Rusia – pământ însângerat, pământ sfinţit

Din cap. Drumul crucii, în vol. Sfântul Stareţ Serafim de Viriţa de Arh. Nectarie Antonopoulos

« O dată cu căderea ţarului, petrecută în februarie 1917, a urmat o perioadă plină de tulburări şi conflicte[...] Venise vremea înfricoşătoarelor prigoane asupra credincioşilor, pe care o prorociseră mulţi sfinţi din secolul al XIX-lea. Sf. Serafim de Sarov prevestise : « Trebuie să ne rugăm. Văd venind la orizontul Rusiei nori negri şi grei Corabia Rusiei ortodoxe va trece prin furtuni...Poporul rus va suferi mari nenorociri. Nenumăraţi ruşi vor fi împrăştiaţi în toată lumea. Vor curge râuri de sânge. Viaţa va fi scurtă şi îngerii nu vor apuca să adune sufletele. Toate acestea vor fi îngăduite de Dumnezeu pentru a curăţi şi a purifica poporul rus. Să vă pregătiţi cu rugăciune şi cu pocăinţă.”

[...]Răul urla pe uriaşele întinderi ale tărâmului rus. Ura stăpânea în sufletele oamenilor. Chiar şi pietrele musteau de ură. Noua etică a urii venea să înlocuiască etica evanghelică a iubirii. Celălalt om încetase să mai fie considerat “aproapele” şi devenise “vrăjmaş”. Toţi împotriva tuturor. Războiul civil ucigător de fraţi care a urmat revoluţiei din octombrie şi a durat patru ani, a lăsat în urmă nenumărate victime, distrugeri şi tragedii nebănuite.

Biserica Rusă a intrat în cea mai grea perioadă a istoriei sale. Bisericile au fost profanate, mănăstirile închise, clericii, monahii şi credincioşii au fost izgoniţi cu asprime. Lista victimelor începuse să fie lungă.

La 31 octombrie 1917, la Tarskoe Selo, părintele Ioan Koţurov a fost omorât lângă catedrală, fiindcă a făcut litanie şi rugăciune pentru pace... A fost primul nou mucenic.

La 2 februarie 1918, în timpul tentativei înarmate de cucerire a Lavrei Sf. Alexandru Nevski din Petersburg, protoiereul Piotr Skipetrov a primit cununa muceniciei.

Pe 7 februarie 1918, în lavra Pecerska din Kiev a fost împuşcat mitropolitul Kievului, Vladimir. A fost primul arhiereu nou-mucenic.

În marţea Paştilor anului 1918 au mucenicit egumenul şi monahii Mănăstirii Sfântului Alexandru, pe râul Svir. I-au obligat mai întâi să-şi sape groapa şi după aceea i-au omorât.

La 3 iunie 1918 a fost îngropat de viu în mormântul pe care l-a săpat cu mâinile lui arhiepiscopul Permului, Andronic.

În aceeaşi perioadă, la Petersburg, au fost arestaţi patruzeci de preoţi, în ceasul când liturghiseau. Au fost conduşi la cimitirul din Smolensk şi îngropaţi de vii, cu amfiile în care erau îmbrăcaţi.

La 29 iunie 1918 l-au aruncat în râul Tura pe episcopul Tobolskului, Ermoghen, după ce mai întâi i-au legat de gât un bolovan imens, de şaizeci şi două de kilograme.

Pe 5 septembrie 1918 a fost împuşcat preotul paroh al bisericii Maicii Domnului Kazanskaia, Filozof Ornaţki, împreună cu cei doi fii ai săi. Era un om cu credinţă adâncă şi cu activitate filantropică intensă, care întemeiase multe fundaţii pentru copii.

În aceeaşi zi a mucenicit episcopul Selenkinskului, Ambrozie Gudko. L-au legat pe bătrânul cărunt de încheieturile mâinilor, iar după aceea i-au străpuns trupul cu ţepuşi de lemn.

La 5 ianuarie 1919 a mucenicit episcopul Permului şi Solikamskului, Teofan. L-au transportat pe râul îngheţat Kama, au deschis o copcă în gheaţă şi, după ce l-au torturat, l-au scufundat în râu.

La 25 ianuarie 1919 l-au executat, la Iurievsk, pe episcopul de Revelsl, Platon. Moaştele mucenicului aveau şapte răni făcute de ţepuşi de lemn şi patru găuri de gloanţe. Împreună cu el au mucenicit alţi douăzeci de credincioşi.

În acelaşi an l-au tras în ţeapă pe episcopul vicar de Novgorod, Isidor, la Samara.

În luna decembrie a anului 1919 la mănăstirea Sfântului Mitrofan l-au spânzurat de uşile împărăteşti pe episcopul Voronejului, Tihon.

În anul 1920 numărul noilor mucenici ajunsese la 10.000.

Ateii voiau cu orice chip să-i imite pe vechii prigonitori ai creştinilor, pentru a corecta “greşelile lui Nero, lui Dechie şi Diocleţian”, cum se lăudau. De aceea şi în cazul torturilor se inspirau din invenţiile vechilor prigonitori, precum arată întâmplările care urmează.

Pe profesorul Şcolii Teologice din Voronej torţionarii l-au “împărtăşit” cu cositor topit, iar în cap i-au bătut cuie de lemn...

Ieromonahilor Aristarh din Borski şi Rution le-au jupuit pielea capului...

Pe preotul Ignatie din Perm l-au arestat în ceasul Sfintei Liturghii, l-au scos afară din biserică, l-au legat de coada unui cal şi l-au târât pe drumurile oraşului...

Protopopului Nicolae Koniuhov din Ţerdinsk i-au vărsat apă pe el în gerul de afară, până ce mucenicul a devenit un sloi de gheaţă.

Pe protopopul Eugraf Plediov din Semireţie şi pe fiul său i-au ars de vii în cazanul cu aburi al unui vapor...”