Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

marți, 28 iulie 2009

Cuviosul Anatolie de la Optina: "ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi"


Erezia(I)

« Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. »

Fiul meu, să ştii că, în zilele din urmă, precum zice Apostolul, vor veni vremuri grele. Şi aşa, din cauza împuţinării bunei cuviinţe, în Biserica vor apărea erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci, după cum au prezis Sfinţii Părinţi, oameni cu experienţă şi iscusiţi în viaţa duhovnicească nici pe prestolurile arhiereşti, nici în mănăstiri. De aceea, ereziile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor amăgi. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu viclenie, ca să atragă în erezie, dacă este cu putinţă, şi pe cei aleşi. El nu va respinge cu grosolănie dogma Sfintei Treimi, cea despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Născătoarea de Dumnezeu, ci pe neobservate va începe să strâmbe predanisirile Sfinţilor Părinţi, primite de la Duhul Sfânt – învăţătura Bisericii înseşi. Uneltirile vrăjmaşului vor fi observate doar de puţini, de cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor prinde putere asupra Bisericii, vor pune peste tot slujitori de-ai lor şi buna cuviinţă va fi nesocotită. Dar Dumnezeu nu va lăsa pe robii Săi fără apărare şi în neştiinţă. El a spus : « După roadele lor îi veţi cunoaşte »(Matei 7, 16). La fel şi tu, după roadele lor, adică după faptele ereticilor, să te străduieşti a-i deosebi pe aceştia de păstorii cei adevăraţi. Aceştia sunt hoţi duhovniceşti care fură turma duhovnicească şi « nu intră prin uşi în staulul oilor, ci sar pe aiurea »(Ioan 10, 1), precum a zis Domnul, adică intră pe căi fără de lege, nimicind prin silnicie rânduielile lui Dumnezeu. Domnul îi numeşte pe aceştia tâlhari...(Cuviosul Anatolie)

Filocalia de la Optina, pagina 185.

Sursa icoanei: http://www.pravmir.com/article_159.html


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu