Nevoitorii de la Aiud - III -

"Pe deplin formaţi în vatra Aiudului, tinerii aceştia vor fi, după risipirea grupului în diverse locuri, adevărate făclii duhovniceşti în bezna temniţelor comuniste"

Marin Naidim

« Odată cu Virgil Maxim a fost arestat şi condamnat un alt membru al grupului de nevoitori, Marin Naidim. « Sfios ca o domnişoară, un om pur, de o mare curăţie sufletească, ascultător » - după cum îl descrie cineva care l-a cunoscut în primii ani de temniţă – Naidim avea o structură sufletească apropiată de a lui Valeriu, fiind cel mai bun prieten al  său din perioada de la Aiud. Gabriel Bălănescu, care  l-a cunoscut prin anii `50 la mina de plumb de la Valea Nistrului, îi face o frumoasă prezentare.

« Marin Naidim domina, prin comportament, cultură – făcută în închisoare ! – şi o mare capacitate de iubire, pe toţi cei din jur. În dormitorul  unde era Naidim era o atmosferă diferită de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeaşi atmosferă era  şi în echipele  în care lucra. Un conflict, lucru frecvent în închisoare, cu Marin Naidim era imposibil. Îl depăşea cu o abilitate demnă de un diplomat de carieră. Spre deosebire de alţi fraţi  de cruce cu închisoare îndelungată, Naidim era echilibrat prin faptul  că păstra o notă decentă, smerită, a trăirii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenţă ale lui Naidim sau când îşi făcea rugăciunea sau zilele când postea. În toate actele lui era de o extraordinară discreţie, iar în discuţiile religioase nu căuta să-şi impună punctul de vedere. Punctul lui de vedere şi-l impunea însă prin faptele lui, lipsite de ostentaţie. De altfel, aşa era ţăranul român. Marin Naidim avea toate atributele ţăranului român, dublate de un rafinament  intelectual pe care Sandu Mazilu îl numea « o forţă reţinută ». În toate domeniile, filosofie, literatură, teologie, artă, Naidim avea informaţie precisă, pe care o rostea cu voce joasă, modest si gata să asculte o opinie contrară fără să intervină. »

Ioan Ianolide

« Mai târziu, prin 1945, se va alătura grupului de trăitori şi  Ioan Ianolide. Fusese arestat în  octombrie 1941, pe când era student la Facultatea de Drept din Bucureşti şi  - la fel ca Gafencu – îndrumător al unui grup de Frăţii  de Cruce.

Eugen Cristescu, director general al Siguranţei Statului, avea nevoie de  un complot împotriva vieţii mareşalului Antonescu pentru a declanşa un scandal  care să compromită Mişcarea Legionară. Prin urmare,  montează o întalnire clandestină a frăţiilor de cruce în pădurea Băneasa, cu ocazia unei demonstraţii aviatice a  unor piloţi germani. Au fost arestate la întâmplare 78 de persoane, din care sunt reţinute 48 şi  trimise în judecată 21. Eugen Cristescu îşi atinsese scopul cu scandalul Băneasa şi nu-l mai interesa ce se va întâmpla cu victimele.  Totuşi,  spre a nu se vădi aţa alba din cusătură, 8 dintre ei – printre care şi Ioan Ianolide – la domiciliul cărora s-au găsit carţi sau broşuri legionare, vor fi condamnaţi.

În anchetă, Ianolide va fi bătut sălbatic pentru a da declaraţiile cerute de poliţie. La proces primeşte 25 de ani de închisoare. Va ieşi după 23 de ani, răstimp în care, după cum spune părintele Voicescu, « deşi relativ tânăr, câştigase înţelepciunea filocalica a unui avvă ».

Ianolide este singurul din grupul  nevoitorilor de la Aiud care îl va însoţi pe  Valeriu la Piteşti şi apoi la Târgu-Ocna. Cartea sa de mărturii « Întoarcerea la Hristos »,..., are în centru figura lui Gafencu.

Mulţi care în libertate nu au văzut în legionari decât nişte aventurieri, îşi vor schimba părerea  venind în contact cu trăitorii de la Aiud. Aşa s-a întâmplat şi cu Romulus Dianu, subdirector al ziarului Curentul[...] În mina la Baia Sprie va recunoaşte faţă de  Nicolae Goga :

« să ştiţi că ideea greşită pe care am avut-o despre mişcarea din care faceţi parte s-a schimbat radical în cugetul meu. Şi aceasta în  urma întâlnirii de la Aiud cu arestaţii din 1941, Gafencu, Ianolide, Maxim şi tot grupul lor. Nu mi-am putut închipui că în neamul românesc pot exista valori de o asemenea înălţime morală”(Nicolae Goga, Triunghiul morţii).

“Cei din jurul bădiei Trifan, urmând fără ostentaţie calea lor  de adâncire duhovnicească, vor evita cu dreaptă măsură tot ce  i-ar putea abate de la  aceasta, îmbrăcând fermitatea mărturisirii în haina smereniei. “Trăsătura caracteristică a acestor trăitori era smerenia” – spune Virgil Maxim. Lucrători ai rugăciunii lui Iisus, studiind şi învăţând texte din Sfânta Scriptură, Filocalie şi alte scrieri patristice, aceşti deţinuţi vor forma în temniţa Aiudului un curent de trăire  în duh filocalic. Uniţi prin dorul lor de a se jertfi pentru Hristos, aceşti monahi în duh...s-au sprijinit unii pe alţii, pregătindu-se pentru grelele încercări ce le vor sta în faţă. Pe deplin formaţi în vatra Aiudului, tinerii aceştia vor fi, după risipirea grupului în diverse locuri, adevărate făclii duhovniceşti în bezna temniţelor comuniste. »

http://vladenko.wordpress.com/category/adevarati-eroi-ai-neamului-romanesc/