Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

Δόξα Πατρὶ καὶ Υἱῷ καὶ Ἁγίῳ Πνεύματι - ΚΟΙΝΩΝΙA -

luni, 4 mai 2009

Am fost la Aiud!


În timp ce uşa e autentică( parcă avea deasupra numărul 29 !), gratiile sunt reconstruite, nimic nedorindu-se a se mai păstra din tot ceea ce grăieşte fără glas despre comunism, religia satanei ! Monahul cel bătrân, fost deţinut politic, începe prin a povesti minuni ce s-au făcut de către Dumnezeu prin sfintele moaşte de la Aiud, amintind-o şi pe cea mai recentă, a izvorârii de mir.

Sub geamul măsuţei pe care maicile au aşezat sticlutele cu ulei sfinţit din candelele bisericii martirilor zăresc figuri familiare şi dragi : Constantin Oprişan, Gheorghe Jimboiu, Valeriu Gafencu, frumuseţe duhovnicească, harul sfinţeniei. Mângâi sticla rece şi îi privesc încă o dată pe aceşti binecuvântaţi tineri români, aleşi de Domnul să-L mărturisească şi să moară pentru El şi pentru noi. Încerc să-mi stăpânesc emoţia pentru a nu pierde cuvintele Părintelui Teodor, dar e cam târziu, Bătrânul nu vorbeşte mult, lucrurilre grăiesc de la sine. În miniatură, putem privi o celulă de la Aiud, aşezată pe amintita masă. Îmi vine a scrie « chilie », nu celulă şi simt că nu greşesc. Expunerea s-a terminat. Mă apropii să întreb câte ceva şi, pe bună dreptate, Părintele îmi face observaţie că n-am fost atentă, silindu-l să repete, dar îmi răspunde. Când aud că a fost la Piteşti amuţesc. Nu-l mai pot întreba. Mă mai duc o dată lângă Sfintele Moaşte, pentru că e vremea să plecăm, monahul se îndepărtează de noi, rămân monahiile să ne răspundă şi să ne ajute. Una dintre ele este prahoveancă, ne îngăduie cu bunăvoinţă să intrăm în biserica monumentului şi să ne închinăm sfintelor icoane. O singură fotografie mai fac şi mă îndepărtez şi eu. Nu vreau să tulbur pacea locului.

Am fost la Aiud!


Părintele, care n-a avut cinstea să treacă pe la “înalta universitate de la Aiud”, deşi, cum mărturiseşte, s-a declarat funcţionar numai în acest scop, a avut, însă, teribila onoare de a fi trimis la Piteşti. Mă cutremur auzind ,ştiind şi citind « Mărturisirile din mlaştina disperării» lui Dumitru Bordeianu şi « Întoarcerea la Hristos » a lui Ioan Ianolide şi « Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu » şi altele despre diabolica « reeducare » ! Ce bine că am sărutat mâna bătrânului, deşi nu este ieromonah ! Binecuvântată suferinţă ! Sprijinită de panourile pe care sunt trecute numele tuturor « fericiţilor » prigoniţi pentru dreptate, o uşă autentică din închisoarea Aiudului, pe care guvernanţii actuali, în loc să o transforme în memento al « Holocaustului roşu », s-au gândit( !) s-o modernizeze, ştergând urmele trecutului şi ale suferinţelor prin care neamul acesta s-a sfinţit din nou. Bătrânul ne arată vizeta, « ochiul dracului » prin care erau spionaţi de gardieni deţinuţii, siliţi să doarmă numai culcaţi pe spate şi cu ochii aţintiţi la vizor. Apoi evocă o scenă de la Zarcă: Părintele Daniil, Sandu Tudor, împreună cu un alt deţinut, aruncaţi pe podeaua îngheţată, pe care se arunca special apă, după opt zile de rostire a rugăciunii inimii, sunt găsiţi în viaţă, mai calzi trupeşte şi mai înălţaţi duhovniceşte decât oricând.

Sfinte Moaste

Sfinte Moaste

Aiud 2009 - Monumentul

Evocare

"Să avem răbdare! Nu avem alte arme decât cele ale Duhului Sfânt. Şi să avem credinţă în puterea mijlocitoare a Sfinţilor Mărturisitori din închisori cu care Părintele Iustin este în comuniune neîncetată.Am slujit Sfânta Liturghie într-o noapte la Petru Vodă. Părintele Iustin a stat tot timpul în genunchi în spatele Sfintei Mese în rugăciune. Când s-au pomenit cei din temniţe, Părintele s-a ridicat brusc în picioare şi din inima lui a ţâşnit “Vesnica pomenire”! Lacrimile i se rostogoleau în barbă iar glasul lui era un strigăt parcă nepământean. Atunci am simţit că EI SUNT ACOLO! Am ştiut CĂ EI SUNT ÎMPREUNĂ! Apoi totul a revenit la normal. Părintele s-a aşezat în genunchi în rugăciune…Judecaţi şi voi fraţilor dacă merită să ne certăm între noi sau nu. Părintele Iustin nu trebuie implicat în meschinele noastre judecăţi. Lui îi poartă de grijă Dumnezeu, Maica Domnului şi camarazii din Cer!"
Pr. Vasile pe Apologeticum.

Părintele Justin la Aiud

http://apologeticum.wordpress.com/2009/05/02/parintele-iustin-rugator-catre-sfintii-inchisorilor-sa-l-urmam/