Sf. Ioan Scărarul - Cuvântul XVII(continuare)

“4. Am văzut pe mulţi ascultând când se vorbea despre moarte şi despre judecata înfricoşătoare şi lăcrimând, dar având lacrimile în ochi porneau în grabă spre masă. Şi m-am mirat cum a putut această stăpână şi vistierie a răului miros să înfrângă şi plânsul şi să stăpânească prin multă nesimţire.

5. Am dezgolit, după puţina putere pe care o am, vicleşugurile şi rănile acestei furioase şi nebune ajunse la culme. Căci nu suport să vorbersc mult despre ea. Dar cel ce poată să aducă în Domnul, din cercare, leacurile acestor răni, să nu se obosească a face neîncetat aceasta. Eu nu mă ruşinez să recunosc neputinţa mea, ca unul ce sunt cu tărie stăpânit de ea. Căci n-aş fi izbutit nici măcar să înţeleg prin mine însumi vicleşugurile şi meşteşugurile ei, dacă n-aş fi înţeles-o şi n-aş fi stăpânit-o cu sila şi dacă n-aş fi bătut-o cu biciul fricii de Dumnezeu, lovind-o cu rugăciunea neîncetată. Numai aşa am şi putut să mărturisesc cele spuse.

De aceea a socotit şi tirana şi răufăcătoarea aceasta să spună: “Cei ce au legământ cu mine, văzând pe morţi, râd. Stând la rugăciune, ei sunt cu totul împietriţi, învârtoşaţi şi întunecaţi. Văzând Sfânta Masă, rămân nesimţiţi. Împărtăşindu-se de Dar, se poartă ca şi când ar gusta pâine simplă. Văzând pe cei străpunşi la inimă, ei râd de dânşii. Am învăţat de la tatăl care m-a născut pe mine să omor toate cele ce se nasc din bărbăţie şi osteneală. Eu sunt maica râsului. Eu sunt hrănitoarea somnului. Eu sunt prietena îmbuibării. Nu sufăr o dojeneală. Sunt împletită cu evlavia mincinoasă.”

Uimit de cuvintele acestei nebune, am întrebat de numele celui ce a născut-o. Iar ea zise: “Eu n-am numai o naştere; zămislirea mea este amestecată şi nestatornică. Pe mine mă face puternică îmbuibarea. Mă face să cresc timpul. Mă întăreşte reaua obişnuinţă. Cel stăpânit de mine nu se va elibera niciodată. Stăruieşte întru multă priveghere cugetând la judecata veşnică; poate aşa voi slăbi puţin. Ia seama la pricina mea de unde mă nasc în tine şi luptă împotriva maicii mele. Căci nu am una singură în toţi. Roagă-te des lângă cei morţi, zugrăvind în inima ta chipul lor neşters. Dar dacă nu-l zugrăveşti pe acesta cu pensula postului, nu mă vei birui în veac.”