Nu există cuvinte destul de bogate pentru a evoca aici dragostea Maicii Domnului, revărsată cu îmbelşugare peste toţii ortodocşii, fraţii Domnului Hristos, dumnezeiescul ei Fiu. Aproape că sfiala ar trebui să ne împiedice să vorbim despre această minune.
Mulţi dintre noi mărturisim că o iubim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiind convinşi de tăria iubirii ce i-o purtăm. Dar poate iubirea noastră prea săracă să o cuprindă pe Preacurata cu nesfârşirea dragostei şi a milei sale faţă de neamul omenesc? Poate inima noastră să închidă în sine mai mult decât o frântură din Izvorul dragostei veşnice?
Din fiecare icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curg harul şi mângâierea trimisă nouă de Domnul prin făptura Ei preacurată. În situaţiile dramatice ale vieţii, în necazuri şi neîmpliniri, mai ales, fiecare creştin îşi sprijină fruntea şi inima de mâna atotmângâietoare şi ocrotitoare a Maicii Domnului, în Ea caută şi află alinare, la Ea aleargă după ajutor, pe Ea o roagă să mijlocească.
Sărmane şi smerite rămân toate cuvintele în faţa Fântânii harurilor. Dacă ar fi sa încerc o comparaţie, Sfânta Fecioară Maria este desăvârşirea firii omeneşti adamice, în timp ce Mântuitorul Hristos este Noul Adam, omul desăvârşit. Dar cu cât mai impresionantă este Sfânta Fecioară, care, cu slabele puteri omeneşti, având o fire anemiată de păcatul originar, neposedând atributul neputinţei de a păcătui, ca Fiul Ei, , a depăşit legile firii, a înfrânt pornirile trupeşti şi sufleteşti păcătoase şi s-a supus întrutotul voinţei lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului, Fie mie după cuvântul tău”(Luca 1, 38)
Înainte de revărsarea harului Duhului Sfânt, Preacurata şi-a făcut voia una cu voia lui Dumnezeu şi astfel a deschis calea mântuirii oamenilor, a sfărâmat porţile iadului şi a şters blestemul Evei, împlinind profeţia şi zbrobind capul şarpelui.
Modelul Maicii Domnului este atât de înalt, încât unii ar putea crede că depăşeşte puterile omeneşti, dar să nu uităm că virtuţile Preasfintei au fost daruri pe care Dumnezeu nu le refuză nimănui, dacă împlineşte desăvârşita ascultare şi smerita supunere de toată viaţa faţă de voia Lui.
Monahii şi monahiile, care cu precădere urmează acest model de virtute, stau pe temelia ascultării şi a facerii voii lui Dumnezeu, prin permanenta renunţare la voia proprie. Harul şi puterea sfinţeniei le dă Dumnezeu, dar voinţa este a omului. Stăruinţa în voia cea bună şi sfântă, după chipul Maicii Domnului, sunt calea către Împărăţia Cerurilor, iar rugăciunile Maicii Domnului, toiag şi ajutor.
Preasfânta Fecioară este Biserică sfinţită şi Rai cuvântător din care S-a întrupat Dumnezeu şi om s-a făcut, Ea stă astfel şi la temelia Bisericii creştine, Trupul lui Hristos, din Care împărtăşindu-ne euharistic, ne sfinţim. Cu sfintele şi preacuratele Sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu