6. Credinţa şi frica de Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui ne răsplătesc pe măsura curăţirii noastre. Căci în măsura în care ne curăţim, ne ridicăm de la frica de Dumnezeu la dragostea de El şi înaintînd ne mutăm, asa-zicând, de la frică la iubirea lui Dumnezeu. Si atunci auzim cuvîntul Lui : "Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte" (Ioan XIV, 21). Si aşa adăugăm nevoinţe peste nevoinţe pentru a ne arăta iubirea prin fapte. Iar întâmplându-se aceasta, El însuşi ne iubeşte, precum a făgăduit. Iar iubindu-ne, ne iubeşte şi Tatăl Său la fel, venind înainte Duhul, Care împodobeşte casa noastră, ca prin întîlnirea ipostasurilor în noi, să ne facem locaş al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
7. Sălăşluirea, întru curăţie cunoscută şi simţită, a Dumnezirii celei în trei Ipostasuri în cei desăvîrşiti nu e împlinirea dorinţei, ci mai degrabă început şi cauză a unei dorinţe mai puternice. Căci din acel moment, ea nu mai lasă pe cel ce a primit-o să se potolească, ci ţinîndu-1 aprins pururea ca de un foc, îl împinge să se ridice spre flacăra unei dorinţe şi mai dumnezeieşti. Căci neputînd mintea să afle o margine şi un sfîrşit al Celui dorit, nu poate pune nici dorinţei şi iubirii sale vreo margine, ci silindu-se să atingă şi să dobîndească capătul fără sfîrşit, poartă în sine pururea dorinţa nesfârşită şi iubirea nesăturată.
8. Cel ce a ajuns la acest capăt nu socoteşte că a aflat începutul dorinţei sau al iubirii lui Dumnezeu în sine, ci socoteşte că nu iubeşte încă pe Dumnezeu, în-trucît n-a putut ajunge să cuprindă plinătatea iubirii. De aceea, socotindu-se pe sine cel din urmă dintre toţi cei ce se tem de Dumnezeu, se socoteşte din tot sufletul nevrednic chiar şi de mântuirea împreună cu ceilalţi credincioşi.
219. Iubirea se cere arătată în mod continuu nu numai faţă de unul, ci faţă de toti. Căci în toţi este Hristos. A excepta pe unul de la iubire, înseamnă pe de o parte a iubi, pe de altă parte a nu iubi pe Acelaşi Hristos ; înseamnă a-L iubi pe El îmbrăcat într-un fel şi a nu-L iubi, arătîndu-se îndată după aceea îmbrăcat alt fel. Neiubirea fată de una din înfăţişările Sale zădărniceşte iubirea faţă de altă înfăţişare a Sa. O iubire practicată continuu faţă de toţi, ca faţă de Acelaşi Hristos, e o iubire care-i preţuieşte în acelaşi timp pe toţi ca pe Acelaşi Hristos. A vedea în toţi pe Hristos, e cea mai mare forţă pentru solidaritatea umană.
Sfântul Simeon Noul Teolog - Cele 225 de capete teologice si practice
Icoana:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu