« Uită-te şi vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucată din capul bărbatului pentru că nu a vrut ca ea să-i fie superioară lui. Dar nici n-a luat o bucata din piciorul bărbatului, fiindcă n-a vrut ca ea să-i fie sclavă. A luat una din coastele bărbatului, care era deasupra inimii lui ca să arate că femeia îi este dragă – egală şi iubită. »(Sf. Cosma Etolianul)
Μυροφορες
Duminica de azi este numită Duminica Femeilor Mironosiţe. Mironosiţele sunt acele femei care, în ciuda fricii de vrăjmaşii lui Hristos, au îndrăznit să meargă pe Golgota înainte de răsăritul soarelui în Duminica Învierii, ca să ungă trupul lui Hristos cu mir. Datorită dragostei şi credinţei lor arzătoare, ele au fost primele care au auzit vestea plină de bucurie a Învierii lui Hristos şi au devenit binevestitoarele ucenicilor, care erau îngroziţi şi se ascundeau în casa unor prieteni. Ucenicii erau intimidaţi ! Femeile Mironosiţe au fost curajoase. În această împrejurare, femeile s-au dovedit a fi incomparabil mai mari decât bărbaţii.
Dumnezeu, după cum ştim, l-a creat pe Adam ca prima fiinţă umană. L-a creat “după chipul şi asemănarea Sa” şi l-a pus în Rai. Dar Atotînţeleptul şi Atotbunul Dumnezeu n-a vrut să-l lase pe Adam aşa. Pe când el dormea, Dumnezeu a luat una din coastele sale şi a făcut-o pe prima femeie, Eva. Când s-a trezit Adam, a fost uimit. Dintre toate cele făcute, Eva i s-a părut lui Adam cea mai frumoasă creaţie.
Dumnezeu i-a modelat pe bărbat şi pe femeie în aşa fel încât unul împlineşte ceea ce-i lipseşte celuilalt. Ceea ce are bărbatul, femeia nu are; ceea ce are femeia, îi lipseşte bărbatului. Un bărbat are anumite abilităţi şi talente, iar femeia, altele. Prin unirea lor, unul îl completează pe celălalt şi fiinţa umană este adusă la perfecţiune.
Este o poveste care spune că, atunci când oarecare tânăr s-a căsătorit, a fost cuprins de o asemenea veselie şi fericire, încât i-a scris învăţătorului său, celebrul Core, spunându-i: “Învăţătorule, nu mai sunt singur, m-am căsătorit şi am devenit doi”. Core i-ar fi răspuns: “Nu, băiete, nu ai devenit doi, ci ai devenit întreg. »
Un bărbat şi o femeie sunt ca două jumătăţi de om, când se unesc, formează un om întreg, o persoană ; sunt ca două emisfere care, conjugate, alcătuiesc o sferă. Bărbatul este mai mult minte, iar femeia este mai mult inimă şi în această sfântă unire a căsătoriei ei se completează.
Este imposibil să existe o comunitate numai de bărbaţi, la fel cum este imposibil să fie o comunitate exclusiv de femei. Atracţia pe care Dumnezeu a sădit-o în inimile bărbaţilor şi femeilor este ceea ce îi aduce aproape unii de alţii ; îi uneşte şi din această unire o nouă generaţie se naşte. Numai în situaţii excepţionale pot bărbaţii şi femeile care sunt copleşiţi de dragostea dumnezeiască să înfrângă, cu harul lui Dumnezeu, atracţia naturală a bărbatului către femeie şi a femeii către bărbat ; doar puţini reuşesc să ducă un fel îngeresc de viaţă în trup omenesc şi astfel să arate viaţa cerească pe care o aşteptăm, viaţă în care genul va înceta să existe şi toţi vor trăi ca îngerii în Împărăţia Cerurilor. Pentru aceşti oameni se poate cânta imnul : « Binecuvântată este viaţa pustnicilor, pentru că este stăpânită de dragostea dumnezeiască ».
Bărbat şi femeie. Amândoi sunt creaţii excepţionale ale lui Dumnezeu, înzestraţi cu abilităţi şi daruri care să-i ajute să-şi împlinească înalta misiune încredinţată lor de Dumnezeu – anume, să ducă mai departe viaţa prin naştere de prunci. Dumnezeu i-a înalţat pe bărbaţi şi pe femei şi i-a făcut împreună-lucrători la facerea de noi oameni.
Bărbat şi femeie. Membri egali în comunitate. Ce înseamnă aceasta? Să ne amintim de Sfântul Cosma Etolianul care, vorbind despre această temă, spunea : « Uită-te şi vezi cum a creat Dumnezeu femeia. Nu a luat o bucată din capul bărbatului pentru că nu a vrut ca ea să-i fie superioară lui. Dar nici n-a luat o bucata din piciorul bărbatului, fiindcă n-a vrut ca ea să-i fie sclavă. A luat una din coastele bărbatului, care era deasupra inimii lui ca să arate că femeia îi este dragă – egală şi iubită. ».
Dumnezeu a creat un bărbat şi o femeie. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este împotriva poligamiei bărbatului şi femeii. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca el să aibă mai multe soţii, cum învaţă Coranul şi cum idolatrii cărnii din vremea noastră o practică – chiar dacă sunt numiţi creştini –, El ar fi trebuit să facă un bărbat şi mai multe femei. Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca femeia să aibă mai mulţi soţi, atunci ar fi făcut câteva femei şi mulţi bărbaţi. Creştinismul este împotriva poligamiei. Un bărbat este făcut pentru o singură femeie şi o femeie pentru un singur barbat. O singură căsătorie este binecuvântată şi numai după dispense speciale Biserica îngăduie o a doua şi o a treia căsătorie. Chiar şi atunci, sunt rânduite canoane de pocăinţă pentru cei care se căsătoresc a doua sau a treia oară. Din nefericire, deşi există aceste sfinte rânduieli ale Bisericii pentru căsătorie, se petrec fapte care contravin lor în societate. În unele epoci, bărbatul era tiranul femeii şi femeia se afla într-o situaţie mizerabilă/ deplorabilă ; era tratată ca un animal şi chiar mai rău. În alte epoci, femeia era tiranul şi sub tirania ei bărbaţii deveniseră fiinţe degenerate, sclavi şi animale de povară, stăpâniţi de aceste femei corupte.
Biblia condamnă ambele extreme. Biblia vrea ca barbatul să fie un soţ şi un tată iubitor, care se poartă cu dragoste şi amabilitate cu soţia şi copiii săi, nu ca un dictator. Biblia vrea ca femeia să fie la înălţimea misiunii ei, o tovarăşă de preţ a soţului ei, o mamă iubitoare, o regină a casei care se dedică în totalitate creşterii copiilor ei. Biblia vrea ca femeia să fie o Mironosiţă, ca Mironosiţele din Evanghelia de azi. O astfel de femeie poate aduce mari servicii omenirii. O astfel de femeie îl depăşeşte pe bărbat în faptele eroice ale credinţei şi virtuţii. O astfel de femeie ne apare ca un înger care răspândeşte mirul iubirii în lume.Femei Mironosiţe! Cât de puţine de acestea sunt în societatea noastră contemporană, care este degradată de necredinţă şi de corupţie. Ce bine ar fi dacă aceste câteva femei evlavioase care aud sau citesc această omilie ar putea fi întreaga lume !
Capitol din cartea “Picături din apa vieţii” de Mitropolitul Augustin N. Kantiotes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu