Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 4 noiembrie 2009

Aiudul - prigonit Altar !






M-am întors de la Aiud. Mila lui Dumnezeu, darul nemeritat al Sfinţilor mărturisitori ai lui Hristos. Chemarea luptătorilor împotriva societăţii comuniste antihristice stăpânitoare timp de câteva grozave decenii asupra românilor. Urgisiţi să-şi uite neamul şi credinţa şi să se lepede de Dumnezeu, românii nu văd  şi nu pricep harul care se revarsă din sfintele rămăşiţe pământeşti ale mult pătimitorilor fără gropi şi fără cruci. Atâta vreme ! Acum odihnesc şi ne binecuvintează de la umbra crucii monumentale înălţate pe spatele crucificaţilor din Frăţiile de Cruce.
Nu vă puteţi imagina liniştea incredibilă din osuarul de la Aiud, nici răceala sfântă a numelor săpate pe plăcile de marmură din biserica de sus. Nu vă puteţi pătrunde de frigul încăperilor goale care încearcă să păstreze memoria jertfelniciei unei generaţii cum nu se ştie dacă se va mai naşte alta din sângele neamului românesc. Duceţi-vă, fraţi creştini, la Aiud, ca să lăsaţi toată grija cea lumească la intarea în acest atât de prigonit Altar !
Că de nu vom face altar întâi în inimile noastre martirilor români din prigoana comunistă, degeaba vom ridica zeci de monumente goale. Credinţa şi evlavia îi « canonizează » pe aceşti mărturisitori înainte de hotărârile sinodale. Dragostea noastră şi pomenirea  cu nădejde în ajutorul lor sunt recunoaşterea autentică a sfinţeniei, care nu are nevoie de certificate. Rostirea mea este simplă şi poate naivă sau neîntemeiată dogmatic, dar izvorăşte dintr-o adâncă şi neclintită convingere. Acolo e izvor de har regenerator.
Urmaţi cum credeţi, cum ştiţi şi cum vă îndeamnă inima, dar să nu treceţi cu vederea această Golgotă românească. Odată ajunşi acolo, ea va vorbi de la sine inimilor voastre deschise lucrării harului. Aiudul e Ţara Sfântă crescută din istoria neamului prigonit, iar dacă eşti român creştin ortodox, fii măcar o dată pelerin în Ţara ta Sfântă !

Post Scriptum : Am găsit « Holocaustul roşu »(autor d-l Florin Mătrescu). Nădăjduiesc să-mi ajute Domnul să mă folosesc de experienţa lecturii acestei cărţi despre crimele comunismului mondial.


“...caracteristica fundamentală a teoriei şi practicii marxist-leniniste[...]: crima organizată la nivel de stat, crimă care, prin dimensiuni, longevitate, cinism şi consecinţe, nu are echivalent în istoria societăţii omeneşti”(Autorul)





6 comentarii:

  1. Am aflat de la monahul Teodor, care cu multa bunavointa mi-a facut posibila cumpararea cartii, editia actuala- din 2008- fiind epuizata, ca banii obtinuti din vanzarea urmatoarei editii, ce se afla in pregatire, vor fi destinati cinstirii memoriei martirilor Aiudului, asa cum va randui Domnul sa se faca ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am fost si eu acolo!Este minunat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, sunt intru totul de acord cu ce spui, pentru ca am fost acolo si am vazut, am simtit... Amintirea acelor momente este comoara inimii mele.

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnul sa binecuvinteze neamul romanesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Parintele Justin Parvu spune ca Aiudul va deveni Ierusalimul neamului romanesc. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  6. ...este cutremurator. Nu am fost acolo, e bine de stiut. Am fost la un festival de proza la Aiud(97).Multumesc, o seara binecuvintata.

    RăspundețiȘtergere