„Toţi cei ce voim negreşit să ieşim din Egipt şi să fugim de Faraon, avem negreşit şi noi nevoie de un Moise(Ieş. 15) oarecare, ca mijlocitor către Dumnezeu şi după Dumnezeu, care stând pentru noi la mijloc cu făptuirea şi cu vederea(contemplare), să întindă mâinile spre Dumnezeu, ca să trecem, povăţuiţi de el, marea păcatelor şi să punem pe fugă pe Amalic, căpetenia patimilor.[…] Cei ce au pornit să se suie la cer cu trupul au nevoie cu adevărat de silire şi de dureri neîncetate. Mai ales la începutul lepădării lor de lume, până ce trec de la năravul lor iubitor de plăceri şi de la inima neîndurerată, la iubirea de Dumnezeu şi la curăţie prin plânsul învederat.
Osteneală cu adevărat, osteneală şi amărăciune multă şi anevoie de răbdat ni se cere mai ales nouă celor fără de grijă, până ce ne vom face mintea, acest câine iubitor de măcelării şi lacom de mâncare, iubitoare de curăţie şi de supraveghere prin simplitate, blândeţe adâncă şi sârguinţă. Dar să îndrăznim noi cei împătimiţi şi neputincioşi şi să aducem lui Hristos cu credinţă neîndoielnică, slăbiciunea şi neputinţa noastră sufletească, mărturisindu-le. Şi negreşit vom primi ajutorul Lui mai presus de vrednicia noastră, dacă ne vom pogorî neîncetat în adâncul smeritei cugetări.”
„Temelia cea bună are trei stâlpi: nerăutatea, postul şi neprihănirea. Toţi cei prunci în Hristos să înceapă de la ele, luând ca pildă pruncii cu trupul. Nicio răutate, nicio viclenie nu-şi află vreodată loc în aceştia. Nu se află în ei săturare nesăturată, stomac nesatul, trup înfierbântat şi sălbăticit[…] Din tăria începutului vom avea negreşit folos şi în vremea moleşirii de după aceea.
„Când sufletul, predându-se pe sine(trândăviei) va pierde căldura fericită şi vrednică de iubit, să caute cu sârguinţă să afle din ce pricină s-a lipsit de ea şi să pornească iarăşi războiul şi sârguinţa împotriva ei. Căci nu poate să se întoarcă(la căldura aceea) decât pe poarta pe care a ieşit.”
„Să lucrăm virtuţile chiar de la începutul lepădării cu osteneală şi durere. Iar înaintând, să ne simţim în ele fără întristare, chiar dacă suntem întristaţi puţin. Dar când cugetul nostru muritor va fi copleşit şi stăpânit de râvna din noi, le vom lucra pe acestea cu toată bucuria, sârguinţa dorinţa şi văpaia dumnezeiască.[…] Să nu dispreţuim şi să nu osândim nici lepădările*de viaţa lumească) făcute din împrejurări nevoite. Căci am văzut pe unii fugind, întâlnindu-se fără voie cu împăratul ce le venea în cale şi, ajungând în garda Lui, au intrat împreună cu El în palat şi stând cu El la masă.
„Nimeni să nu se socotească pe sine nevrednic de făgăduinţa călugărească, dând ca motiv greutatea şi mulţimea păcatelor. Şi să nu creadă că se smereşte dacă, nevrând să rămână lipsit de dulcea împătimire, îşi dă ca pricini pentru stăruirea în păcate înseşi păcatele sale. Căci unde e mult puroi, e nevoie şi de multă doftorie xa să se lepede întinăciunea. Căci nu vin la spital cei sănătoşi.”
Celor ce trăiesc în lume, însoţiţi: „Toate lucrurile bune pe care le puteţi face faceţi-le: nu defăimaţi pe nimeni, nu furaţi de la nimeni, nu minţiţi faţă de nimeni, nu vă înălţaţi faţă de nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu vă despărţiţi de adunările de la slujbele din biserică, pătimiţi împreună cu cei lipsiţi, nu pricinuiţi nimănui sminteală; de ce e al altuia să nu vă apropiaţi, îndestulaţi-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De veţi face aşa, nu veţi fi departe de Împărăţia cerurilor”.
„Să purtăm cu bucurie şi cu frică lupta cea bună, netemându-ne de vrăjmaşii noştri[…] Să ne înarmăm cu curaj împotriva lor. Căci nimeni nu se războieşte cu cel ce se luptă cu hotărâre.”
„Dă lui Hristos cu râvnă ostenelile tinereţilor tale; şi te vei bucura la bătrâneţe de bogăţia nepătimirii. Cele adunate în tinereţe hrănesc şi mântuie la bătrâneţe pe cei obosiţi. Să ne ostenim, tinerilor, cu înfocare; să alergăm cu trezvie, căci nu ştim când vine moartea.[…] Nimeni, cât e tânăr, să nu primească pe vrăjmaşii lui draci, care-i zic: să nu-ţi sfărâmo trupul, ca să nu cazi în boală şi neputinţă, Căci de-abia de se mai află cineva, mai ales în generaţia de faţă, care să vrea să-şi omoare trupul, chiar de s-ar lipsi de multele şi îndulcitoarele mâncări. Dar scopul acestui drac este să facă însăşi intrarea noastră în stadion(în luptă), moleşită şi plină de nepăsare, deci şi sfârşitul, potrivit începutului.”
„Care e deci călugărul credincios şi înţelept? Cel care şi-a păzit căldura lui nestinsă şi n-a încetat să adauge până la ieşirea(moartea )lui, în fiecare zi, foc la foc şi căldură la căldură şi sârguinţă la sârguinţă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu