Armele războiului duhovnicesc

Dumnezeu să mă ierte, dar am impresia că se face uz într-un mod nepermis de numele şi de autoritatea Părintelui Justin. Nu mi-l pot imagina pe Cuviosul ieşind în stradă şi asistând la strigătele mulţimii de la poalele dealului Partiarhiei, oricât de dreaptă ar fi cauza apărată acolo. În liniştea chiliei sale de la „Petru-Vodă” tulburarea din lume nu poate avea decât un ecou dureros. Rugăciunea este leacul tuturor rănilor provocate de noi înşine, de lume sau de vrăjmaşul diavol, recomandat stăruitor de către duhovnicii noştri. Părintele vorbea de pregătirea duhovnicească pentru mucenicie, nu de ieşirea în stradă, care este discutabil cât efect va avea în stăvilirea campaniei de restrângere a drepturilor şi libertăţilor, dusă de către stat. Una este să nu primeşti semnul lui antihrist chiar cu riscul vieţii, alta să încerci cu disperare să schimbi derularea evenimentelor care, cu îngăduinţa lui Dumnezeu se întâmplă, nu? Mai ales, să uiţi că arunci în gura presei şi a opiniei publice oameni şi valori prea înalte pentru a fi astfel compromise. Mă tem că bunele intenţii nu sunt de ajuns, iar interpretarea cuvintelor Părintelui Justin a fost făcută fără multă gândire sau înţelepciune. Cui serveşte această dezbinare? Această azmuţire a creştinilor unii împotriva altora? Mărturisesc că m-au înfiorat şi baladele anticip şi lozincile şi înfierbântarea manifestanţilor. E paradoxal, pentru că au dreptate în ceea ce susţin, dar se cam înşală în maniera de manifestare aleasă. Nu vom reuşi să fim luaţi în serios de către autorităţi dacă nu vom proceda prin mijloace diplomatice. Să auzim de bine!