"...până la sfârşitul veacurilor, până la Apocalipsă, îngerii apără naţiunile. »

Despre naţionalism

În capitolul 25 de la Matei, versetele 31-32, se vorbeşte despre Judecata din urmă şi se spune acolo : « Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre ». Atunci va fi judecata. Biblia vorbeşte de neamuri şi, într-adevăr, din Vechiul Testament până la sfârşitul veacurilor, aceste naţiuni sunt responsabile în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunea lor.

[Nichifor]Crainic are o interesantă consideraţie asupra popoarelor alese şi asupra căutării unui popor ales. Ne spune că Dumnezeu a încercat câteva experienţe în lumea antică, nu că nu ar fi ştiut ce se va întâmpla, ci pentru a da  fiecărei naţiuni, ca neam, posibilitatea de a-şi împlini misiunea sau nu. Prima experienţă, spune Crainic, a făcut-o în Mesopotamia. Dar popoarele urice au eşuat în orgoliu: au făcut turnuri care să se înalţe până la cer, să ajungă până la Dumnezeu. Atunci Dumnezeu şi-a mutat atenţia spre poporul egiptean: cu o cultură extraordinară, taine deosebite, indescifrabile pentru noi, construcţii cu semnificaţii...Şi poporul egiptean a eşuat în magie, pentru că a început să dezlănţuie nişte forţe umane, nişte puteri ascunse telurice sau ancestrale. S-a adresat apoi poporului grec, care a avut o gândire filosofică, o concepţie despre cosmos, despre relaţiile sociale, însă aceştia au eşuat în raţionalism. Grecii şi-au pus toată încrederea în raţiunea umană, în filosofie, şi au făcut-o cu patimă. Nici astăzi filosofia europeană nu s-a eliberat de influenţa greacă. S-a îndreptat apoi spre poporul evreu, ultimul dintre popoare căruia i s-a adresat. Şi evreii au eşuat în formalism: ei credeau că dacă faci milostenie la colţul străzii, dacă suni din trâmbiţe ca să se adune oamenii şi să te slăvească(vă aduceţi aminte de pilda vameşului şi a fariseului), aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Aşa s-a stins chemarea de la început a poporului evreu. Şi atunci Dumnezeu a chemat neamurile, naţiunile. Noi suntem dintre cei chemaţi. Domnul ne-a dăruit învăţătura Mântuitorului şi aşa am pornit mai departe să trăim creştinismul ca naţiuni.

[...] Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngerii naţiunilor. Însă să nu înţelegem ca în concepţia musulmană în care, dacă se bat naţiunile între ele, se bat şi îngerii între ei. Îngerii naţiunilor nu se bat între ei, ci conduc naţiunile spre un ţel spiritual. Naţiunile, creştine sau nu, cum spune Sf. Ap. Pavel, care au ascultat de înger, au supravieţuit, iar celelalte au dispărut. De aceea, naţiunea română, dacă nu îşi va îndeplini misiunea creştină sau ortodoxă, va dispărea şi ea. Dar şi îngerii sunt chemaţi, într-un sens, la răspundere de către Dumnezeu, ca să vadă dacă ei şi-au întins aripa  lor peste naţiunea respectivă. Dacă vă aduceţi aminte, în Apocalipsă se vorbeşte despre cei şapte îngeri, cele şapte Biserici(Filadelfia, Laodiceea,  şi aşa mai departe). Deci până la sfârşitul veacurilor, până la Apocalipsă, îngerii apără naţiunile.

Consider că nu există o erezie  a naţionalismului, aşa cum zice Pleşu ; erezia ţine de credinţă. Dumnezeu a creat neamurile, le-a dat o misiune şi le-a dat un înger. Noi, ca membri ai naţiunii, oriunde ne-am afla, în România sau în America, suntem sub protecţia îngerului naţiunii. Dacă ne-am împlinit misiunea ca persoană în lume, suntem judecaţi pentru faptele noastre. Însă suntem în aceeaşi măsură judecaţi şi pentru sfârşitul neamului, pentru misiunea pe care neamul şi-a împlinit-o sau nu, dacă în cadrul neamului am avut o misiune oarecare. Şi nu există persoană care să nu îşi aibă misiunea ei în istoria neamului său : prin credinţă, fapte bune, mergerea la biserică, prin toate aceste acţiuni creştine care vizează raportul nostru faţă de Dumnezeu. Indiferent unde eşti, de la cel din urmă ţăran, până la cel mai de sus conducător de stat, misiunea este aceasta : să respecţi poruncile dumnezeieşti. Prin respectarea legilor divine fiecare persoană contribuie la afirmarea naţiunii în planul lui Dumnezeu, la împlinirea misiunii pe care Dumnezeu a încredinţat-o fiecărei naţiuni. Noi toţi suntem reprezentanţii unui neam, ai unei naţiuni.

 

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Cuvinte vii, pp. 124-126

 

Sursa imaginii : http://apologeticum.wordpress.com/2009/09/12/ne-apropiem-de-sfarsit-extras-din-noua-carte-parintele-gheorghe-calciu-cuvinte-vii