Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 15 octombrie 2009

Rugăciunea în lupta cu gândurile pătimaşe(I)


Importanţa rugăciunii în probleme luptei cu gândurile pătimaşe. Exemple
Ultima dată ţi-am  descris întregul proces al ajungerii de la simplu gând până la dorinţa pătimaşă, şi de acolo la faptă. Totuşi, acţiunea nu decurge totdeauna aşa cum e descrisă pe hârtie. Adesea, dacă nu de cele mai multe ori, toate etapele se desfăşoară foarte rapid şi odată cu gândul are loc şi fapta, în special cuvântul rostit. Nu-i nevoie să dăm importanţă  şi să luăm  în seamă toate aceste apariţii întâmplătoare. Asta nu te va ajuta deloc în lupta cu patimile. Ţine cont de un lucru: când patima este descoperită, întoarce-te neîntârziat împotriva ei cu mânie şi cu fermitate. Această mânie în lupta duhovnicească  are exact acelaşi rost ca atunci când te atacă un om rău; trebuie să-i răspunzi cu tărie. Precum dacă loveşti un om rău, în timpul unui atac, nu fuge întotdeauna, tot aşa şi în lupta duhovnicească: mânia faţă de gândul, simţământul şi dorinţa pătimaşă, nu le îndepărtează întotdeauna de suflet şi nici nu sfârşeşte lupta cu ele. În ordinea firească a lucrurilor, s-ar părea că aşa ar trebui să fie, şi aşa se şi întâmplă, dar nu totdeauna. Aceasta pentru că demonii produc adesea tulburarea gândului, şi o fac fără ruşine. Indiferent cât te mânii pe ei, ei tot rămân pe loc. Este clar faptul că pe lângă mânie, mai este necesar să apelezi şi la altceva. La ce oare?
Ce face victima unui atac al unui om rău? După ce loveşte omul, strigă după ajutor. Păzitorii răspund la chemarea sa şi îl scot din necaz. Tot aşa trebuie procedat în lupta duhovnicească cu patimile. De îndată ce te-ai mâniat pe patimă, trebuie să strigi după ajutor: Doamne ajută! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă! „Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele!”(Psalmul 37, 22) Când Îl chemi pe Dumnezeu în felul acesta, nu te depărta de El ca să te gândeşti la ce se petrece în sufletul tău, ci rămâi înaintea Lui, cerându-i stăruitor ajutor. Fugi de vrăjmaş ca de un foc aprins. Un sfânt a spus: „Să biruieşti pe diavol cu Numele Domnului Iisus”. Nimeni nu I se poate opune lui Dumnezeu, căci El este aproape: Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii”(Psalmul 144, 18-19).[…]
Alţii procedează  altfel, şi poate mai fac aşa şi acum. De îndată ce au observat patima, ei se revoltă indignaţi şi încep să vorbească despre urâţenia ei. De exemplu, dacă a apărut gândul mândrei, încep să spună: „Mândria este împotriva lui Dumnezeu; tu care eşti pământ şi cenuşă, nu-ţi este ruşine să te lauzi cu acest gând; aminteşte-ţi de păcatele tale”, şi altele asemenea. Ei aleg gândurile care sunt împotriva mândriei , presupunând că prin aceasta vor înlătura gândul plin de mândrie. Uneori reuşesc să-l înlăture, dar această metodă nu este demnă de încredere în marea majoritate a cazurilor. Vorbind despre gândul pătimaş, noi îl menţinem în mintea noastră şi, în acelaşi timp, el provoacă simţirea şi stârneşte pofta; adică el continuă să pângărească sufletele noastre. Ori de câte ori îl chemăm direct pe Dumnezeu cu frică, smerenie, nădejde şi credinţă în lucrarea sa desăvârşită, fără a intra într-o ceartă în cuvânt cu patima, aceasta pleacă din minte, unde rămâne numai Dumnezeu. Când patima părăseşte sufletul datorită trezviei, ea nu mai are sprijin, în cazul în care fusese stimulată în chip firesc. Totuşi, dacă se amestecă vrăjmaşul, atunci raza de lumină care vine din gândul la Dumnezeu, îl alungă. De fapt, mintea se eliberează imediat de atacurile pătimaşe şi se calmează de îndată ce se îndreaptă către Dumnezeu şi Îl cheamă.
Din volumul Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi”, Iaşi, 2006.


6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-as vrea sa va necajesc si mai tare prin ceea ce voi scrie acum. Pe un om care sufera nu il poti convinge ca motivul suferintei sale s-ar putea sa fie chiar el, prin felul in care priveste lucrurile. Stiu, pentru ca am trecut de curand prin asta. Experienta m-a invatat ca am suferit pentru ca nu m-am smerit de la bun inceput, continuand sa vreau ceea ce El nu voia, desi luptam sa nu mai vreau. Dar nu era bine, suferam in zadar. In momentul in care am zis: Doamne, Tu esti deasupra si singurul in masura sa stii ce e bine pentru mine, Doamne ajuta-ma sa pot sa fac voia Ta, care este binele meu!", atunci lucrurile au inceput sa se indrepte, incet, dar sigur. Ca in convalescenta. Suferinta aceea sterila a disparut, fiind inlocuita de credinta ca Domnul este ajutorul meu si El are grija de mine si ma indreapta spre calea mantuirii. Imi cer iertare daca te-am ranit cumva. Mila Maicii Domnului sa fie cu tine si cu noi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Va inteleg deruta si starea exasperata, dar incercati sa iesiti putin din sine si sa judecati obiectiv: noi avem idei preconcepute despre fericire si mai ales vrem sa o cunoastem aici si acum, nascuta si intretinuta de cele pamantesti. Nu vrem sa acceptam ca binele promis de Domnul este in ceruri("plata voastra multa este in ceruri". Poate sa para o cruzime inutila, dar nu este asa. Ganditi-va ca noi toti suntem oameni bolnavi de patimi si incapabili sa ne vindecam singuri. Aceste patimi ne vor chinui pana cand vom accepta ca sunt rele, neplacute lui Dumnezeu si ucigase pentru noi. Cand vom avea puterea sa recunoastem acestea, ne vom lasa in mainile Doctorului fara ezitare. Eu va cred ca vi se pare o dorinta fireasca si legitima aceea de a va casatori, dar ...ceea ce unuia ii este de folos(casatoria), altuia ii dauneaza. Sau nu e momentul potrivit pentru a o cere. Noi mai gresim in ceva: credem ca Domnul e dator sa ne rasplateasca credinta implinindu-ne dorintele oricum si oricand. Adica noi consideram credinta un mijloc de satisfacere a unor nevoi pamantesti, izvorate din sufletul nostru bolnav. Nu spun aceasta neaparat despre casatorie, ci in general. De ce credeti ca asteptand implinirea voii Domnului va pierdeti ani buni din viata? Oare viata ne este data pentru ea insasi? Sau pentru a ne duce la Domnul, in Imparatia Sa? Scopul vietii noastre este mantuirea, nu casatoria, nu calugaria, nu celibatul. Acelea sunt doar forme de ajungere la scop. E o prejudecata ca fericirea unei fete crestine sta in casatorie. Dar nu va amarati mai mult! Domnul nu v-ar da sa treceti prin acestea daca n-ar sti ca le puteti duce si ca va sunt spre mantuire. Iar a trai ca un pustnic nu este o nenorocire, ci un dar. Iertati-ma! S-ar putea sa va fac mai mult rau decat bine prin cuvintele mele si nu vreau deloc aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere