Sfântul Ioan Rusul

Din viaţa şi minunile sale

Cea mai probabilă dată a naşterii Sfântului Ioan Rusul este anul 1690. Şi aceasta pentru că, la războaiele care au început la 1711 şi s-au terminat în 1718, a fost soldat în Armata Ţaristă a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomană neînvinsă, trecând din victorie în victorie, răspândise frica în toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alăptat cu izvorul Ortodoxiei de către părinţii săi creştini, lupta acum să-şi apere ţara - Rusia, fiind profund zguduit de oroarea războiului - miile de tineri, femei, copii, bătrâni, care rămân morţi acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrăjmaşilor iubitori de război.

Prizonier de război

În luptele pentru dezrobirea Azovului este făcut prizonier împreună cu mii de alţi compatrioţi şi dus la Constantinopol, iar de aici în ţinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, în Asia Mica, şi este dat în stăpânirea unui Aga (ofiţer superior) turc, care conducea o tabără militară de ieniceri.

Nu se leapădă de Hristos

Osândit sufleteşte la dispreţ, pentru ura turcilor, el nu este decât un "ghiaur", un "necredincios" vrednic de aspre chinuri: îl bat cu beţe groase de lemn, îl lovesc cu picioarele, îl scuipă, îi ard parul şi pielea capului, îl aruncă în gunoiul grajdului şi îl obligă să trăiască cu animalele.

Suportă toate chinurile cu o stăruinţă şi o bărbăţie vrednică de mirare. Străluceşte astfel preţiosul său caracter creştin, luminează asemenea soarelui frumuseţea cea dinlăuntru a celui ce din copilărie s-a predat lui Hristos. La loviturile cu beţe, la ocările şi la loviturile cu picioarele ale turcilor, răspunde cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Cine poate să mă despartă de dragostea Hristosului meu? Tristeţea sau strâmtoarea, prigoana, goliciunea sau robia? Am convingere, credinţă şi dragoste către Domnul meu Iisus Hristos, unul născut Fiu al lui Dumnezeu şi nimic nu mă va despărţi de dragostea Lui. Ca rob ascult poruncile Tale, în treburile slugărniciei" - spune Sfântul ofiţerului care îl silea să se lepede de Hristos. "Insă în credinţa mea în Mântuitorul Hristos, nu-mi eşti stăpân".

"Îmi amintesc coroana de spini, scuipările, loviturile, pălmuirile şi moartea pe cruce şi sunt bucuros să primesc şi eu cele mai mari şi cumplite chinuri; de al meu Iisus Hristos însă nu mă lepăd."

Astfel, Sf. Ioan primeşte asprele condiţii ale vieţii martirice, torturile, şederea împreună cu animalele în staulul care îi amintea de staulul Betleemului, nevoinţele, posturile, privegherile, rugăciunile fără de număr, încât a îmblânzit sălbăticia turcilor care, uimiţi, îl numesc "Sfânt".

Prin îngerul Domnului a trimis mâncare într-o farfurie de aramă din Procopie, din Asia Mica, la stăpânul taberei, Aga, care în acea vreme se afla la Mecca, în Arabia, iar acesta a mâncat-o acolo caldă. Întorcându-se după 3 luni, acesta a arătat celorlalţi ofiţeri farfuria cu însemnele taberei pe ea.

Această minune făcută de sfântul cu îngăduinţa Domnului a oprit ura şi neînduplecata mânie a chinuitorilor săi. Strălucirea Sa sufletească şi morală a potolit în cele din urmă cruzimea turcilor.

Sfârşitul

Un reazim avea sfântul la toate luptele şi o mângâiere în aspra viaţă a torturilor. Se retrăgea la rugăciuni, înghenuncheri, privegheri şi se împărtăşea pe ascuns, faţă de turci, cu Preacuratele Taine ale Domnului. Sfânta împărtăşanie din fiecare sâmbătă era marea lui odihnă. Ştiind că i s-a apropiat sfârşitul acestei vieţi trecătoare, la 27 mai 1730 l-a înştiinţat pe preotul care avea grijă de el, iar acesta i-a adus Sfânta Împărtăşanie înlăuntrul unui măr pe care îl scobise. S-a împărtăşit acolo în grajd pentru ultima dată. Robia lui trecătoare şi cumplita pătimire au luat sfârşit. Sfântul Ioan a trecut către veşnica bucurie şi fericire de îndată ce a primit Preacuratele Taine.

Înmormântarea

Preoţii şi creştinii mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului cu învoirea turcilor. Cu emoţie şi cu lacrimi de adâncă cucernicie şi evlavie, cel până mai ieri rob şi sclav este îngropat de creştini, turci, armeni asemeni unui stăpân. Au ridicat pe umeri acel mult trudit trup şi cu lumânări şi tămâieri, cu atenţie şi evlavie l-au dus în cimitirul creştin, la mormântul pregătit, întorcând astfel trupul pământului mama.

Vedenia dumnezeiască

Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul Ioan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit aşa precum îl îngropaseră; să-l scoată şi să îl aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. După şovăielile preotului, din îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi o, minune! Trupul sfântului se găsea intact, neputrezit, înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte şi l-au dus în biserica unde obişnuia să privegheze sfântul.

Osama-Paşa arde sfintele moaşte

Intr-o înfruntare dintre Sultan şi Ibrahim al Egiptului, Osama-Paşa, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, arde sfintele moaşte, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând însă Sfântul trup mişcându-se în mijlocul focului, turcii s-au îngrozit şi au fugit, părăsind acest lucru nelegiuit pe care îl făceau. După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfânt întreg. Nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi de la fum, negreală pe care o păstrează până astăzi.

* * *

Un baston!

Cel ce merge în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan Rusul vede acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston! Este agăţat la locul de închinăciune din faţa raclei Sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a avut de suportat o boala aşa de gravă la coloana, încât era nevoită să umble cu faţa foarte apropiată de pământ.

La 11 august 1978 aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul şi este adusă Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalţi pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte. Îndurerată, bătrâna priveşte fericitul trup al sfântului şi plânge, cerând puţin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneţi. I-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreţia sufletului, i-a văzut şi credinţa.

In faţa ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri şi, încet a început să-i îndrepte trupul. Ii trosneşte mijlocul şi iată! - bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulţumire de către toţi ciprioţii, care nu-şi mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înţelege cu adevărat aceste clipe.

La sfârşit se aude glasul bătrânei: "Feciorul meu, Sfântul meu, nu am ce să-ţi dau, sunt săracă. Îţi las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie pân' la moarte!"

In Cipru ziarele au zis: "Maria Siaca, după pelerinajul făcut în Grecia la Sfântul Ioan Rusul poate să-şi privească acum consătenii în faţa, pentru că aproape 20 de ani era gârbovită şi nu vedea decât pământul. Prin minunea Sfântului însă s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârşire bine!"

„Apoi Moise a pus toiegele înaintea Domnului, în cortul mărturiei.” (Numerii 17,7)

Minune întâmplată unui om de ştiinţă

Povesteşte domnul doctor Matzuros din oraşul Limni (de pe aceeaşi insulă pe care se afla şi biserica cu sfintele moaşte ale Sfântului Ioan) către I.P.S. Hrisostom, mitropolitul Halkidei.

"Prea Sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinaţii, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: am cancer în formă avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur conduce la moarte.

Mă găseam în clădirea fundaţiei "Pantocrator" din Atena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când mă găseam singur, întins pe pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu, în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, cu picioarele pe podea; vorbeam singur, mă rugam lui Dumnezeu, îi ceream să ia aminte la mine: "Dumnezeul meu, am spus, nu credeam în Tine, spuneam că totul este un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă consideri vrednic, vindecă-mi boala prin sfântul al cărui trup întreg îl avem aici, aproape de noi." Cineva bate la uşa. Il poftesc să intre. Uşa se deschide şi intră un medic tânăr, frumos, binevoitor.

- Ce faci ,doctore, m-a întrebat, cum îţi merge?

- Ce să fac, frate, să spun adevărul - mor.

- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.

- Cine eşti tu, tinere? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.

- Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore!

Am ieşit imediat pe hol şi am întrebat dacă a văzut cineva pe acel doctor tânăr. Ceilalţi medici mi-au spus: "Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis". Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analizele şi examinări. La următoarele analize cancerul dispăruse. Câţi şi câţi n-au văzut apoi cele două plicuri cu analizele: cele cu cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer!

" Prea Sfinţite, nu sunt habotnic... Am văzut pe Sfântul... M-a vindecat..."

[…]

"Ioan Rusul"

Aproape 2 ore se rugase plângând dl. Constantin Polihronie, mare funcţionar de stat, în faţa raclei cu moaştele Sfântului. Era îmbrăcat numai în pijama şi un taxi îl aştepta la poarta bisericii.

Când a terminat, a pornit încet spre ieşire, târându-şi pantofii pe podea. L-am oprit puţin, povesteşte preotul bisericii, să-l întreb, dacă vrea să ne spună, de ce a plâns atâta, de ce venise aşa îmbrăcat la biserică şi dacă nu cumva dorea o cameră să se odihnească puţin.

- Nu, părinte, m-a odihnit pentru mulţi ani Sfântul, acest mare şi făcător de minuni doctor căruia îi slujiţi. Astăzi de dimineaţă a venit la spital soţia mea să mă vadă. De mai bine de 10 ani nu mai stăteam drept, aşa cum sunt acum. Din cauza unei afecţiuni cronice a sistemului nervos şi a unei boli prin care am trecut, mi-am şubrezit atât de mult sănătatea încât am fost nevoit să ies la pensie înainte de termen şi să mă internez în spital. La 2 ani după aceasta aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufletească rea, deznădejdea mă duseseră aproape de moarte.

Astăzi, aşadar, când a venit soţia la spital să mă vadă, m-a găsit dormind şi nu m-a trezit, ci s-a aşezat pe un scaun alături de patul meu. Pentru câteva clipe a prins-o somnul. Vede în vis cum în salonul vecin se făcea vizita doctorilor. In mijlocul lor a zărit pe unul tânăr, străin. Soţia mea s-a apropiat de el şi i-a zis:

- Doctore, sunteţi străin? Vă văd pentru prima dată la spital. Va rog, în salonul de alături zace soţul meu, paralizat de 10 ani. Doctorii mi-au spus adevărul: o să- mi pierd tovarăşul de viaţă, o sa-mi pierd singurul sprijin. Soţul meu o să moară.

- Mergeţi doamnă, aşteptaţi, îl voi vedea şi pe soţul dumneavoastră.

- Da, doctore, aştept; spuneţi-mi dacă vreţi numele dumneavoastră.

- Ioan Rusul, i-a răspuns.

S-a trezit şi a sărit de pe scaun! Mă vede cum încerc singur să mă ridic, sprijinit pe coate.

- Ajută-mă, îi zic, cineva mă ţine de subsuori şi mă ridică, ajută-mă şi tu.

M-am ridicat în picioare, pe podea. Plânsul soţiei a făcut să se adune în jurul nostru doctorii şi asistentele medicale. Doctorul responsabil al secţiei, un creştin cu adevărat credincios, a fost profund mişcat când a auzit de la soţia mea cele petrecute şi mi-a spus:

- Domnule Polihronie, nu cereţi să vă schimbaţi pijamaua, luaţi un taxi şi mergeţi la biserica vindecătorului dumneavoastră, la sfântul Ioan, în Evvia, unde se afla sfintele moaşte întregi. Mergeţi, mulţumiţi-i din suflet şi veniţi apoi să vă facem externarea care de aceasta dată - lucru rar, desigur - este semnată nu de un doctor, ci de un sfânt. Cred tot ceea ce spun şi ca creştin şi ca medic. Deasupra ştiinţei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi...

Acestea mi-a spus, părinte. Acestea le vedeţi. Daţi-mi şi sfinţia voastră binecuvântare.

Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acest om binecuvântat care, cu ochii plini de lacrimi nu ştia cum să-i mai mulţumească Sfântului.

22 februarie 1984

[…]

După multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu sfintele moaşte ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului, nesecat râu de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor celor trupeşti şi sufleteşti.

Pomenirea Sfântului Ioan se săvârşeşte în fiecare an la data de 27 mai.

Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sursa: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ioan_rusul.htm