Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

miercuri, 25 noiembrie 2009

Scrisoare Iuliei Sisoev, soţia preotului Daniil Sisoev, asasinat la Moscova pe 20 noiembrie 2009



“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.
Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi  în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.
De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.
Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copiilor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.
A spus că va fi ucis. L-am întrebat cu ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.

În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : « Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea ».
Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.
Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită...el a plecat să săvârşească sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.
De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică ? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii...trebuia să am grijă de copiii lui...ca şi cum o mână mă trăgea înpoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil. »


În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea : « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.
Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.
Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie,  la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»
23 noiembrie 2009
Matuşca Iulia Sisoeva
(Va urma)



14 comentarii:

  1. Dragă Iuliana,
    permite-mi să preiau această scrisoare la mine pe blog.
    Măcar ca simplu gest al meu de solidaritate şi alăturare cu această doamnă preoteasă Iulia Sisoev.O înţeleg atît de bine...
    Aştept şi partea care va urma, să aflăm ce s-a întîmplat în fapt cu acest părinte.

    P.S. Nu cumva ne putem vedea la Prislop pe 28 noiembrie(dacă mergi)? Mi-ar face plăcere să ne vedem faţă către faţă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa ajute Domnul sa ne vedem candva! Nu cred ca voi putea veni, desi mi-as fi dorit. Desigur ca poti prelua articolul. Da, si eu m-am gandit azi la aceasta tanara preoteasa si la cpoii, la ce va fi viata ei de acum. Dumnezeu si Maica Domnului sa ii aiba in paza si grija ei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vrednic preot şi vrednică preoteasă.Dumnezeu să o întărească! Multumesc şi aştept continuarea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum traduc, pe cat pot de repede, ca abia am venit de la scoala. Am pus si sfarsitul scrisorii ei. Domnul sa o intareasca!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea, multumim mult! preiau si eu pentru 'Slujirea preotesei'.

    RăspundețiȘtergere
  6. singura exclamatie care imi vine este: Maica Domnului si sabia care a strapuns inima ei...marile suferinte, marile dureri sunt intotdeauna anticipate de dreptii lui Dumnezeu. Cine a iubit mai mult pe Dumnezeu decat cea care i-a devenit Mama? Cine poate iubi un preot mai mult decat sotia lui, singura femeie care il poate avea de sot in viata lui?

    RăspundețiȘtergere
  7. Sa ne rugam si noi pentru ea si pentru copilasi, macar cand ne amintim! Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  8. îmi pare rău că nu ne putem vedea, rămîne pe altă dată...
    Adevărul e că mă trec fiori cînd văd cîţi studenţi arabi şi indieni au împînzit facultăţile Clujului în ultimii ani. Foarte, foarte mulţi , mai ales la medicină. Şi cum părintele meu este misionarul celor ortodocsi , cu biserica în campusul universitar(cîte probleme au mai fost...) şi să nu vreau că nu pot să nu empatizez cîtuşi de puţin cu Iulia Sisoeva.
    Mila Domnului peste noi, în toată vremea.Şi întărire peste ea şi copiii ei.
    Şi mulţumesc pentru celelalte materiale.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  9. Corina, nu gândiţi aşa! Nu cred că ajută. Domnul ne-a chemat pe fiecare spre ceea ce ne este de folos spre mântuirea noastră şi a celor de lângă noi. Dacă pe cei buni, foarte buni, cum a fost acest Părinte Daniil Sisoev, îi ia la El mai curând, nici nu putem, nici nu e bine să ne opunem, că este spre pildă pentru mireni, zic eu. Desigur că nu putem dori să se ia de lângă noi cei dragi, Domnul ştie, iar dacă se întâmplă, El ne şi mângâie. Mă gândesc la Nelli Pillat, dacă i-ai citit minunata corespondenţă cu Dinu, sotul ei pe care l-a pierdut puţin după ce a iaşit din temniţa unde l-au aruncat comuniştii. Ea a biruit, a transfigurat această negrăită suferinţă şi L-a găsit cu adevărat pe Hristos prin moarte prematură a lui Dinu. Ce aş vrea să zic, în esenţă, este să nu ne temem, că suntem în sfintele mâini ale Domnului, oricât de greu ne pare. Să ne bucurăm de mila Lui !

    RăspundețiȘtergere
  10. Stiu Iuliana foarte bine acest lucru, voiam sa spun doar, ca ii inteleg durerea matuskai poate printr-o mica asemanare a situatiilor.Imi pare rau ca am fost inteleasa gresit.
    Cred ca din mila Domnului, lucrarea noastra in lume capata rod, mai ales prin suferinta.Ea ne apropie de Hristos. Si mai cred in inviere, adica nu cred in moarte decat ca despartire fizica, si mai cred in iubirea care implineste in timp si peste timp orice legatura umana prin Iisus Hristos. De aceea ii inteleg si durerea si bucuria simultana.
    Iertare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ai dreptate, Corina, sigur, eu imi cer iertare ca nu am inteles exact. Si mai ales ca m-am intins la vorba.

    @ Natalia, puteti prelua tot ce credeti ca este de folos. Sper ca Domnul sa primeasca osteneala.

    RăspundețiȘtergere
  12. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească printre toţi Sfinţii Lui.
    Draga mea Iuliana, am preluat şi am postat pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Doamne ajuta! Doua filmulete cu Pr. Daniil Si Iulia Sisoeva:
    http://www.johnsanidopoulos.com/2009/11/priest-marty-fr-daniil-sysoev-with-his.html

    RăspundețiȘtergere
  14. SANT CU SUFLETUL APROAPE DE DOAMNA PREOTEASA DUMNEZEU SA O INTAREASCA SI SA STIE CA ARE ACOLO SUS UN INGER CARE VEGHEAZA ASUPRA DANSEI SI COPILASILOR HRISTOS A INVIAT

    RăspundețiȘtergere