Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

joi, 22 aprilie 2010

Mărturisirea lui Hristos


„Atunci împăratul a chemat de pretutindeni la sine în Nicomidia, pe antipaţi şi pe ighemonii săi la sfat, pe domni, pe boieri şi pe tot senatul său adunându-l; le-a descoperit mânia sa asupra creştinilor şi poruncea, ca fiecare să dea sfat la lucrul ce le era pus înainte. Deci, mulţi grăind multe, la sfîrşit singur tiranul a vărsat o otravă ca aceasta, că nimic nu este mai cinstit şi mai de bună trebuinţă decât să se cinstească zeii cei vechi părinteşti. Şi toţi învoindu-se cu sfatul lui, le-a zis iarăşi: "Dacă astfel toţi socotiţi şi pe aceasta cu osârdie doriţi să o faceţi şi a mea dragoste mult se cinsteşte de voi, apoi sârguiţi-vă cu totul să pierdeţi credinţa creştinească cea potrivnică zeilor noştri, din toată împărăţia noastră. Şi ca să puteţi mai cu înlesnire a săvârşi aceasta, eu cu toate puterile voi ajuta vouă". Deci, toţi au primit şi au lăudat acel cuvânt împărătesc. Însă Diocleţian* şi senatul au voit, ca şi al doilea şi al treilea rând să se adune la acelaşi sfat şi au înştiinţat poporul; după aceea au întărit ca neschimbată să fie porunca aceasta.
În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaş al lui Hristos, Sfântul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinţi creştini vestiţi, din tinereţe învăţând buna credinţă. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfârşindu-se tatăl său prin muceniceasca nevoinţă pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul şi avea acolo multe averi şi moşteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vârstă desăvârşită, fiind şi frumos la faţă, s-a arătat şi foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rânduit în oaste şi s-a pus tribun peste ostaşii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce şi-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit şi de voievod de către împăratul Diocleţian, mai înainte de a şti că este creştin, la douăzeci de ani ai vîrstei sale, după ce maica lui se sfârşise întru Domnul.
Şi când acel sfat tirănesc se săvîrşea spre pierderea creştinilor, Sfântul Gheorghe era lângă împăratul. Deci, în ziua dintâi, văzând atâta pornire a păgânilor asupra creştinilor şi că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mântuirii. Şi îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat şi celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Şi în a treia zi, în care sfatul cel sângeros al păgânului împărat şi al domnilor lui celor necuraţi, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaţilor creştini, era să se întărească, Sfântul Gheorghe, viteazul ostaş al lui Hristos, lepădând toată frica omenească şi întărindu-se întru Unul Dumnezeu, având numai frica Lui în sine, a stat cu faţa luminată şi cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgâneşti şi fără de lege şi unele ca acestea a început a le zice:
"Pînă cînd, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!" De nişte cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe şi de îndrăzneala lui cea neaşteptată minunându-se toţi, şi-au întors ochii către împărat vrând să audă ce va răspunde la aceste vorbe. Iar împăratul, ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcând, înăbuşind în sine pornirea de mânie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenţie, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe. Iar Magnenţie, chemînd la sine mai aproape pe sfânt, i-a zis:
"Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală şi grăire?" Răspuns-a sfântul: "Adevărul!"
Magnenţie i-a zis: "Care este adevărul acela?"
Răspuns-a Gheorghe:
"Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi".
Zis-a Magnenţie: "Dar şi tu eşti creştin?"
 A răspuns Sfântul Gheorghe:
"Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, şi spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr".

Persecuţia a VIII-a , sub Diocleţian (284-305) -Gaius Aurelius Valerius Diocletianus , cunoscut drept Diocleţian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până în 1 mai 305, care a ordonat demolarea bisericilor, arderea cărţilor sfinte, destituirea creştinilor din funcţiile publice. Cei de jos erau transformaţi în sclavi, iar clerul era obligat să sacrifice zeilor, inclusiv toţi creştinii. Refuzul se pedepsea cu moartea. Execuţiile se făceau în masă, ne spune istoricul Eusebiu. Cu imparatul Diocletian, incepe in istoria Imperiului roman o noua perioada. Sistemul politic al principatului, inaugurat de August, s-a transformat in dominat. Diocletian a impartit sarcina de imparat cu Maximian, numindu-l intai "cezar", la 1 martie 286, apoi "august", la 19 septembrie 286. Diocletian, a pastrat initiativa si a luat conducerea Orientului; Maximian a primit pe a Occidentului. Imperiul era socotit unitar; legile se dadeau in numele ambilor augusti.Cei doi imparati si-au luat in 292 ca ajutor cate un cezar; Diocletian a luat la 21 mai 293 pe ginerele sau Galeriu, iar Maximian a luat la 1 martie 293 pe Constantius Chlorus. La moartea sau retragerea augustilor, cezarii deveneau augusti; in locul lor ei numeau alti cezari. Acest sistem trebuia sa asigure succesiunea la tron, pentru a se pune capat revolutiilor militare si loviturilor de stat.Diocletian a emis decrete de persecutie sub lozinca radicala: nomen christianorum deleto = numele crestinilor sa fie nimicit. 14Primul edict s-a dat la 24 februarie 303. Edictul prevedea daramarea locasurilor de cult, interzicerea adunarilor, arderea cartilor sfinte, fara sa se faca victime ; crestinii care refuzau sa apostazieze erau pedepsiti; cei mai de seama pierdeau drepturile si privilegiile, erau torturati; cei de jos erau facuti sclavi, iar sclavii erau exclusi de la eliberare.
Alt edict de persecutie, care poruncea ca episcopii, preotii, diaconii si membrii clerului inferior inchisi, daca aduc sacrificii zeilor sa fie pusi in libertate, iar de nu sa fie pedepsiti cu moartea. In 304, Galeriu reuseste ca cel de-al 4 lea edict sa nu-si faca aparitia. Prin el se declara razboi crestinismului.  Ca martiri amintim pe Antim, episcopul Nicomidiei, in Egipt, pe Sfanta Varvara, in Cilicia, pe Cosma si Damian doctori fara de arginti, in Capadocia pe Sfantul Gheorghe si Sfanta Doroteea. Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos in persecutia lui Diocletian, se numarau si preotul daco-roman Montanus si sotia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuita pe atunci de stramosii nostri daco-romani, Sfantul M.M.Mina 15.
La 1 mai 305, implinindu-se 20 de ani de domnie comuna, cei doi augusti, Diocletian si Maximian, s-au retras de la tron. In locul lui Diocletian si Maximian, au devenit augusti Galeriu, pentru Orient si Constantiu Chlorus pentru Occident, care si-au luat ca cezari si fii adoptivi: primul, pe nepotul sau Maximian Daia, iar al doilea pe Flaviu Sever.Galeriu si Maximian Daia dau un nou edict (305) si continua persecutia in Rasarit. In 306 putem vorbi de sase imparati (augusti si cezari). Mentionam ca la 30 aprilie 311, Galeriu da la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini.
Neintelegeri politice au adus  in conflict pe Maximin Daia  cu Liciniu. Liciniu a facut apel la Constantin, iar Maximin  la  Maxentiu.  Constantin, care era in Galia, a trecut in Italia, a biruit armatele lui Maxentiu la Turin si la Verona, apoi a mers asupra Romei. Lupta decisiva s-a dat langa Tibru, la podul Milvius. Constantin invinge si intra triumfator in Roma (28 octombrie 312).Istoricii Eusebiu si Lactantiu, care l-au cunoscut de aproape pe Constantin, povestesc ca imparatul atribuia victoria sa ajutorului lui Dumnezeu. In urma unor semne minunate - vederea unei cruci luminoase pe cer, inconjurata de cuvintele "intru aceasta vei invinge" - si a unui vis, in care Hristos l-a indemnat sa puna pe steaguri semnul crucii, el a capatat deplina incredere in victorie si a castigat batalia. In anul 313 da edictul de la Milan, prin care se anulau toate hotararile anterioare luate contra crestinismului si declarau libera trecerea la crestinism. Crestinismul devine religio licita, adica religie permisa in Imperiul roman.Din interese politice, apare conflictul intre Constantin si Liciniu. Liciniu este invins de Constantin si incepe sa-i persecute pe crestini, intre anii 320 si 324. Au suferit in acest timp cei 40 de mucenici care au inghetat noaptea, in lacul Sevastia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu