Moartea cailor, bucuria deţinuţilor
În toate minele din Vorkuta, pe lângă suferinţa oamenilor, se mai adăuga şi aceea a bieţilor cai. Aceştia erau introduşi în mine pentru a trage vagoanele de cărbuni de la locul de unde se extrăgeau, până la staţia principală, unde erau cuplate cu alte vagonete şi aduse la suprafaţă prin tracţiune mecanică.
Caii, odată introduşi în mină, după un timp, orbeau datorită lipsei de lumină naturală; apoi, de acolo nu mai ieşeau, sărmanii, decât morţi.
O adevărată catorgă[muncă silnică] pe viaţă!
Când se întâmpla să moară un cal, minerii care veneau la baie anunţau cu mare bucurie:
_ Fraţilor, a murit un cal! Mâine mâncăm chiftele!
Şi aşa se întâmpla că a doua zi toţi deţinuţii din lagăr primeau pe lângă raţia ce li se cuvenea şi o chifteluţă din carne de cal mort. Nimeni nu refuza şi nimeni nu considera un fapt abject!
Chifteluţa de cal mort era un eveniment, era ceva deosebit, deoarece de peşte crud şi sărat, de peşte opărit sau peşte puţin pârlit pe plită, toată lumea era sătulă, făcând parte din hrana aproape zilnică a deţinuţilor.
Carne de cadavre la vânzare
“Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!”
Această întâmplare a fost povestită chiar de un miliţian cu grad de plutonier, în frizeria noastră, între anii 1951-1952. Cimitirul oamenilor liberi era separat de cel al deţinuţilor. Aici se săpau gropi şi morţii se îngropau fără nicio procesiune. Dumnezeu nu exista, sau dacă exista pentru câţiva dintre ei, aceştia nu aveau voie să-şi exteriorizeze credinţa. Era considerat ca ceva inuman să crezi în Dumnezeu. Totuşi, cruci existau, atât în cimitirul civililor, cât şi al deţinuţilor.
Când lucram în REMZ – 2, a fost comandată o cruce mare metalică, de trei-patru metri înălţime şi grea de peste 100 de kilograme, pe care eu împreună cu Vasea Dolgoruchii siberianul, am fost obligaţi de Ivan Ilici, şeful atelierului, să o ducem la rampa de încărcare.
Ceilalţi oameni din atelier, mult mai solizi decât mine, au refuzat categoric să o care, socotind că pentru ei ar fi un adevărat blestem să ducă crucea. Eu, cu urâtul şi hoţul de Vasea, n-am refuzat şi am cărat-o pe umerii noştri de ne-au pârâit oasele, căci rampa de încărcare era departe. O, Doamne, ce greu trebuie să-Ţi fi fost Ţie ca să duci crucea păcatelor noastre!
În cimitirul civililor a fost înmormântată o fetiţă. Părinţii ei au însoţit-o la groapă doar cu regretul lor. Iar spre mângâiere, au îngropat-o şi cu păpuşa ei. Peste puţin timp de la înmormântare, părinţii fetiţei decedate au văzut pe stradă o altă fetiţă ce purta în braţe păpuşa cu care fusese înmormântată copila lor. Înmărmuriţi la vederea păpuşii, părinţii au reclamat imediat autorităţilor. În urma cercetărilor făcute, s-a constatat că păpuşa a fost cumpărată din bazar, chiar de la groparul cimitirului. Continuând cercetările, s-a descoperit profanarea mormântului copilei, furtul îmbrăcămintei acesteia şi, culmea ororilor, groparul se făcuse vinovat şi de carnea tăiată din pulpele fetiţei şi de vinderea ei în mod fraudulos. Tot atunci, s-a mai constatat că acest caz nu era izolat şi că multe alte morminte fuseseră profanate şi carnea moale din pulpele morţilor, era vândută sau dată hrană porcilor!
Monstrul făptaş a fost condamnat la moarte şi executat în mod public prin împuşcare.
Aşa se întâmplă unde nu există Dumnezeu!
Fragment din volumul lui Nicu Popescu Vorkuta, Crez şi adevăr, Bucureşti 2009, ediţia a doua a cărţii Un legionar dincolo de Cercul Polar.
Autorul:
POPESCU, Nicolae (zis Vorkuta). Născut la 30 iulie 1918, la Brăila. Membru al Mişcării Legionare. Refugiat în Germania, în 1941, după rebeliunea eşuată.
A revenit în România în 1944, fiind paraşutat în apropiere de Curtişoara, pentru a continua lupta împotriva sovieticilor, în spatele frontului, organizând tabăra din Munţii Ciucaş.
Prins de NKVD, la 10 martie 1945, anchetat la Moscova (trecând prin temniţele de la Liubianka şi Lefortova) şi trimis la muncă forţată, unde a stat 10 ani, dincolo de Cercul Polar; a fost şi în lagărul de la Vorkuta. S-a îmbolnăvit de plămâni. Întors în România, la 5 decembrie 1955, a fost arestat şi trimis la Gherla. Anchetat la Securitatea din Uranus, în cadrul înscenării procesului foştilor prizonieri. A refuzat să dea vreo declaraţie. Condamnat la 20 de ani de închisoare. Detenţia la Văcăreşti şi Aiud, unde a trecut prin reeducarea orchestrată de Gheorghe Crăciun (1962-64). Eliberat, prin graţiere, la 30 iulie 1964, în vârstă de 46 de ani, din care 20 îi petrecuse în temniţele comuniste. A murit la 16 septembrie 1999.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu