"Patima rămâne înlăuntrul omului până la moarte, pe când nepătimirea poate fi doar relativă"

Întrebare: “Poate un om împătimit să aibă rugăciunea inimii?”

Răspuns: “Poate, dar iată cum: în prima perioadă de acţiune a rugăciunii lui Iisus, patima biruieşte pe om, iar în cea de-a doua, oricât de puternică ar fi patima, omul o biruieşte. Patima rămâne înlăuntrul omului până la moarte, pe când nepătimirea poate fi doar relativă. Aceasta o putem vedea în faptul că mulţi nevoitori, precum Cuviosul Iacov, petrecându-şi viaţa în întreagă nevoinţe, alunecau în păcat. Cel ce se sileşte în nevoinţa rugăciunii, acela negreşit simte în sine mişcarea patimilor. Însă omul care a dobândit rugăciunea lăuntrică are patima ca un mort înlăuntrul său, ce nu-l mai poate tiraniza şi, cu cât mai puternică este rugăciunea, cu cât se întăreşte mai mult în inima nevoitorului, cu atât mai puţin şi mai puţin acţionează patimile, de parcă ar dormi. Mortul stă întins – înseamnă că există şi n-a dispărut, pentru că-l vedem cu ochii noştri. Tot astfel, patima este ca un mort în cel ce petrece în nevoinţa rugăciunii şi a dobândit rugăciunea lăuntrică... »(Cuviosul Varsanufie, 5, p. 126, din 26. 10. 1909)

Din Filocalia de la Optina, pagina 79.