar ea. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fiica ei duhovnicească şi moştenitoarea numelui ei, monahia Gavrilia a alcătuit pentru noi o biografie  şi o colecţie din apoftegmele Gherontissei, Ascetic of Love,/ Asceta iubirii, care s-ar putea dovedi unul dintre cele mai mari testamente spirituale din vremea noastră.

Avrilia Papayanni s-a născut în 1897 într-o familie grecească înstărită din Constantinopol, care i-a rămas casă până în 1923, când familia i-a fost deportată la Thessaloniki / Salonic ca parte a infamului “schimb de populaţie”. Avrilia a intrat la Universitatea din Salonic, fiind a doua femeie înscrisă într-o universitate grecească.

Deşi calea spre distincţiile lumeşti îi era deschisă acestei tinere femei inteligente, neobişnuite şi privilegiate, ea şi-a ales alt drum : în 1932, răspunzând unei chemări/ porunci primite de la Însuşi Hristos(cum a descris-o chiar ea mai târziu), s-a mutat la Atena ca să trăiască singură şi să lucreze ca infirmieră. Apoi a călătorit în Anglia  şi a studiat fizioterapia la Londra. În 1947 şi-a deschis propriul cabinet de fizioterapie în Atena. Deja calea ei aproape unică de slujire practică şi isihie începuse să iasă la iveală : deşi avea mulţi clienţi înstăriţi, ea îşi dăruia munca mai ales celor săraci, spunea rugăciunea lui Iisus încontinuu în timpul tratamentelor şi i-a vindecat pe mulţi prin rugăciune, deseori folosind  procedurile medicale drept « paravan » pentru săvârşirea de minuni în taină.

În 1954 iubita ei mamă a murit. Momentul a fost pivotul vieţii ei : a scris că la moartea mamei sale « s-a rupt ultimul lanţ care m-a ţinut legată de viaţa firească, materială de pe această lume. Dintr-o dată am murit...Am murit lumii ». Ea şi-a petrecut acea noapte întreagă în trezie, în odaia ei plină de o lumină orbitoare iradiind din icoana lui Hristos. Într-un an şi-a închis cabinetul , şi-a dat săracilor toate averile, ajungând să traiască în absolută sărăcie şi, în vârstă de aproape 60 de ani, a plecat în India fără vreun plan anume, dar cu un puternic simţământ că Hristos o cheamă acolo. (În vremurile acelea de cruntă vrăjmăşie între Islam şi Occident, pare o minune până  şi faptul că a călătorit singură, cu autobuzul, din Iordania, prin Irak, până în India – şi că în fiecare staţie era invitată să intre în moscheea locală şi « să se roage Dumnezeului ei ».)

Avrilia a sosit în India cu o rochie şi o Biblie(singura ei lectură pe vremea aceea) şi a rămas cinci ani, la început oferind gratuit tratamente de fizioterapie leproşilor şi săracilor din mai multe clinici şi ashramuri. A lucrat şi a avut relaţii cordiale cu guru hinduşi, misionari protestanţi, nefăcând nicio deosebire între ei, cu o deschidere deplină de dragoste faţă de toţi. Un cititor întâmplător al biografiei ei s-ar putea teme că ea era neglijentă în credinţa ei ortodoxă sau ecumenistă, dar un cititor atent va înlătura astfel de temeri. În anii cât a stat departe de lumea Bisericii Ortodoxe, ea a ţinut strict toate posturile şi nu s-a rugat niciodată cu neortodocşii, creştini sau necreştini. (când o invitau, ea răspundea : « Nu mă rog cu glas tare şi niciodată în compania altora. Mă rog singură sau la biserică..., dar veniţi şi spuneţi-mi ce mai e nou la o ceaşcă de ceai ! »). Singurul exemplu pe care l-am găsit de vorbire aspră a ei către cineva a fost într-un tur de conferinţe, când un potestant a făcut o remarcă defăimătoare despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Gavrilia imediat l-a luat deoparte pe organizator şi i-a zis : « Frate, îmi pare rău, trebuie să te anunţ că de mâine nu mai rămân cu voi... Nu pot asculta asemenea cuvinte despre Ea(Maica Domnului), pe care o iubesc cel mai mult după Domnul Iisus Hristos ». Scuzele de rigoare s-au cerut şi turneul a continuat.

Către sfârşitul şederii sale în India, acelaşi Glas  Care a chemat-o să-şi consacre viaţa săracilor a condus-o la viaţa pustnicească, ea petrecând 11 luni în singurătate, în Himalaia. În această perioada a primit chemarea monahală şi în 1959 a intrat în Mănăstirea Sfântului Lazăr din Betania, unde a fost tunsă în monahism după trei ani de noviciat, primind numele de Gavrilia.

(Va urma)

http://www.abbamoses.com/mothergav.html

Alte apoftegme

Nu trebuie să ne intereseze răspunsul celorlalţi sau ce rezultate vom avea. Datoria noastră este să încercăm pur şi simplu – restul îl va face Dumnezeu.

(386. We should not be interested in other people's response or what results we have. Our job is simply to try - the rest God will do.)

Mereu înainte. Chiar şi cu viteza unei ţestoase.

(382. Always forwards. Even at a tortoise's pace.)

Nu te lega niciodată de nimeni nicăieri, numai de Hristos, şi du-te oriunde te trimite Duhul Sfânt, ducând dragostea Lui tuturor, fără frontiere şi fără discriminare. Ţelul tău este să iubeşti ! Aşa mi-a spus cândva Părintele Lev, Stareţul meu, şi aşa îţi spun şi eu ţie.

(380. Do not ever get tied to anybody anywhere except Christ alone, and go wherever the Holy Spirit leads you, bringing His love to ALL, beyond frontiers and discrimination. Your destination is to love! That is what I was once told by my Abbot Fr Lev, and that is what I say to you.)

Nu trebuie să te cunosc. Trebuie să te iubesc.

(376. I do not have to know you. I have to love you.)

Dumnezeu este liber şi  dragostea sălăsluieşte în libertate.

(373. God is free, and love dwells within freedom.)

Cel ce iubeşte nu poate face decât lucruri frumoase.

(375. He who loves can only do beautiful things.)