În timp ce uşa e autentică( parcă avea deasupra numărul 29 !), gratiile sunt reconstruite, nimic nedorindu-se a se mai păstra din tot ceea ce grăieşte fără glas despre comunism, religia satanei ! Monahul cel bătrân, fost deţinut politic, începe prin a povesti minuni ce s-au făcut de către Dumnezeu prin sfintele moaşte de la Aiud, amintind-o şi pe cea mai recentă, a izvorârii de mir.
Sub geamul măsuţei pe care maicile au aşezat sticlutele cu ulei sfinţit din candelele bisericii martirilor zăresc figuri familiare şi dragi : Constantin Oprişan, Gheorghe Jimboiu, Valeriu Gafencu, frumuseţe duhovnicească, harul sfinţeniei. Mângâi sticla rece şi îi privesc încă o dată pe aceşti binecuvântaţi tineri români, aleşi de Domnul să-L mărturisească şi să moară pentru El şi pentru noi. Încerc să-mi stăpânesc emoţia pentru a nu pierde cuvintele Părintelui Teodor, dar e cam târziu, Bătrânul nu vorbeşte mult, lucrurilre grăiesc de la sine. În miniatură, putem privi o celulă de la Aiud, aşezată pe amintita masă. Îmi vine a scrie « chilie », nu celulă şi simt că nu greşesc. Expunerea s-a terminat. Mă apropii să întreb câte ceva şi, pe bună dreptate, Părintele îmi face observaţie că n-am fost atentă, silindu-l să repete, dar îmi răspunde. Când aud că a fost la Piteşti amuţesc. Nu-l mai pot întreba. Mă mai duc o dată lângă Sfintele Moaşte, pentru că e vremea să plecăm, monahul se îndepărtează de noi, rămân monahiile să ne răspundă şi să ne ajute. Una dintre ele este prahoveancă, ne îngăduie cu bunăvoinţă să intrăm în biserica monumentului şi să ne închinăm sfintelor icoane. O singură fotografie mai fac şi mă îndepărtez şi eu. Nu vreau să tulbur pacea locului.
