Sfântul Teofan Zăvorâtul – Tâlcuiri

Sâmbătă[Fapte 3, 11-16 ; In. 3, 22-23]. Două vieţi avem : trupească şi duhovnicească. Duhul nostru e oarecum îngropat în trup. Atunci când, înviind prin harul lui Dumnezeu, începe să se smulgă din amestecarea cu trupul şi se arată întru curăţia sa duhovnicească, el învie pe de-a-ntregul sau învie bucată cu bucată ; iar atunci când se smulge cu totul din această legătură, iese ca din mormânt la viaţa cea înnoită şi astfel duhul devine aşa cum este el în sine, viu şi lucrător, în vreme ce trupul e grosolan şi mort şi nelucrător, chiar dacă şi unul şi altul se află îmbinate în acelaşi om. Şi iată taina spuselor Apostolului : « Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. »(II Cor. 3, 17). Aceasta este libertatea faţă de stricăciunea ce împresoară duhul nostru nestricăcios sau de patimile ce strică firea noastră. Acest duh care intră în libertatea fiilor lui Dumnezeu e ca un fluture tânăr, îmbrăcat în culori atrăgătoare, ce iese lin în zbor din gogoaşa sa. Iată înflorirea lui de curcubeu : dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea, înfrânarea(Gal. 5, 22). Oare această frumuseţe a desăvârşirii nu este în stare să deştepte în noi râvna ?