„Toate promisiunile făcute de Părintele Savatie în privinţa lecturii volumului „Duhovnicul închisorilor” s-au împlinit. Ea provoacă acea sfântă cutremurare în faţa „tainei pocăinţei” şi a inepuizabilei iubiri a lui Dumnezeu. Căldura acestei cărţi izvorăşte lacrimi lipsite de orice sentimentalism, cu siguranţă katanictice. „O spovedanie pusă înaintea tuturor” de Arhimandritul Spiridon care, la confluenţa secolelor (al XIX-lea- al XX-lea), a fost martorul şi mijlocitorul unor convertiri tulburătoare în spaţiul carceral siberian, în care a fost chemat să-L mărturisească pe Hristos, să înveţe cuvântul lui Dumnezeu şi să păstorească oile turmei sale. Ieromonahul Savatie numeşte confesiunea Arh. Spiridon „îndreptar de spovedanie şi misiune ortodoxă”, unul după a cărui lectură este cu neputinţă să nu-ţi pui măcar o dată „problema vieţii veşnice şi a zădărniciei căutărilor omeneşti în afara lui Dumnezeu.” Sufletul omenesc macerat de păcate şi de patimi îşi dezvăluie predispoziţia de a răspunde chemării lui Dumnezeu-Cuvântul prin pocăinţa mântuitoare. Arhimandritul Spiridon dă mărturie despre puterea duhovniciei exercitate cu dragoste şi înţelegere.
„…când am văzut că ne îndemnaţi spre Dumnezeu, am simţit că ne iubiţi sincer şi că ne doriţi mântuirea. O! în faţa razei de iubire sinceră nu va rezista nici cel mai înrăit puşcăriaş![…] O, dacă lumea ne-ar fi iubit la fel cum ne iubiţi dumneavoastră, credeţi-mă, am fi cu toţii sfinţi.” Sunt cuvintele unui condamnat din Odessa, şef a şase găşti de tâlhari, care nu avusese niciodată mâinile nepătate de sânge omenesc, cum mărturiseşte, pentru că „patimile ne-au făcut să ajungem asemenea fiarelor sălbatice, iar patimile sunt cultivate de către lumea şi mediul în care ne-am născut, am crescut şi am trăit.” Pentru că erau priviţi de către semenii lor ca nişte bestii, au fost nişte bestii. Dar la dragoste au răspuns cu dragoste, împăcându-se cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii înainte dev moarte. „Cred din adâncul sufletului că L-a găsit pe Dumnezeu”, mărturiseşte duhovnicul. Un text din care emană lumina lui Hristos!
„…când am văzut că ne îndemnaţi spre Dumnezeu, am simţit că ne iubiţi sincer şi că ne doriţi mântuirea. O! în faţa razei de iubire sinceră nu va rezista nici cel mai înrăit puşcăriaş![…] O, dacă lumea ne-ar fi iubit la fel cum ne iubiţi dumneavoastră, credeţi-mă, am fi cu toţii sfinţi.” Sunt cuvintele unui condamnat din Odessa, şef a şase găşti de tâlhari, care nu avusese niciodată mâinile nepătate de sânge omenesc, cum mărturiseşte, pentru că „patimile ne-au făcut să ajungem asemenea fiarelor sălbatice, iar patimile sunt cultivate de către lumea şi mediul în care ne-am născut, am crescut şi am trăit.” Pentru că erau priviţi de către semenii lor ca nişte bestii, au fost nişte bestii. Dar la dragoste au răspuns cu dragoste, împăcându-se cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii înainte dev moarte. „Cred din adâncul sufletului că L-a găsit pe Dumnezeu”, mărturiseşte duhovnicul. Un text din care emană lumina lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu