Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Sfântul Nicolae: Inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile pământului.


"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul"

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce ?
Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh : dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.
Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.
Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul  lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca  religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.
La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.
Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi !

Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi  şi i-a scăpat.
Aşa, odată, într-o mare secată, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.
A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.
Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.
Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.
Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor  de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.
Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi : iubitori de oameni.
Părintele Arsenie Boca, Seminţe duhovniceşti

80 de comentarii:

  1. Va multumim pentru ca ne redati comorile de gand ale Parintelui Arsenie. Va rog sa faceti o corectura, pe care nu v-as fi sesizat-o daca nu ar schimba cu totul sensul unei afirmatii a Parintelui: Inima lui de parinte al crestinilor ...
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Graba strică treaba ! Mulţumesc pentru avertizare. Am fost plecată şi n-am observat nimic până acum. Îmi cer iertare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pune comertul meu pe masa cu cafea cu tot impartasit cu rudele Tiuc...1900-vesnic suta la suta multiplicat,sa dea vaucherele lui tati[ii da slujbe conventii si locul parastasului cum cat costa ce ia din casa ce baga]...eu, 1900-vesnic.Sa stie ce functie am parintii 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este icoana mea in icoana sfantului cu Cuvantul si legea profetii mei toti marturi scoda/universul,chemati de mine ambele genuri si sensuri nediscrimat,am in mana potirul 1900-vesnic matematica romana chimia electronica fizica si calculul exact gene sangvine,regula de trei simpla corect legal 1/13 ,corect de 7/13 corect de 10 arian sovietic nkvd vernil monocrom rus stilist, cilindru matematic vesnic.Pun semn pe ei si ele ca sf Ilie Lacatusu eu sfR.M sculer-matriter corect vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sint jurnalista/ziarista/actrita/reporter ,,Taranca Romana,, galbinul vechi,, wir fuhr mehr,,..1900-vesnic LEGALE,,baroce,,,,chill,,1900-vesnic...tricolorul tiganesc vesnic.Lin.Cos[cinemascop vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  6. ,,Taranca romanca,, vesnic 1900-vesnic eu sus R.M cnp vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  7. Este,,Redresorul meu in sf Biserica Veche,,rosu, agricol, ,,lumanarea mea verde mare, capetele lumanari lumanarea de sf Botez, Justitie, Regim,de ,, lana,,si cavouri groasa in sf Biserica 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sint proiectant, precum..Comenn[lemne],ma inchin sf Niculaie[numai taranii las liber vesnic],jurnalist radio vesnic[numai rudele legitimatie 1900-vesnic[le dai la toti meseria mea cu sange] 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  9. A luat sfantul Nicolaie fondul informatii arhiva si restul cibernetic captcha Zimnicea sfantul Nicolaie sa ne inchida pensiile si mandatele si la Rezervatia Vanatoare degrevari si tichete vausere sinecuri legitimatii...din captcha mie si la toate rudele 1900-vesnic[Noi cu Tiuc] vesnic[azi vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  10. Sint popa diavol eu R.M cnp arat,,obiectul,,venit fond structural 1900-vesnic la SS capelmaister 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  11. Numai bunicul tata unchiul si sotul stiu unde-i marfa visata in casele lor de zidari genti calcul pret cost calculatie[sa stie ce-i ascuns marturi la eclipsa] 1900-vesnic[sa stie ispita canonica vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  12. Sint sfintele mele Taine la toti oamenii cu mir sfintit de gaina de la mos Nicolaie sint ale oamenilor vedenii 1900-vesnic.Au sfanta cruce pe ele rosie-albastra vesnic.Legale corecte vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  13. Este Cadastrul meu in Foaia de Parcurs Carta Funciara..inregistrare PARCHET MILITAR Gorj, ale mele R.M cnp LEGALE corecte 1900-vesnic[CE Gina vesnic].Sint Fecioara bisericeasca 1900-vesnic.Saint Genevieve Cantemir 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  14. Este Foaia mea de Parcurs si motivele dusmaniei toti filmati cu scoda si universul sa stiim,toti chemati de mine martori fara discriminare,in Cinc la poligon, si la sf la Semin.popi,legale corecte sintem Svabi[au semnele mele de OM SMERIT 1900-vesnic[sint la Curierul de Ramnic inregistrati 1900-vesnic].Este sfanta mea Cruce pe ros-albastru la voi vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sint cu poza BIFOCAL,, Vacaleasca liberta magistera,, cu ramuri de busuioc si vasc,in manualul de religieromano-catolic 8[las liber taranilor vesnic],ros-albastru sf scarita a Raiului vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  16. De Edictul,meu toti liberi vesnic cei pomeniti[inchisi detinuti, in Arges ,, 1900-vesnic si etern[motivul vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  17. Avem semnatura la UZUC/ENERGOAPARATAJ/ELECTROPUTERE/DACIA RENAULT/MOBILA /HANSA/FERENDA/CASA de PENSII PENTICOSTALA,toate CAEN, eu si toate rudele peste 93% 1900-vesnic.Avem acte CEC toti vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  18. Avem,, nava,,de afaceri,chei fabrica ruse, impamantata noaptea,, film,, trei cuie in talpa sf Andreea,, traditia sfanta razesa megiesa tarana iobaga rommii negrii, conform folclorului,io clucera cu restul cluceri vesnic[nu, nu] vesnic.1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  19. Avem semnul ,, Cinstei,, pe Chipuri eu parintii bunicii trei soti, 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  20. Au oamenii stanga mea juridica si ea stanta matrita la Seminar corecta de 10 gratuita vesnic[locul role de fisc culoare] vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  21. Sint miss de Dragaica Sanziene,Turism, Carnaval, Banchet, Avon, Oriflame, Mondex, Adesgo, Arta Justitie,Frumoasa Olt,si Grigorescu,Gregorascu,Vasiliade,Titian, eu R.M cnp 1900-vesnic[picturi in ulei vegetal vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  22. Sintem suis generis,in revista Lumea Satului a lui Szatmary,corecti de 1/13 arian sovietic extrapolat ospatari CAEN, eu parintii bunicii trei soti,asa sa ne stie lumea frumos imbracati nu urat, treji la suflet luminati si-n zi de Duminica 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  23. Sint sef cu L.T Exchange si Burbank, Cec, BRD,Carpatica corecte extrapolate cerc 1900-vesnic.A noastra marfa in localitate cibernetica adrese muscelene vesnic u.m .

