Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

vineri, 26 iunie 2009

Sf. Ignatie Briancianinov - "Vederea păcatului meu"(III)

Tânărul prooroc Samuil L-a auzit pe Domnul care 1-a chemat şi nu s-a socotit vrednic de vorbirea cu Domnul, ci a stat înaintea bătrânului său îndrumător, cerând de la el îndrumări pentru purtarea sa. A auzit Samuil a doua oară acelaşi glas care îl chema şi din nou a stat înaintea îndrumătorului său.

Povăţuitorul a înţeles ca glasul care îl chema era glasul lui Dumnezeu. Şi atunci i-a poruncit tânărului, când va auzi o asemenea chemare să-I răspundă Celui care îi vorbeşte: “Grăieşte, Doamne, căci robul Tău Te ascultă.”

Acelaşi lucru îndrăzneşte să-I spună un închipuit, iubitor de plăceri şi mişel, care nu este chemat de nimeni, care este îmbătat de o părere de slava deşartă, care alcătuieşte în sine glasuri şi mângâieri prin care îşi linguşeşte vicleana sa inimă, prin care se înşeala pe sine şi pe urmaşii săi uşuratici.

Fiule al Bisericii Ortodoxe de Răsărit, care este una Sfântă şi Adevărată, în nevoinţele tale nevăzute, să te conduci de îndrumările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii tale, căci ei poruncesc ca înainte de a te fi înnoit printr-o vadită lucrare a Sfântului Duh să nu primeşti nici un fel de vedenie; să nu primeşti nici un fel de glas, de oriunde s-ar auzi, în afară sau înlăuntrul tău, ci să le consideri ca fiind un arătat prilej de înşelare (Prea Cuviosul Grigorie Sinaitul, Despre înşelare, s.a. Filocalia. Sfântul Calist şi Ignatie Xantopolis cap. 73).

Păzeşte-ţi mintea de vedenii, alungă toate închipuirile şi părerile ce se apropie de ea, prin care căderea în înşelarea diavolească ia locul adevărului.

Înfăşurat cu pocăinţa, stai cu frică şi cu evlavie înaintea Marelui Dumnezeu, Care poate curăţi păcatele tale şi te poate înnoi prin Duhul Său Preasfânt. Duhul care va veni, te va povăţui spre “toată dreptatea” (Ioan 16, 3).

Simţământul plânsului şi al pocăinţei pentru păcate este singurul care e de mare nevoie sufletului, care s-a apropiat de Dumnezeu cu gândul ca să primească de la E1 iertarea pacatelor sale. Aceasta este partea cea mai bună. Dacă tu ai ales-o, atunci să nu se mai ia de la tine! Să nu dai această comoară în schimbul simţămintelor deşarte, mincinoase, silnice, care trec pe alaturea de Dar, să nu te pierzi prin linguşirea de sine.

“Dacă unii Părinţi, spune prea cuviosul Isaac Sirul, au scris despre ceea ce este curăţenia sufletească, ce este sănătatea ei, ce este nepătimirea, ce este vederea duhovnicească, asta nu înseamnă ca ei au scris-o pentru ca noi să le căutîm inainte de vreme şi cu aşteptare. S-a şi spus în Scriptură: «Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip văzut» (Luca 17,20). Aceia care trăiesc în aşteptarea Împărăţiei Cerurilor, au dobândit mândria şi căderea… Căutarea înaltelor daruri dumnezeieşti cu aşteptare este respinsă de Biserica lui Dumnezeu. Aceasta nu este un semn de dragoste pentru Dumnezeu; aceasta este o neputinţă a sufletului (Sfantul Isaac Sirul, Cuvântul 55)

“Toţi sfinţii s-au recunoscut că sunt nevrednici de Dumnezeu şi prin acest lucru ei şi-au arătat vrednicia, care consta în smerenie.” (Sfântul Isaac Sirul, Cuvântul 36).

Toţi înşelaţii de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, prin acest lucru au arătat că sufletul lor este cuprins de mândrie şi de înşelăciune drăcească. Unii din ei i-au primit pe demoni, care s-au înfăţişat în chipul îngerilor şi le-au urmat; altora li se arătau demonii în propriul lor chip şi se închipuiau că unii ce sunt biruiţi prin rugăciunea lor, lucru prin care îi ducea la înălţarea minţii; unii îşi aţâţau imaginaţia, îşi înfierbântau sângele, produceau în sinea lor mişcări nervoase, şi luau aceasta drept plăcere harică şi au căzut în înşelarea diavolilor, într-o desăvârşită întunecare, s-au numărat după duhul lor cu duhurile lepădate.

Dacă ai nevoie să stai de vorbă cu tine însuţi adu-ţi înaintea ta nu linguşirea, ci defăimarea de sine. În starea noastră de cădere ne sunt foarte folositoare leacurile amare. Cei ce se linguşesc pe ei înşişi au şi primit aici pe pământ răsplata lor care este linguşirea de sine, lauda şi dragostea lumii, vrăjmaşele lui Dumnezeu; în afară de osândă, ei nu au ce aştepta în veşnicie.

“Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4), vorbeşte despre sine Proorocul David. Păcatul lui era obiectul neîncetatei lui cercetări: “Că faradelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu.” (Psalmul 37, 18) Sfântul Prooroc David se ocupa cu osândirea de sine, se ocupa cu demascarea păcatului său, atunci când păcatul lui era deja iertat şi când Darul Duhului Sfânt i se înapoiase. Mai mult, el şi-a dat pe faţă păcatul, 1-a mărturisit în auzul lumii întregi.

Când Sfinţii Părinţi ai Bisericii de Răsarit şi îndeosebi vieţuitorii pustiei atingeau înălţimile stărilor duhovniceşti, atunci toate aceste nevoinţe se contopeau la ei numai într-una singură, în pocăinţă. Pocăinţa cuprindea toată viaţa lor, toată activitatea lor, ea era urmarea vederii păcatului lor.

Un oarecare mare Părinte a fost întrebat în ce trebuie să se cuprindă lucrarea unui călugar singuratic? Şi el i-a răspuns: “Sufletul tău stă mort înaintea ochilor tăi şi tu mai întrebi care trebuie să-ţi fie lucrarea?!” (Sfântul Isaac Sirul , Cuvântul 21 )

Plânsul este lucrarea esenţială a adevăratului nevoitor al lui Hristos, plânsul să fie lucrarea lui, din clipa începerii nevoinţei şi până la săvârşirea nevoinţei!

Vederea păcatului nostru şi pocăinţa ce se naşte dintr-însa este lucrarea ce nu are sfârşit pe pământ. Prin vederea păcatului, se trezeşte pocăinţa; prin pocainţă se dobândeşte curăţenia; ochiul minţii curăţit treptat începe să vadă astfel de neajunsuri şi vătămări în toată fiinţa omenească, pe care mai înainte din pricina întunecării sale el nu le zărea deloc.

Doamne! Dăruieşte-ne să ne vedem greşalele noastre, pentru că mintea noastră atrasă în întregime de către luarea aminte de propriile păcate, să înceteze de a mai vedea păcatele aproapelui şi în felul acesta, să-i vadă pe toţi oamenii buni. Dăruieşte inimii noastre să lase grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, ci toate grijile să şi le unească într-o singură grijă, aceea pentru dobândirea curăţeniei şi sfinţeniei poruncite şi pregătite nouă de Tine.

Dăruieşte-ne, nouă, celor care ne-am spurcat veşmintele sufletului, să le albim din nou, ele au fost deja spălate de apele botezului, dar acum, după ce au fost spurcate, au nevoie să fie spălate de apele lacrimilor.

Dăruieşte-ne să vedem, în lumina Darului Tău, feluritele neputinţe ce trăiesc în noi, care distrug în inimă mişcările cele duhovniceşti, care introduc în ea mişcări trupeşti vrăjmaşe Împărăţiei lui Dumnezeu.

Dăruieşte-ne Marele Dar al pocăinţei, care se naşte ca urmare a vederii păcatelor proprii.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de prăpastia înşelării de sine, care se deschide în suflet din cauza neluării în seamă şi neînţelegerii păcătoşeniei noastre; care ia naştere din lucrările iubirii de plăceri şi de slavă deşartă, care nu sunt luate în seamă şi rămân neînţelese de noi.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, pe calea noastră ce duce la Tine, dăruieşte-ne să ajungem la Tine, Care chemi pe cei ce se recunosc păcătoşi şi respingi pe cei ce se recunosc drepţi, ca să Te blagoslovim veşnic în fericirea veşnica pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, Răscumpăratorul celor robiţi, Mântuitorul celor pierduţi. Amin !

Sursa :

http://www.cartiortodoxe.com/carte/7/vederea-pacatului-meu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu