Bătrânul frumos - „kalos gheron”

« - Ne puteţi dezvălui ce anume v-a determinat să vă călugăriţi?

- Sigur, eu n-am nimic de ascuns. Intr-o duminică a Sfântului Grigore Palama,

care a fost mare rugător al Rugăciunii Inimii, s-a citit Icosul sfântului şi mi-a plăcut tare mult. Atunci, pe loc, mi-a venit în minte un gând: "Sfântul Grigore Palama a fost călugăr, Biserica preţuieşte călugăria, eu n-am nici o piedică să mă călugăresc,

deci am să mă călugăresc. Pe 1 aprilie 1953 am venit aici la manastire şi să ştii că

mi-am găsit calea". »

(Sursa : http://ciprianvoicila.blogspot.com/2009/10/parintele-teofil-in-dialog-cu-claudiu-t.html)

„Călugăria este elita Bisericii[…] Cuvântul „călugăr” vine de la grecescul „kalos gheron” şi înseamnă „bătrân frumos”. Bătrân frumos! Este un ideal![…] Ce înseamnă bătrân? Înseamnă şi înţelept. Dacă eşti călugăr trebuie să fii bătrân înainte de bătrâneţe, deci echilibrat, cinstit, înţelept, să ai calităţile bătrânului. Să fii ponderat mai mult decât un tânăr”.

„Fără să se mai împiedice în nimicurile veacului acestuia, fără să îmbătrânească şi patimile lui cu el[...], să lichideze tot ce mai are de lichidat, în loc de patimi să ajungă la virtuţi, să fie un om odihnitor, un om care nu a trăit degeaba, un om care aduce ceva în conştiinţa altora”.

“Un călugăr trebuie să fie un bătrân frumos, un bătrân îmbunătăţit, un bătrân de care să se bucure oamenii. De călugăr să te bucuri de la tinereţe până la bătrâneţe. De când eşti tânăr, dacă te faci călugăr, poţi să fii frumos sufleteşte, să se  bucure oamenii de existenţa ta cum se bucură de o floare, cum se bucură de o apă limpede, cum se bucură de un peisaj frumos, de un răsărit de soare, de un apus de soare, cum se bucură oamenii de lucrurile frumoase din jurul lor.”

Arhim. Teofil Părăian, „Despre mănăstire şi călugări”, în Abecedar duhovnicesc, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003