La Părintele Justin

După două zile petrecute la Părintele Justin mi-e greu să constat că prima mea grijă a fost...blogul ! De multă vreme n-am mai simţit nevoia de a mă adresa dumneavoastră mărturisindu-mi impresiile, dar acum un imbold interior mă determină să scriu. Prima binecuvântare pe care am primit-o la « Petru-Vodă », înainte de a-l vedea pe Cuviosul, a fost o descoperire a totalei absorbiri de care sufăr : sunt cu totul înghiţită de lume, mi-a spus cugetul în pacea bisericii şi a slujbei de sâmbătă dimineaţă, când am ajuns în inima României adevărate, în munţii Neamţului de sub aripile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Mintea şi inima si toate simţurile mele sunt în lume cufundate, cu totul ...lumeşti.

Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Mărturisitori, aduse de Părintele Justin de la Aiud spre mângâierea noastră, a păcătoşilor, este izvorul acestui gând rostit cu claritate dureroasă în conştiinţa mea.

A doua binecuvântare am primit-o ca pe o lecţie extrem de dură : nu am deloc răbdare, sunt intolerantă şi trufaşă. Cele câteva ore petrecute în aşteptare la uşa chiliei binecuvântatului nostru Stareţ mi-au dezvăluit măsura largă a egoismului meu. Singura preocupare: cumva să pot intra şi să vorbesc iar cu Părintele, eu în primul rând ! După care...şi ceilalţi ! Nu mă deranjează, dacă eu m-am « aranjat ». De ce să o ia altul înainte ? De ce să nu stea la rând ? Ce, noi, care respectăm ordinea, suntem mai proşti ?

Nu insist. Spectacolul acesta este prea dezamăgitor. Măcar mi-a arătat limita răbdării mele şi lipsa dragostei de aproapele care stătea acolo... ca un obstacol, să mă enerveze ! Totuşi, observ că Binecuvântatul are atâta răbdare şi atâta dragoste încât nu face observaţie nimănui şi nu dă afară pe nimeni. Însă insuflă mustrări de conştiinţă, astfel că îi cer iertare de nenumărare ori în gând şi de câteva ori cu vorbe spăşite : « Gura mea cea păcătoasă ! » Nu m-am abţinut să nu comentez ! ».

Pentru grupurile care nu pot petrece mai multe ore la mănăstire, Cuviosul iese de câteva ori să miruiască şi să dea binecuvântare creştinilor. Inimile ni se îmblânzesc de la vederea Bătrânului iubit, alergăm toţi la picioarele scării de unde ne spune cuvânt de folos. Bucuria ne retransformă în oameni şi ortodocşi, suntem cuviincioşi unii cu alţii, nu ne mai privim ca nişte rivali. Harul ce vine prin rugăciunile Părintelui ! Iată că ne spune povestea Bătrânului aspru şi a ucenicului răbdător şi smerit, care se « odihnea » din suportarea asprimii celui la care făcea ascultare. Nu este Sf. Acachie, a carui viaţă o ştim mulţi. Dar asemeni aceluia, şi-a luat plata răbdării : a fost primit în ceata mucenicilor, în care se ruga să-i dea Domnul şi Bătrânului său mântuire. Nu mai este răbdare, nu mai este îngăduinţă, nici smerenie. Spui o vorbă şi se aprinde ca focul, zice Cuviosul. Doamne, parcă vorbeşte de mine !

Deşi sunt gata să renunţ la luptă de câteva ori, nemaisuportând căldura şi apropierea nerăbdătorilor din spatele meu, din mila Maicii Domnului, pătrund în chilie, dimpreună cu prietena mea şi cu alţi cinci-şase creştini. Nu mai contează că nu suntem doar cu Părintele, îi spunem tot ce avem pe suflet, concis şi temător, să nu-l epuizăm şi noi. Este deja aproape zece seara. Tocmai a terminat un interviu de vreo două ore. Nu apuc să-l întreb nici de Aiud, nici de referendum. Nu ştiu de ce mi se face milă de năpăstuiţii care aşteaptă şi mă grăbesc să ies. Oricum, mi-este de ajuns că l-am văzut, că ne-a binecuvântat, că am stat în preajma sa. Nădăjduiesc să nu uit niciun cuvânt din ceea ce mi-a spus. Fiecare vorbă a sa e foarte importantă şi mi se va lămuri de către Părintele Duhovnic !

Duminică. Marea binecuvântare : participarea la Sfânta Liturghie de zi( în cursul săptămânii se săvârşeşte noaptea). Sunt sute de oameni. Cunoşteam afluenţa mare de la « Petru-Vodă », dar de această dată m-a uimit. Trei-patru sute de persoane ! Slavă Domnului ! La trapeză, din dragostea părinţilor călugări se pune masa tuturor celor prezenţi, ca în fiecare zi. E minunată : pâine cu har, iertaţi-mi îndrăzneala ! Aer cu har, mireasmă de sfinţenie.

Alte binecuvântări : de la Părintele Filotheu, mult încărunţit din dragostea fraţilor creştini din ţară, de la Părintele Ioan, care te întâmpină cu « Iertaţi-mă ! » şi te lasă cu aceleaşi cuvinte, de la părintele liturghisitor. Bucurie : câteva clipe la mormintele Părintelui Gheorghe Calciu şi al Părintelui Atanasie. Alte câteva clipe citind numele de pe crucile din cimitirul mănăstirii. Apoi, cărţi şi icoane de la pangar.

Plecăm cu microbuzul mănăstirii, pus pentru ajutorarea credincioşilor din toată ţara, ca să poată ajunge mai uşor acasă. Nu vreau să mă întristez, dar concluzia celor două zile nu e prea optimistă : răutatea a pus stăpânire pe noi, ne-a anihilat până şi dorinţa de a ne mai împotrivi răului, ne lăsăm purtaţi de valul indiferenţei faţă de cuvântul lui Dumnezeu, ardem de patimi, toţi suntem fierbinţi şi căutăm puţină răcoare la Părintele. În preajma sa simţim alinare, dar cu fiecare pas care ne poartă spre cuptorul în care vieţuim, minunata răcoreală a rugăciunilor sale se stinge, pentru că ne reluăm comportamentul nefireasc de zi cu zi şi uităm râvna cea bună. Iertaţi-mă !

Sursa imaginilor
http://www.fgmanu.net/manifestari/memoria.htm