Rugăciunea în lupta cu gândurile pătimaşe(I)

Importanţa rugăciunii în probleme luptei cu gândurile pătimaşe. Exemple

Ultima dată ţi-am  descris întregul proces al ajungerii de la simplu gând până la dorinţa pătimaşă, şi de acolo la faptă. Totuşi, acţiunea nu decurge totdeauna aşa cum e descrisă pe hârtie. Adesea, dacă nu de cele mai multe ori, toate etapele se desfăşoară foarte rapid şi odată cu gândul are loc şi fapta, în special cuvântul rostit. Nu-i nevoie să dăm importanţă  şi să luăm  în seamă toate aceste apariţii întâmplătoare. Asta nu te va ajuta deloc în lupta cu patimile. Ţine cont de un lucru: când patima este descoperită, întoarce-te neîntârziat împotriva ei cu mânie şi cu fermitate. Această mânie în lupta duhovnicească  are exact acelaşi rost ca atunci când te atacă un om rău; trebuie să-i răspunzi cu tărie. Precum dacă loveşti un om rău, în timpul unui atac, nu fuge întotdeauna, tot aşa şi în lupta duhovnicească: mânia faţă de gândul, simţământul şi dorinţa pătimaşă, nu le îndepărtează întotdeauna de suflet şi nici nu sfârşeşte lupta cu ele. În ordinea firească a lucrurilor, s-ar părea că aşa ar trebui să fie, şi aşa se şi întâmplă, dar nu totdeauna. Aceasta pentru că demonii produc adesea tulburarea gândului, şi o fac fără ruşine. Indiferent cât te mânii pe ei, ei tot rămân pe loc. Este clar faptul că pe lângă mânie, mai este necesar să apelezi şi la altceva. La ce oare?

Ce face victima unui atac al unui om rău? După ce loveşte omul, strigă după ajutor. Păzitorii răspund la chemarea sa şi îl scot din necaz. Tot aşa trebuie procedat în lupta duhovnicească cu patimile. De îndată ce te-ai mâniat pe patimă, trebuie să strigi după ajutor: Doamne ajută! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă! „Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele!”(Psalmul 37, 22) Când Îl chemi pe Dumnezeu în felul acesta, nu te depărta de El ca să te gândeşti la ce se petrece în sufletul tău, ci rămâi înaintea Lui, cerându-i stăruitor ajutor. Fugi de vrăjmaş ca de un foc aprins. Un sfânt a spus: „Să biruieşti pe diavol cu Numele Domnului Iisus”. Nimeni nu I se poate opune lui Dumnezeu, căci El este aproape: Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii”(Psalmul 144, 18-19).[…]

Alţii procedează  altfel, şi poate mai fac aşa şi acum. De îndată ce au observat patima, ei se revoltă indignaţi şi încep să vorbească despre urâţenia ei. De exemplu, dacă a apărut gândul mândrei, încep să spună: „Mândria este împotriva lui Dumnezeu; tu care eşti pământ şi cenuşă, nu-ţi este ruşine să te lauzi cu acest gând; aminteşte-ţi de păcatele tale”, şi altele asemenea. Ei aleg gândurile care sunt împotriva mândriei , presupunând că prin aceasta vor înlătura gândul plin de mândrie. Uneori reuşesc să-l înlăture, dar această metodă nu este demnă de încredere în marea majoritate a cazurilor. Vorbind despre gândul pătimaş, noi îl menţinem în mintea noastră şi, în acelaşi timp, el provoacă simţirea şi stârneşte pofta; adică el continuă să pângărească sufletele noastre. Ori de câte ori îl chemăm direct pe Dumnezeu cu frică, smerenie, nădejde şi credinţă în lucrarea sa desăvârşită, fără a intra într-o ceartă în cuvânt cu patima, aceasta pleacă din minte, unde rămâne numai Dumnezeu. Când patima părăseşte sufletul datorită trezviei, ea nu mai are sprijin, în cazul în care fusese stimulată în chip firesc. Totuşi, dacă se amestecă vrăjmaşul, atunci raza de lumină care vine din gândul la Dumnezeu, îl alungă. De fapt, mintea se eliberează imediat de atacurile pătimaşe şi se calmează de îndată ce se îndreaptă către Dumnezeu şi Îl cheamă.

Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.