Ca la orice început, au avut de întâmpinat multe greutăţi . Pe atunci nu se găsea nici pâine, nici făină, ulei şi sare sau vin pentru Sfânta Liturghie şi nici lumânări de ceară nu aveau. În zori, fraţii cântau Utrenia fără nicio lumină, afară de o torţă de pin. Astfel au trăit mai bine de 15 ani, până au apărut primii mireni în jurul mănăstirii şi au început să lucreze la pădure.
Odată s-a întâmplat să fie o mare lipsa de pâine şi sare şi cuviosul i-a oprit cu desvârşire pe fraţi să meargă şi să ceară de la săteni, poruncindu-le să stea liniştiţi şi să aştepte mila lui Dumnezeu. El însuşi mânca o dată la două-trei zile.
Într-o seară, după ce încheiase o uşă la unii dintre bătrânii manăstirii, stareţul mânca puţină pâine mucegăită, plata ostenelilor sale. Câţiva călugări şi unul mai mult decât toţi, începură atunci să cârtească împotriva lui, spunând că vor pleca după hrană, fără a se mai întoarce. Sfântul, văzând aceasta, dar mai cu seamă tulburarea şi slăbiciunea fraţilor, îi adună pe toţi laolaltă şi îi povăţui cu înţelepciunea Sfintei Scripturi:
- Nu veţi căpăta darul lui Dumnezeu dacă nu treceţi prin încercări, căci după necaz vine bucurie. Scris este: „Iar eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac:. Acum voi n-aveţi pâine, dar mâine vă va prisosi şi vă veţi îndulci cu tot felul de bucate.
Nici nu-şi termină bine vorbele, că se auzi un ciocănit în fereastră: portarul, văzând că în mănăstire tocmai intra o căruţă cu de-ale mâncării, venise să-i dea de veste Cuviosului Serghie, ca să-i iasa în întâmpinare. Înainte de a-i lăsa să mănânce, stareţul porunci să se bată toaca, strânse fraţii în biserică şi mulţumi lui Dumnezeu. Au mers apoi la trapeză şi au gustat din pâinea caldă, cu un gust minunat şi o dulceaţă neobişnuită. După aceea, Cuviosul le aduse aminte:
- Unde este fratele care cârtea pentru pâinea mucegăită?! Cred că simţiţi cât este aceasta de proaspătă şi bună. Să ne amintim de cuvintele Proorocului, care spunea: „cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat-o”(Ps. 101, 10)
A cercetat mai apoi cine trimisese pâinea. N-a izbutit să afle decât că :era un creştin evlavios şi foarte bogat care locuia la mare depărtare de ei”. A doua zi au primit încă mai multă mâncare şi băutură, şi tot la fel şi a treia zi. Văzând asta, sfântul a dat slavă lui Dumnezeu, spunând în faţa tuturor:
- Vedeţi, iubiţi fraţi, Dumnezeu are grijă de toate şi nicidecum nu ne părăseşte.
Şi, de atunci încolo, călugării se deprinseră să nu mai cârtească în întristare, în faţa ispitelor şi necazurilor de orice fel, îndurând toate cu mare credinţă în Dumnezeu şi având pururi înaintea lor pilda Sfântului lor Părinte Serghie.
Povesteau bătrânii despre Cuviosul Serghie că niciodată nu purta haine noi, ci unele rupte, pătate şi cu totul simple. Atât de zdrenţuit era încât mulţi nu-l recunoşteau, asemuindu-l cu vreo slugă oarecare. Într-o zi sosi la mănăstire un om din împrejurimi, întrebând de Sf. Serghie. I l-au arătat în grădină săpând, cu rasa pătată şi găurită şi cu sudoarea curgându-i şiroaie pe faţă.
- Am venit să văd un Proroc, iar tu arăţi ca un cerşetor nenorocit, îi zise ţăranul, crezând că vor să-l amăgească.
