Pelerin la Sfintele Locuri

Se apropie cu paşi repezi dimineaţa de 26 martie, care în viaţa mea marchează un eveniment cu totul deosebit: plecarea în pelerinaj la Sfintele Locuri, acolo unde Mântuitorul sufletelor noastre s-a pogorât în precuratul pântece al Preasfintei Fecioare, unde a luat chip de om şi a dus viaţă omenească, a binevestit Împărăţia Cerurilor, Şi-a adunat secerători pe Sfinţii Apostoli, a făcut minuni, a vindecat de neputinţe, a iertat de păcate, a dat vedere trupească orbilor şi vedere duhovnicească celor chemaţi, a înviat din morţi, a urcat Golgota purtând crucea păcatelor neamului omenesc, a îndurat batjocură, palme peste preacuratul Său obraz, cunună de spini pe fruntea Sa luminată de har, cuie în sfintele şi blândele Sale mâini, piroane în preacuratele Sale picioare unse cu mir şi şterse cu părul capului ei de către femeia păcătoasă, a murit răstignit între tâlhari şi huiduit de către ai Săi – neamul ales al iudeilor, iar la ceasul hotărât dinainte de veac, a înviat, aducând bucurie negrăită tuturor creştinilor care Îl cinstesc, Îl iubesc, Îl recunosc drept Fiul lui Dumnezeu şi, botezându-se şi împărtăşindu-se cu trupul şi sângele Său, află viaţa veşnică.

Totul s-a întâmplat atât de repede încât nu am ajuns încă să conştientizez importanţa acestei călătorii în urma căreia, din mila lui Dumnezeu, ar trebui să nu mai fiu niciodată aceeaşi persoană. În ultimii ani tot auzeam diferite persoane mărturisind despre transformarea pe care au suferit-o ei sau apropiaţii lor în timpul pelerinajului în Tara Sfântă şi mă gândeam cu bucurie că mare şi minunat este Domnul. Îmi doream – cine nu şi-ar dori! – ca într-o zi, când se va putea, să merg şi eu la Ierusalimul cel de jos, dar mai ales visam Ierusalimul cel de Sus – Casa Bucuriei şi a Harului. Dar nu mi-aş fi imaginat că voi hotărî dintr-o dată să fac acest pas, chiar dacă situaţia materială nu-mi permite. Cunosc o creştină care, de dorul Ierusalimului, s-a împrumutat de toată suma necesară şi a plecat, dar n-a regretat niciodată hotărârea luată. Iată-mă acum aproape în aceeaşi situaţie, dar fără să mă preocupe câtuşi de puţin cum voi descurca , pe viitor, problema. Altceva mă preocupă fără încetare de vreo două săptămâni de când am primit binecuvântarea Părintelui Duhovnic să merg în patria pământească a Domnului Iisus Hristos. Tare mă tem să nu fiu absentă de la marea întâlnire la care mă aşteaptă Domnul. Tare mă tem să nu  ratez prilejul unic şi rar de a fi cu inima deschisă şi mintea receptivă la harul Său, din belşug oferit tuturor celor ce-L caută. 

Oare cum te poţi pregăti pentru aceasta ? Aş fi fost vreodată mai pregătită ca acum ? Îmi vine în minte Sfânta Maria Egipteanca : o singură dată a văzut Ierusalimul şi a sărutat Crucea, apoi 17 ani s-a nevoit în pustie pentru a-L primi pe Hristos.

A merge la Ierusalim este o răspundere cutremurătoare. Nu poţi călca pământul acela fără să iei în inima ta hotărâre tare de a nu mai greşi Domnului, de a face voia Lui şi numai a Lui în toate şi până la sfârşit, de a-I consacra Lui toata viaţa Ta.  Dacă hotărârea este luată de pe acum, dinainte de a pleca, ducerea ei la îndeplinire până la sfârşit mă face să îmi pierd graiul şi să păstrez cea mai gravă tăcere.

Îmi cer iertare dacă în ultima vreme am fost mai puţin prezentă pe blog, dar gândul meu nu a putut decât silit să se desprindă de Ierusalim şi de pelerinajul acesta. Oare condiţia de pelerin o înţeleg corect ?

Am ezitat îndelung să scriu despre toate acestea, dar nu ştiu cum aş fi putut să le ascund la întoarcere, când bănuiesc şi nădăjduiesc să se facă văzută schimbarea interioară. Domnul să-mi ajute ! Plecând la drum cu îngerul pe cale, îmi cer iertare  de la dumneavoastră, toti cei ce veţi citi aceste rânduri, rugându-mă să mă pomeniţi şi pe mine, aşa ca Domnul, pentru rugăciunile voastre bineprimite – rugăciunile dragostei de aproapele – să  mă miluiască. Tuturor Sfânta Înviere să vă umple inimile de har şi casele de bucurie, să primiţi Lumina şi să o ţineţi până la sfârşit !

 Reluând întrebarea « Cum te poţi pregăti pentru Ţara Sfântă ? », poate că numai într-un singur chip : smerindu-te până la pământ, înţelegând cât de nevrednic eşti de aşa mare milă şi recunoscând că sunt alţii cu mult mai vrednici de duhovniceasca întâlnire decât tine, amintindu-ţi că n-au nevoie de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi, că Mântuitorul stă la masă cu vameşii şi cu păcătoşii, că la El sunt chemaţi cei osteniţi şi împovăraţi de păcate şi de patimi. De aceea ai fost ales tu să mergi acolo unde şi pietrele, şi pământul ,şi apa şi aerul sunt sfinte, acolo unde respiri mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu prin plămânii rugăciunilor, lacrimilor de pocăinţă şi ai frângerii inimii.

Imagini :

http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/pelerinaj-tara-sfanta-19-28-71282.html