Grija de multe(Descurajarea)

„Atâta timp cât ne împotrivim cu îndrăzneală, nicicum nu vom pieri.

Pentru că Dumnezeu în chip nevăzut Se află lângă noi şi ne ajută tainic.

 Dacă pierim cu duhul, noi singuri

deschidem porţile sufletelor noastre vrăjmaşului.

Grija de multe este predare de bună voie.”

În al doilea rând, Sfântul Efrem ne previne asupra duhului grijii de multe. Ce este grija de multe? Sfântul Nil  Sinaitul răspunde:

„Grija de multe este o istovire a sufletului”.

Ea este o stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii însoţită uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Aşa cum zilele de toamnă  întunecate şi ceţoase sunt  prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit , dacă prinde putere, conduce către deznădejdea cea ucigătoare. Orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet. În întuneric şi în ceaţă, lupul se apropie cel mai  uşor de stână. În mijlocul grijii de multe , vrăjmaşul mântuirii noastre năvăleşte cu foarte mare izbândă. „Sufletul care este descurajat(de grija de multe) – continuă Sfântul Nil Sinaitul – nu va  sta cu bărbăţie împotriva ispitei.”  De aceea Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc mereu să ne păzim în chip deosebit şi cu multă stăruinţă  de duhul grijii de multe. Ei ne însufleţesc cu încredinţarea că Dumnezeul nostru este bun, iubitor de oameni şi Atotputernic, fiind întotdeauna pregătit să ne ajute în lupta noastră împotriva  năvălirilor celui rău.

După Sfântul Ioan Gură de Aur, „grija de multe exagerată este mai vătămătoare decât orice acţiune demonică, pentru că şi demonul, atunci când stăpâneşte pe cineva, îl stăpâneşte prin grija de multe. Dacă nimiceşti grija de multe, nici demonul nu va putea să-ţi pricinuiască ceva vătămător.”

Noi avem marea datorie de a ne păzi de vrăjmaşul demon. Diavolii ne asaltează din toate părţile: dintr-o parte năvălesc cu ispitele trupeşti, din cealaltă cu lăcomia şi îmbuibarea pântecelui. Din al treilea loc cu  slava deşartă şi ura, din al cincilea cu nehotărârea şi răcirea cea întru credinţă, din al şaselea cu diferite neplăceri din partea oamenilor celor răi şi  altele asemenea. Din toate părţile ne pândesc diavolii –aceşti vrăjmaşi ai sufletului nostru. Noi trebuie să ne îmbărbătăm, dacă dorim să ne luptăm cu izbândă. Dacă vom cădea în descurajare, suntem pierduţi!

Un oraş poate să reziste şi unui asalt de lungă durată. Însă dacă se răceşte în el duhul de luptă, va fi sortit pieirii. Dacă rabdă cu bărbăţie muncile asaltului şi se împotriveşte cu eroism, el poate să se aştepte la ajutorul cel din afară, prin care îi va pune pe fugă pe vrăjmaşi. Însă dacă se descurajează, dacă se predă în mâinile vrăjmaşilor, devine el însuşi pricină de a fi jefuit şi ruinat.

Tot astfel este şi viaţa duhovnicească. Atâta timp cât ne împotrivim cu îndrăzneală, nicicum nu vom pieri. Pentru că Dumnezeu în chip nevăzut Se află lângă noi şi ne ajută tainic. Dacă pierim cu duhul, noi singuri deschidem porţile sufletelor noastre vrăjmaşului. Grija de multe este predare de bună voie.

 Nimeni dintre aceia care au stat fără preget de strajă şi au apărat cetatea sufletului lor de vrăjmaşii demoni nu a căzut sub stăpânirea lor. Un oraş chiar de se împotriveşte, poate să nu primească ajutor din afară, dacă Dumnezeu a hotărât să-l pedepsească pentru mulţimea nelegiuirilor lui. Însă sufletul, oricât de păcătos ar fi, fără tăgadă va primi ajutor; ajunge numai să nu se descurajeze(să cadă în grija de multe) şi cu bărbăţie să se lupte cu vrăjmaşii săi. Dacă el doreşte din toata inima să se izbăvească de demoni, Dumnezeu va înfăptui aceasta. Căci El nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă nelegiuitul de la calea lui cea rea şi să fie viu(vezi Iezechiel 33, 11). Întreaga taină a mântuirii  constă în dorinţa noastră puternică şi în hotărârea fermă de a ne mântui. Din partea lui Dumnezeu totul este înfăptuit şi ceea ce este necesar  pentru mântuirea noastră se va face. Chestiunea constă  doar într-un singur fapt: dacă noi săvârşim cele necesare mântuirii noastre. Căci Dumnezeu mântuieşte pe aceia care însetează după mântuire şi care se nevoiesc să o capete.

În Psaltire, chiar Duhul Sfânt a mărturisit cu tărie  şi cu limpezime aceasta. Acolo citim:

Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr, voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi îi va mântui pe dânşii(Psalmul 144, 18-19).

 Dacă iubeşti pe Domnul şi cu rugăciune fierbinte ziua şi noaptea strigi către El, poate El să nu te izbăvească de asalturile diavolului(vezi I Ioan 3, 8), Dumnezeu a trimis pe Unul -Născut Fiul  Său, Care din  dragoste pentru mântuirea noastră a murit pe Cruce! Cum este cu putinţă ca să-ţi refuze ajutorul, când El însuşi jinduieşte să ţi-l dea  şi aşteaptă numai să strigi din toată inima către El?  Pentru cei ce  nădăjduiesc cu adevărat în Domnul sunt potrivite  cuvintele Psalmistului: Ridicat-am ochii mei la munţi de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel Ce a făcut cerul şi pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel Ce te păzeşte... Domnul te va păzi  pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac(Psalmul 120).

...”atâta timp cât ne împotrivim , noi vom fi nebiruiţi. Putem fi răniţi,

căci aceasta este greu de evitat de orice luptător.

 Se poate chiar pentru puţină vreme chiar să cădem.

Însă, dacă ne ridicăm, Dumnezeu nu va socoti căderea

noastră ca un păcat de neiertat.”

 Despre mulţi plăcuţi ai lui Dumnezeu se cunoaşte că, la cruntele năvăliri ale demonilor, când lor li se părea că Dumnezeu îi părăsise, tocmai atunci – în momentul cel mai critic – El intervenea în mod direct şi li se descoperea că în toată vremea luptei lor pline de bărbăţie  a fost neîncetat lângă ei, bucurându-Se de împotrivirea lor şi ajutându-i  în chip nevăzut. El ne ajută şi nouă când ne împotrivim demonilor şi numai atunci Se retrage de la noi, când începem singuri să facem în conştiinţa noastră compromisuri  ticăloase cu vrăjmaşii demoni, în ciuda sincerelor noastre relaţii cu Dumnezeu. Iar dacă Dumnezeu nu se amestecă în lupta noastră mai vădit, aceasta se întâmplă ca să vadă El  cât suntem noi de tari în bine şi până unde Îi suntem Lui credincioşi, până unde ne vom păzi cu sinceritate sufletele de demoni şi dacă nu cumva ne aliem tainic cu aceştia.

Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte: demonii nu au putere să ne biruiască decât dacă noi singuri ne predăm lor. Ei pot doar să ne ispitească şi nimic mai mult! Şi chiar şi atunci când ne ispitesc ne sunt folositori, deoarece devin pricină a slăvitei noastre încununări dacă ne împotrivim lor până la capăt. Căci atâta timp cât ne împotrivim , noi vom fi nebiruiţi. Putem fi răniţi, căci aceasta este greu de evitat de orice luptător. Se poate chiar pentru puţină vreme chiar să cădem. Însă, dacă ne ridicăm, Dumnezeu nu va socoti căderea noastră ca un păcat de neiertat. Asemenea sunt „căderile” celui drept, despre care s-a spus: Căci dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală...(Pilde 24, 16). Dacă însă cădem în îngrijorarea de multe, dacă ne pierdem bărbăţia, această stare va deveni foarte primejdioasă. Demonii tocmai o astfel de atitudine aşteaptă – să arătam slăbiciune şi sa pierim cu sufletul – ca să ne lovească. Ei devin puternici prin slăbiciunea noastră.

Veţi spune însă: „Ce om nu este slab? Cum poate  el să se lupte cu demonii cei puternici?” – Da, vom recunoaşte cu toţii că suntem slabi, şi încă foarte slabi, Însă puterea noastră este Hristos!... Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat(Galateni 3, 27). Iar a te îmbrăca în Hristos înseamnă să primeşti armura lui Hristos şi, prin urmare,  să dobândeşti puteri.  Asaltat de demoni, un astfel de om  nu va fi rănit. Căci demonii ies la luptă împotriva  omului şi văd înaintea lor pe neaşteptate pe Hristos şi armele Lui, dintre care cele mai puternice sunt credinţa şi smerenia. Ei năvălesc cu neruşinare, însă nu pot să facă nimic împotriva sufletului smerit care crede în Dumnezeu. Unor astfel de suflete Însuşi Sfântul Duh le ajută, cum este scris: ...Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre(Romani 8, 26) Astfel că nu noi ne luptăm  şi biruim pe demon, ci Însuşi Dumnezeu-Tatăl întu noi, Însuşi Hristos, în Care ne-am îmbrăcat prin harul Botezului, Însuşi Duhul Sfânt, Care ne face de neînfrânt! Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte(Filipeni 4, 13)

Arhimandritul Serafim Alexiev - Izbăvirea de păcate – Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.