Iar către obşte grăi:
- Vă bateţi joc de mine, credeţi c-am înnebunit. Eu am venit să-l văd pe sfântul bărbat Serghie, de care vorbeşte toată lumea, iar la acesta nu văd nicio urmă de cinste, slavă sau măreţie.
Fraţii nu au vrut să-l trimită de acolo, dar Sfântul, văzându-le tulburarea, le-a zis:
- Să nu faceţi aceasta, fraţilor! Căci el n-a venit să vă vadă pe voi, ci la mine a venit.
Apoi se apropie de ţăran şi-l sărută neprefăcut şi fără lenevire, blagoslovindu-l şi lăudându-i dreapta judecată, în vreme ce acela se tot plângea că nu-l întâlnise pe marele Serghie.
- Nu fii trist, îi răspunse stareţul, căci Dumnezeu a rânduit ca nimeni să nu plece din locul acesta nemângâiat. Domnul ţi-l va arăta pe acela pe care îl cauţi.
Pe când vorbeau, îşi anunţă sosirea un oarecare cneaz din vecinătate cu mare alai şi slavă, înconjurat de o mulţime de oameni, boieri, slujitori şi tineri. Străjerii şi astaşii care mergeau înainte îndepărtară pe ţăran, făcând loc cneazului, care intră şi puse metanie stareţului. Sfântul îl blagoslovi şi amândoi se aşezară, pe când toţi ceilalţi aşteptau în picioare. Iar ţăranul nostru se învârtea în jurul locului aceluia şi se străduia acum să-l vadă pe stareţ. Făcându-şi loc cu coatele prin mulţime, întrebă pe unul din cei de faţă:
- Cine-i călugărul care stă în dreapta cneazului?
Aflând că acela era Cuviosul Serghie, îl cuprinseră remuşcările şi, după plecarea cneazului, căzu la picioarele lui pentru iertare. Stareţul îl blagoslovi, povăţuindu-l pentru mântuirea sufletului şi omul plecă întărit în credinţa către Sfânta Treime şi evlavia pentru Sf. Serghie. Mai târziu, veni din satul său la mănăstire şi se tunse călugăr. Şi trăind câţiva ani în pocăinţă, spovedindu-se şi îndreptându-se, se duse la Domnul.
Domnul făcea nenumărate minuni prin alesul Său. Neavând apă în vecinătatea mănăstirii, fraţii se chinuiau, aducând-o de la mare depărtare. Unii chiar începuseră a cârti împotriva sfântului şi îl ocărau, întrebându-l de ce ridicase locaş în loc fără de apă.
- Eu am vrut să mă rog şi să-L slăvesc pe Dumnezeu în singurătate, le răspunse el. Dar Domnul a vrut să ridice aici această sfântă mănăstire, în cinstea Sfintei Treimi.
Nu mult după aceea, trecând cu un frate printr-o râpă, stareţul găsi un mic ochi cu apă de ploaie. Îngenunchind, se rugă, însemnând locul cu semnul crucii; numaidecât ţâşni un izvor ce poate fi văzut şi astăzi şi din care toţi cei din mănăstire au putut lua de atunci apă. Celor cu credinţă, izvorul acesta le-a dăruit vindecare, oamenii venind pentru apa lui de la mari depărtări.
Altă dată, un oarecare creştin iubitor de Dumnezeu, care trăia în împrejurimile mănăstirii, îşi aduse fiul bolnav, rugându-l cu lacrimi pe sfânt să mijlocească pentru vindecarea lui. Pe când nefericitul părinte încă vorbea, copilul se vlăgui cu totul şi îşi dădu sufletul. Cuprins de milă, sfântul îşi plecă genunchii şi se rugă deasupra lui până ce copilul învie, sufletul îi reveni în trup şi începu să mişte.
Din „Tebaida Nordului”, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008
Sursa imaginii : www.amazon.com/.../
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu