Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 7 octombrie 2009

"Pentru ce Îl numesc oamenii pe Hristos Domn, dar nu fac voia Domnului...?"


Miercuri[Filip. 2, 24-30; Lc. 6, 46; 7, 1]. „Pentru ce Mă chemaţi: Doamne! Doamne! Şi nu faceţi ce vă spun?” Pentru ce Îl numesc oamenii pe Hristos Domn, dar nu fac voia Domnului, adică de ce nu recunosc prin fapte stăpânirea Lui? Pentru că-L numesc Domn doar cu limba, nu şi cu inima. Dacă inima ar rosti : „Doamne, Tu eşti Domnul meu”, ar fi gata pe deplin să se  supună Celui pe care-L mărturiseşte Domn; dar întrucât nu se întâmplă aşa, faptele se împotrivesc vorbelelor, căci ele sunt întotdeauna pe măsura inimii. Dar cum, nu trebuie să strigăm: „Doamne! Doamne!”? Nu, nu-i vorba de asta. Trebuie să adaugi  la cuvântul din afară şi cuvântul lăuntric – simţirea şi starea inimii. Şezi şi cugetă la Domnul şi la tine însuţi: cine e Domnul şi cine eşti tu; ce a făcut şi face Domnul pentru tine, pentru ce trăieşti şi unde vei ajunge după moarte…Vei ajunge îndată la încredinţarea că n-ai altceva de făcut decât să împlineşti voia Domnului în întregime, neabătut; pentru noi altă cale nu-i. Această încredinţare te va face să fii gata a împlini cu fapta ceea ce rosteşti cu cuvântul. Astfel vei ajunge să simţi nevoia ajutorului de sus, iar de aici ia naştere rugăciunea: „Doamne, Doamne! Ajută-mă şi dăruieşte-mi puterea de a umbla după voia Ta!”. Şi strigarea ta către Domnul va fi plăcută înaintea Lui.


Sf. Teofan Zăvorâtul


2 comentarii:

  1. Subiect Nisa şi versuri.

    "Isus i -a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău."

    Isus Cristos este Domnul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum se face sa stiti romaneste? Sunt uimita. Oricum, ma bucur de cunostinta! Cu observatia ca noi scriem Iisus Hristos, fiind ortodocsi.

    RăspundețiȘtergere