“Iubirea aproapelui este o virtute atât de mare, încât pune margini libertăţii omului şi astfel o păstrează între hotarele moralităţii. Când trece peste anumite margini, libertatea devine abuz, anarhie, crimă, viaţă fără reguli morale. Iubirea aproapelui nu numai ne opreşte să-i facem rău semenului, dar ne obligă să-i facem bine. Cel mai mare semn de libertate în creştinism, este renunţarea la propria libertate, din iubire faţă de om, ca şi Hristos Mântuitorul, Care şi-a arătat cea mai mare libertate prin iubirea faţă de oameni.
Unde este milă şi iubire faţă de om, acolo viaţa e frumoasă, e veselă şi fericită, ca o grădina plină de îngeri, de copii, de crini şi de trandafiri. Acolo este şi dreptate şi fericire. Unde lipseşte mila şi iubirea faţă de om, acolo viaţa este ca şi o grădină plină de şerpi, de şerpi veninoşi, de fiare sălbatice. »(Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu