Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

duminică, 14 martie 2010

Sfinţirea cuvântului !



Sfinţirea cuvântului !
Fără « El »
Ce sunt eu fără de Domnul?
Sunt un praf de oase reci,
Hrana viermilor din groapă
Şi a muncilor de veci!

Mintea mea fără de raza
Luminărilor de sus
Este beznă nesfârşită
După “veşnicul Apus”.

Ochii mei fără privirea
Spre Părintele Ceresc,
Sunt ca ochelarii negrii
A celor care orbesc!

Gura mea, fără mişcarea
Darului lui Dumnezeu,
Este clopot fără limbă,
Fără glas fiind mereu.

Însuşi biata mea ureche,
Fără Duhul Lui Cel Sfânt,
Este zdreanţă agăţată,
Care tremură în vânt.

Iar la mâini şi la picioare,
Dacă Domnul nu dă spor,
Lucrul meu – atunci – şi mersul
Este veşnic pierzător!

Fără darul Sfintei Troiţe,
Eu sunt vierme stricător,
Căci, trăind fără lumină,
Fără de nădejde mor!

Chemarea fiului pierdut
Vino, fiul meu iubit,
Din amăgitoare căi,
Ca din nou să te îmbrac
În “podoaba cea dintâi”!

Cu zdrobirea inimii,
Tu bătând la uşa mea,
Voi ieşi atunci cu dor
Spre întâmpinarea ta.

Pe grumazul tău căzând,
Sărutarea îţi voi da
Şi cu glas înduioşat,
“Fiul meu” te voi chema.

Îţi voi da sandale noi,
Haine bune şi inel
Şi voi face prânz bogat
Dintru cel mai gras viţel.

Toată casa mea atunci
Dănţuind va prăznui
Pentru “Fiul cel pierdut”,
Care iarăşi va veni.

Pe marea vieţii
Lipsit de fapta bună
Se trece viaţa mea,
Ca noaptea fără lună
Şi fără nici o stea.

Ridică-mi, Doamne, ceaţa
Întinsă pe “noian”
Călăuzindu-mi viaţa
Spre “veşnicul liman”!

De vântul cel potrivnic
Să nu mă laşi bătut,
Ci darul milostivnic
Să-l tinzi celui căzut!


Lumina mea
O! Soare al dreptăţii
Arată-mi raza Ta
Şi dintru nesimţire
Ridică viaţa mea!

Tu cel născut cu trupul
Ca om, la Bethleem
Călăuzeşte-mi paşii
Spre veşnicul Eden!

Înviorează, Doamne,
Pe cel slăbănogit
Uitând fărădelegea,
Celui ce Ţi-a greşit!

Ridică-mi, Doamne, gândul
Din veacul trecător
Şi-mi potoleşte vântul,
Scoţându-mă din nor.

Învaţă-mă să caut
Spre veşnicul senin,
La care nu-i durere,
Nici scârbă, nici suspin!

Cu dragoste cerească
Aprinde-mă mereu,
Stăpâne, Milostive
Şi Dumnezeul meu.

La tronul Sfintei Slave
Cu trupul astăzi şezând
Arată, Doamne, milă
Spre cei de pe pamânt!
Din taina inimii Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva.

4 comentarii:

  1. Foarte frumoase si pline de intelepciune (dumnezeiasca) aceste poezii. Astfel de poezii as vrea sa le invat si eu pe fetitele mele cand se vor face mai marisoare. Multumim pt. postare. Am gasit si eu una care mi-a plact foarte mult si am sa o redau si aici pt. dvs. Doamne ajuta!

    (Victor)

    Mi-aduc aminte de pacat
    Mereu mi-aduc aminte:
    Ca legea Ta eu am calcat
    Sunt pacatos… sunt vinovat,
    Mi-aduc aminte de pacat
    Si-n lacrimi gem, Parinte…


    De-atatea ori m-am razvratit
    Pacatului doar prada,
    Ca un nebun eu Te-am hulit,
    Din casa Ta eu am fugit,
    De atatea ori m-am razvratit
    Si focul sta sa cada….


    Mi-aduc aminte si suspin
    Pacatul ma-nfioara;
    De rani mi-i trupul astazi plin
    Si ca talharul Doamne vin,
    Mi-aduc aminte si suspin.


    Azi vad ce-am fost…azi vad ce sunt,
    Sarac si praf si fum:
    Cenusa-s anii mei si vant…
    De mine Doamne ma-nspaimant.


    Cand totu-i praf,
    Cand totu-i scrum,
    Nevrednic mila Ta o cer,
    Indura-Te ca pier…

    C-tin Goran

    RăspundețiȘtergere
  2. De-am putea sa intelegem adancimea si frumusetea duhovniceasca a versurilor Sfintilor cu care ne-a binecuvantat Domnul, poate atunci n-am mai risipi vremea mantuirii cu lucruri care pier!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc pentru poezie. Mi-a folosit si cred ca va folosi fiecarui suflet crestin. Doamne auta!

    RăspundețiȘtergere
  4. Iuliana, iti multumesc pentru contributia ta la pagina 92. Te astept si cu alte citate, pe masura ce ajungi la alte carti.

    RăspundețiȘtergere