    RăspundețiȘtergere
  24. Sintem policalificati cu 13 arian sovietic extrapolat toate foile matricole avizul psihologic si toate circularele cu teste Pisa eu parintii bunicii trei soti 1900-vesnic,Seminar popi vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  25. Este Stanga mea politica la sf Altar de Rasarit,corecta de 10,1900-vesnic[chirilica vesnic[semne pe oameni vesnic],Sunet vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  26. Sint afacerile si retetele mele restituo in integrum aici in sat Felix si Tusnad[gram pozitiv 1900-vesnic[Titian, vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  27. Este chimia fizica matematica romana si restul cuantice in sf Biserica ale mele in Exchange[tot stanta robot matrita unde loc timp an lege mod culoare[toti chemati marturi de mine de buna credinta cu foto Scoda vesnic].Radio vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  28. Medicina noastra Rad...este la Aspaz...in societatea agricola lista lunga circulara curie cibernetica listata MS DOS gratis 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  29. Sint eu parintii si sotul in calendar in luna iunie intregi bine fericiti justitiari in Eucharistia romano-catolic 1900-vesnic si etern.

    RăspundețiȘtergere
  30. Sint martora cu parintii bunicii sotul eu la LOIOLA avem credinta semnul sau 1900-vesnic.Avem ostia insemnata pe chip psihologia eu parintii bunicii sotul 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  31. Este inima mea sfanta Magda o mare in care se revarsa numai cercul colaborationist segmentul de presa adeptii rudele intru Eminescu[cerc,si Gorki Pesca Pescovici,sint capcanele mele la politica numai copiii si batranii!...

    RăspundețiȘtergere
  32. Sint croitor sef vechi legionar cardare in croitoria sectie rusa[jur pe brunete 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  33. Sintem mana in mana cu procuror Tatrian eu cu parintii in Procuratura in contencios administrativ 1900-vesnic.Legal vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  34. Au barbatii si mama schema mea legionara linie punct toti marturi logica de stat roman, toti vii marturi frenologic,sa stiim actele ca mine 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  35. Au parintii eu si sotul ROBOTUL Legionar cu Romana si cifrele chimia si fizica si restul le avem toti in comun cu cugetele spurcate vii in comun cu geniul meu comert in comun,in lobul parietal serie genetica,sa auzim toti sunetele exact aici in suflet[psihologia toti marturi chemati la comun[este redresor Mihai Viteazul toti in comun],avem toti aceeasi frenologie imagine in comun,avem toti foile de parcurs in comun in poligon, masinicu ai mei ai mamii si sotului in comun[sa stiim exact tot la politie declaratii ancheta vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  36. Am faptele pe mainile mele cu votul nostru in Lavric sa stiim faptele pe mainile lor de Bine eu cu parintii sotul 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  37. Sint Datele mele Tehnice ale lui Mihai Viteazul in insula Brad...1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  38. Avem semne chipuri si maini frunte crestet miros cuvant psihologie frenologie imagine sunet de com Stoilesti jud Olt si inscris dosare la fel eu si neamurile vii si moarte 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  39. Este semnatura parafa sigiliul stampila vicelui Scarl...pe FOAIA MEA de PARCURS televizat notarial frenologic psihologic 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  40. Este cutitul meu partid AUR Jilava fara posibilitate de intoarcere motive legale reale ardelene de Sud Hardeal, cu voturile si politica mea,in santul Vale 1900-vesnic[nu,nu vesnic].Sint in EPITAF Loctiitor apv hortista 1900-vesnic si scrie pe cutitul sant, vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  41. Sint captcha mea Zimnicea fact-checking ale comunistilor la Parchet VL sunet cuvant imagine[motive legale],iscaliti chitanta sa fie ai lor drepturi eu cu parintii sa le dea mama tata si eu vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  42. Am pe cap semn de la sf Nicolaie de postire 1900-vesnic[motivul legal vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  43. Avem credinta noastra corecta de 10 in Parastas si a bunicii toti pomenitii vii si morti vesnic corect de 10 psihologic.

    RăspundețiȘtergere
  44. Am vandut partidului PNL Platforma toata politica cu inventiile si lucrariile toate osimurile mele impartite intre mine sot mama si tata[la exarh bisericesc Vad , 1900-vesnic].,si Sinecuri[si pe ale mele si ale parintilor si sotului la 4 impartite de catre partid PNL ideograme vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  45. Sint votata aleasa de Clopotar de 8 ori in tronul electiv al bisericii scientologice sf de director scientologic,,Mirajul,,si prostii din sat 1900-vesnic[zambila vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  46. Am lasat toti semn in urma noastra de sfant Parastase eu parintii bunicii sotul sora unchiul 1900-vesnic[astrologice vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  47. Am semn de doctor alternativa-toporista pus de sfant are clopotarul si semenii farmacopeea mea unde pret rost rol televizat icoane si regim Visinesc 1900-vesnic[sa vada ei gropile de gunoi vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  48. Are UTC Sala Polivalenta ideogramele mele de Bine si de Rau corecte de 10 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  49. Este numele meu in tablou cu scoala mea de module ardelene gratuit de invatator in metoc lavra Fras...1900-vesnic[medicinii inchinata vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  50. Are grupa Ao harul credinta si regimul actelor mele 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  51. Au Rusii JUDECATORIILE noastre inregistrate Documentela Jilava eu si ale pomenitilor vii si morti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  52. Nu renuntam vesnic la acuzatii litigii plangeri si-n contencios adm..si biserica armata scoala partid obste servici,eu cu parintii bunicii la Balaceanca la Stolnici, 1900-vesnic.Tipizate vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  53. Este JUDECATA mea la Rapsozii Daci R.M cnp corecta 1900-vesnic[toiagul infrunzit vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  54. Au credinta si judecata mea ambele genuri masculin feminin intru grupa A0, marturi faptici vise noaptea,[pe sf Traditie],sint popa sectant femeie pe Acoperisul sf Biserici Melc -Grifon 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  55. Avem pe sf Cosma pe maini chipuri voce miros si-n Foile de Parcurs si comune toti pomenitii[Cuvantul 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  56. Are fiecare om de aici din satul acesta aici acum foi de parcurs ca ale mele parintilor bunicilor stenograme 1900-vesnic.Gratis vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  57. Este semn,, de Carabus,, la cozoroc sapca la afetul meu 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  58. Sint sef urbanizare cistercian clasa muncitoare sarpele cu ochelari stela rectrix 1900-vesnic[arendas terenuri vesnic].PCRd vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  59. Eu cu lumanarea purpurie greco-catolica sint arta nazista in teatrul evreiesc corect de semper viva bine fericire rau justitie 1900-vesnic corect de nota 10.

    RăspundețiȘtergere
  60. Este,, Vina lor,, filmati la Jandarmerie 1900-vesnic[aia medicala legala].

    RăspundețiȘtergere
  61. Sint faptele noastre Ra/Tiu molifte 1900-vesnic la oameni marturi inchizitie popi vesnic si comune vise noaptea vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  62. Este Visinescu in Interior toti 4 1900-vesnic extrase vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  63. Are Miht,semnatura in djihad craiovean , polig trag masini Cinc si APV si noi stampila lui Muscel tripartit 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  64. Este tejgheaua mea cu marfuri cu Cartea biserica aici sat Vale 1 1900-vesnic a mea vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  65. Sint afacerile noastre toti pomenitii comune eu parinti bunici sot in Drafturile Partid PSD 1900-vesnic corecte de semper viva vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  66. Sint martor interpret la unchi parinti bunici sot, si eu,si vecini, 1900-vesnic corect de semper viva 1900-vesnic[de bine Impozit pe lemne vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  67. Sint Socaci -comanditar eu cu parintii inclusi in PFA 1900-vesnic sint cu chimia alimentara Gostat rus ca Mincu,,Ceainic L,,...iscalesc chitanta sa fie furatorii ai oamenilor,,au proprietatiile mele organoleptice vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  68. Am mandrie sint mandra cu inima cuget creier minte suflet purtari mandre 1900-vesnic,vocea mandra vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  69. Da Cerul ca ale mele celor ce m-au ajutat parinti bunici sot unchi sora calachea calea mea 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  70. Este Dreptatea mea vesnica dau drumul la violatori rapteri soldati recidivisti si bisericiti peste ele 1900-vesnic sa,, invete mila voiesc nu jertfa ma rog Domnului Isus televizate facebook],1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  71. Dau drumul la Balamuc peste ele cu Dreptatea mea pe facebook si chinologi la fel bifocal toti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  72. Au Forestierul nostru ALDE marturi toti magistratura popi sa inregistreze cele corecte de 10[felul legea modul unde timpul,socoteala] vesnic.Au extrasele lor legalizate ALDE vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  73. Au investitura si popia mea de popa iscalit chitanta sa fie ai lor[au scoala mea de copist cozlana parintii 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  74. Au Epitaful inima creierul sufletul seria genetica toate impartite cu ei convingerile mele au simturile mele parintii memorie 1900-vesnic corect de 10 vesnic.Sa stie parintii in vise ce am facut vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  75. Au oamenii soarele legile semnul meseria mea de popa aici in minte toti marturi cu cugetul meu in inima real 1900-vesnic[au hartia mea vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  76. avem semne puse peste tot ale mele si tatalui 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  77. este geanta mea in biserica DEAL sf Altar si pictura pereti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  78. sint R.M cnp in Sindicat Coz,la Petr[chitante,adevar vise morti,uniforme role fisc si toate rugaciunile mele de azi implinite medicamente itm,sa vada dosarele ]1900-vesnic[avem toti semn pe maini vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  79. leg cu cuvantul meu la Slavici uniforme bisericesti,lumesti,partid armata scoala servici straini ruse gestiunea hoteliera,numai rudele munca 1900-vesnic[lumanarile mele in coliva si rude 1900-vesnic].

    RăspundețiȘtergere
  80. au zidarii rosatorii mecanicii gardienii ,,casa mea de zidar,,toti marturi masuratori vorbe desfasurator[role de fisc mana de lucru sui uzajul curent 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere